REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Manafu trebuie să-i plătească sindicalistului Roiu daune morale

Manafu trebuie să-i plătească sindicalistului Roiu daune morale

Replica API 4 mai 2011 | 00:00 223

Pentru că l-a forţat să-şi semneze demisia de la Aeroportul Kogălniceanu,

Pentru că l-a forţat să-şi semneze demisia de la Aeroportul Kogălniceanu,

Despre conflictul dintre directorul general al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, pedelistul Ionel Manafu, şi sindicalistul de la aeroport, Emanuel Roiu, ştie tot Aeroportul, şi nu numai. Emanuel Roiu susţine că Ionel Manafu l-a forţat să semneze desfacerea contractului de muncă, pentru simplul fapt nu că se mai doreşte prezenţa lui în cadrul Aeroportului. Roiu şi-a căutat dreptatea în instanţă, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză pe 13 aprilie.

Liderul de sindicat al salariaţilor din cadrul Societăţii Naţionale Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanţa SA, Emanuel Roiu, a câştigat procesul cu directorul Ionel Manafu intentat la sfârşitul anului trecut, după ce angajatul a fost demis din funcţia deţinută, în mod abuziv, spune el. În urma sentinţei judecătoreşti din 13 aprilie, instanţa l-a obligat pe Ionel Manafu la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite contestatorului începând cu data emiterii Deciziei nr. 309, din 16.11.2010, şi până la efectiva reintegrare. Mai mult, Manafu trebuie să-i plătească lui Emanuel Roiu şi daune morale, în valoare de 10000 lei, dar şi suma de 1550 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Sentinţa a fost deja pusă în aplicare, dar nu în totalitate. Emanuel Roiu şi-a reluat activităţile sale obişnuite în cadrul aeroportului, dar încă nu şi-a primit despăgubirile. "Dacă astăzi sau mâine nu-mi plăteşte daunele, voi face plângere penală, şi nu cred că-şi doreşte acest lucru", a spus, pentru "Replica", Emanuel Roiu.

Reclamaţii peste tot

Acesta a ţinut să precizeze faptul că a făcut mai multe sesizări către autorităţi, inclusiv către Ministerul Transporturilor, pentru investigaţii amănunţite la nivelul conducerii instituţiei angajatoare, fiind convins de neregulile practicate de şefii săi. "El (n.r. - Ionel Manafu) a urmărit o eliminare a mea din cadrul sindicatului, nu ştiu din ce motive. Sunt cam incomod, ca să spun aşa. Am făcut mai multe sesizări şi la minister, am cerut prezenţa Corpului de Control al Ministerului pentru a efectua un control, dar încă nu a venit nimeni. Necorespunderea posturilor, creşteri salariale fără procedura de negociere a salariilor, conform contractului de muncă, angajări cu semnul întrebării, sunt doar câteva dintre aspectele semnalate", a spus Roiu.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102