REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Managerii mizează pe aur pe fondul incertitudinii din Grecia

Managerii mizează pe aur pe fondul incertitudinii din Grecia

Replica API 18 februarie 2015 | 00:00 219

Atitudinea investitorilor față de aur este în creștere, pe măsură ce discuțiile dintre Grecia și creditorii din zona euro se prelungesc, ceea ce sporește îngrijorarea acestora față de posibilitatea ieșirii Greciei din zona euro, transmite CNBC.

Aproximativ 40% dintre investitorii intervievați de Bank of America Merrill Lynch pentru ultimul său sondaj în rândul managerilor de fonduri au declarat că se așteaptă ca prețul aurului să crească în următoarele 12 luni. Doar trei procente din cei 196 de manageri de fonduri intervievați, care gestionează active în valoare de 559 miliarde de dolari, au declarat că în prezent consideră că aurul este supraevaluat, comparativ cu 20% în luna decembrie.

'Revizuirea perspectivelor economiei chineze afectează piețele globale de acțiuni însă sentimentul față de aur se îmbunătățește', susțin autorii sondajului. De asemenea, 'mulți investitori continuă să creadă că petrolul are valoare, 39% din cei intervievați considerând că țițeiul este subevaluat'.

Deși persistă îngrijorările față de Grecia, managerii de fonduri rămân optimiști cu privire la companiile europene, perspectivele de profit fiind la cel mai bun nivel de după 2009. Investitorii și-au acumulat pozițiile în acțiuni europene în timp ce și-au redus alocarea în acțiuni americane, doar 6% din managerii intervievați declarând că au o supra-alocare pe acțiuni americane, în scădere cu 18 puncte procentuale față de luna trecută.

Marți, în jurul orei 15,19 GMT, prețul spot al aurului era în creștere cu 0,2%, până la 1.230,96 dolari uncia în timp ce pe piața din SUA prețul aurului cu livrare în luna aprilie era în creștere cu 3,90 dolari până la 1.231 dolari uncia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614