REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mangalia va avea noi indicatoare de acces în oraş

Mangalia va avea noi indicatoare de acces în oraş

Replica API 29 mai 2014 | 00:00 178

Consilierii locali din Mangalia au aprobat în cadrul şedinţei extraordinare, care s-a desfăşurat, marţi, 27 mai, mai multe hotărâri de interes local cu caracter administrativ. Unul dintre proiectele de hotărâre adoptate de consilieri se referă la înfiinţarea unor semnale de acces în municipiul Mangalia şi amenajările aferente. Conform proiectului de hotărâre, la intrarea în oraş dinspre Constanţa, va fi amplasat câte un semnal de acces în localitate, pe fiecare parte a carosabilului, în direcţia de intrare, respectiv de ieşire din municipiu, obţinându-se totodată, din punct de vedere arhitectural, un aspect plăcut al zonelor unde vor fi amplasate acestea.

Semnalele de la intrarea dinspre Constanţa vor avea structura pe ţeavă rectangulară metalică şi vor fi finisate cu plăci COR-TEN, plăci fibrociment şi travertin. Racordurile la utilităţi se vor asigura prin branşare la reţelele stradale în condiţii specificate de catre furnizori în avize. "Municipiul Mangalia este cea mai veche aşezare din ţară, cu un patrimoniu istoric important, de aceea am ales ca pe faţadele indicatoarelor să avem o imagine reprezentativă pentru oraşul nostru. De asemenea, Mangalia este un nume important în turismul balnear, fiind o destinaţie de vacanţă ce atrage, pe litoralul Mării Negre, turişti români şi străini, care sperăm să fie încântaţi de noile achiziţii, când ne vor vizita oraşul", a declarat primarul Radu Cristian referitor la acest proiect. În cadrul aceleiaşi şedinţe CL, consilierii au mai votat pentru acordarea unui ajutor financiar în cuantum de 500 de euro pentru o tânără din Mangalia, care va reprezenta oraşul la finala competiţiei internaţionale de dans din Portugalia - "Dance World Cup".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218