REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mangalioţii sunt invitaţi să doneze sânge

Mangalioţii sunt invitaţi să doneze sânge

Replica API 9 decembrie 2014 | 00:47 234

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Spitalul Municipal Mangalia, Clubul Rotary şi Primăria Mangalia organizează sâmbătă, 13 decembrie, între orele 08.30 - 14.30, o acţiune de donare de sânge. Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Mangalia şi localităţile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional. Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidenţă cu boli de inimă sau neurologice. Cu două zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice! În ziua donării se recomandă a se servi un mic dejun uşor, sărac în grăsimi şi minim 500 ml lichide. Pentru o donare completă (450ml. de sânge), cei admişi beneficiază la cerere de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, o zi scutire în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării, între localitatea de domiciliu / reşedinţa înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge.

„Vă aşteptăm sâmbătă, la Spitalul Municipal Mangalia, cu un act de identitate valabil, între orele 08.30-14.30. Sângele este un dar ce nu poate fi înlocuit! Este nevoie de mai mulţi donatori! Cheamă-ţi şi prietenii!”, a transmis dr. Alina Mirella Dobrotă, directorul Centrului de Transfuzii din Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218