REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Manglă de grec: 10.000 de euro, valoarea unui bloc cu 100 de garsoniere, declarată de un milionar la Primăria Agigea

Manglă de grec: 10.000 de euro, valoarea unui bloc cu 100 de garsoniere, declarată de un milionar la Primăria Agigea

Replica API 11 aprilie 2012 | 00:00 1756

Patron al fostei SCH şi mare amator de piţipoance mondene,

Patron al fostei SCH şi mare amator de piţipoance mondene,

Un cunoscut milionar grec, cu numeroase afaceri în România, trăieşte cu impresia că toţi sunt la fel de bătuţi în cap precum piţipoancele pe care le agaţă în cluburile de fiţe din Bucureşti. Aşa s-a gândit Nicholas Nabil Bouri, junele de 27 de ani care patronează NGB Construcţii & Management SRL Bucureşti, să declare în actele oficiale, depuse la Primăria Agigea pentru a fi luat în evidenţă în vederea impozitării, că valoarea unui ditamai blocul cu 100 de garsoniere este de... 10.000 de euro. Altfel spus, o garsonieră costă 100 (o sută de euro), după mintea milionarului Bouri, iar administraţia locală primeşte ca impozit o sumă ridicolă, de doar 500 de euro pe an, pentru un bloc cu 4 etaje, 100 de garsoniere, plus clădirea dezafectată, din spate, a unei foste cantine.

Este vorba despre unul din cele trei blocuri de nefamilişti de lângă Sanatoriul TBC din Agigea, aflat în proprietatea NGB Construcţii & Management SRL, după ce a fost preluat de la fosta Construcţii Hidrotehnice SCH SA Constanţa, în prezent SCH Bragadiru, firmă controlată, de asemenea, de familia Bouri. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Agigea, în dosarului fiscal al NGB Construcţii & Management SRL, depus la primărie pentru anul 2011, căminul de nefamilişti dezafectat a fost evaluat de către SC Desturza Expert Consult SRL la suma de 48.204 lei, iar cantina din spatele blocului la 28.119 lei. Chiar dacă imobilele sunt dezafectate, să declari valoarea unei garsoniere la 100 de euro (bani cu care nu poţi cumpăra nici măcar o uşă!) şi a unui bloc cu 4 etaje de 10.000 de euro este mostră de maxim tupeu. Potrivit specialiştilor, valoarea reală a blocului din Agigea ar fi de cel puţin 50 de ori mai mare, adică aproximativ 500.000 de euro. NGB Construcţii & Management SRL are ca unic asociat un off-shore din Cipru, Ellway Investments Limited Co Ltd, reprezentată în România de dandy-ul milionar Nicholas Nabil Bouri. Firma are ca domeniu de activitate consultanţa pentru afaceri, construcţiile, dar şi comerţul cu bijuterii, ultimul introdus după ce junele Bouri a decis să-i dăruiască uneia dintre iubitele sale agăţate prin cluburi un magazin de bijuterii.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367