REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
21.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Manifestaţie uriaşă la Londra împotriva Brexitului

Manifestaţie uriaşă la Londra împotriva Brexitului

Replica API 25 martie 2019 | 00:00 384

Mai multe sute de mii de persoane care nu doresc retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană au manifestat sâmbătă în centrul Londrei pentru a solicita organizarea unui al doilea referendum pentru sau împotriva Brexitului, informează Reuters.

Participanţii au desfăşurat pancarte, proclamând că "Cel mai bun acord este niciun Brexit!" şi "Noi cerem o consultare populară!".

Organizatorii au indicat că aceasta ar putea fi cea mai mare manifestaţie anti-Brexit până acum. Ei au declarat că au un bun motiv să creadă că cifra de 700.000 de manifestanţi, atinsă - potrivit organizatorilor - în cursul unei adunări de acelaşi gen în octombrie, a fost depăşită.

Susţinătorii menţinerii Marii Britanii în UE au pornit de la Marble Arch de lângă Hyde Park, la amiază, după care s-au îndreptat spre biroul premierului, iar apoi spre parlamentul de la Westminster.

În paralel, petiţia lansată în această săptămână pentru anularea Brexitului a strâns în doar trei zile 4 milioane de semnături, după apelul lansat de premierul Theresa May deputaţilor pentru a ratifica acordul de retragere din UE.

Theresa May a exclus în mai multe rânduri organizarea unui nou referendum pentru sau împotriva Brexitului, apreciind că aceasta ar agrava divizările şi ar fragiliza sprijinul democraţiei. Potrivit susţinătorilor Brexitului, un al doilea referendum ar declanşa o criză constituţională majoră.

Şefa guvernului a lăsat să se înţeleagă vineri că ea ar putea să nu supună la vot săptămâna viitoare - pentru a treia oară- acordul privind Brexitul, care a fost deja respins cu o largă majoritate de două ori de Camera Comunelor din ianuarie până în prezent.

Potrivit ziarelor Times şi Daily Telegraph, presiunile se accentuează asupra Theresei May ca ea să demisioneze.

Liderii europeni, care se reuniseră joi şi vineri la Bruxelles, au amânat data Brexitului din 29 martie pentru 22 mai dacă Camera Comunelor ratifică acordul de retragere săptămâna viitoare, sau pentru 12 aprilie în caz contrar.

Ei au avertizat vineri Regatul Unit că dispune de o ultimă şansă de a părăsi UE în mod ordonat.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Le urez succes si sa reuseasca in demersul lor !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102