REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Manifestaţii contra interdicţiei avortului au avut loc duminică în numeroase oraşe poloneze

Manifestaţii contra interdicţiei avortului au avut loc duminică în numeroase oraşe poloneze

Replica API 27 octombrie 2020 | 00:00 1532

Manifestaţii au vizat duminică numeroase biserici catolice din Polonia, în a patra zi de proteste contra unei interdicţii cvasitotale a avortului în această ţară membră a Uniunii Europene, transmite AFP, citată de Agerpres.

Demonstranţii au scandat 'Barbarii!' într-o biserică din Poznan (vestul Poloniei), potrivit unui video postat pe social media, o scenă care s-a repetat în această ţară majoritar catolică.

Media locale au publicat fotografii cu graffiti desenate pe zidurile unor biserici din Varşovia, principalul slogan al manifestanţilor fiind 'Iadul femeilor'.

Mii de persoane, în special femei, s-au strâns duminică şi la Cracovia, Gdansk, Lodz, Rzeszow, precum şi în zeci de oraşe mai mici tradiţional conservatoare.

Protestatarii au reacţionat astfel la decizia luată joi de Tribunalul constituţional conform căreia avortul din cauza malformaţiilor congenitale contravine Constituţiei, instituind un cadru legal echivalent practic cu interdicţia întreruperii sarcinii în ţara predominant catolică.

După intrarea în vigoare a verdictului, avortul va mai fi permis doar în caz de viol, incest sau existenţa unei ameninţări la viaţa şi sănătatea mamei.

Valorile conservatoare au jucat un rol tot mai mare în viaţa publică din Polonia după ce partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) a venit la putere, în urmă cu cinci ani, promiţând apărarea caracterului tradiţional catolic al naţiunii. Limitarea dreptului la avort este o ambiţie veche a partidului, dar fostele propuneri legislative nu au avut sorţi de izbândă din cauza reacţiei publice de condamnare a iniţiativei.

Oficial, în Polonia au loc anual puţin sub 2.000 de avorturi, marea majoritate dintre acestea fiind efectuate din cauza unor malformaţii ale fătului. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor femeilor estimează că, în realitate, în fiecare an peste 200.000 de proceduri de avort sunt realizate ilegal sau în străinătate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369