rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Marcel Lică: “S-a instalat o stare de automulțumire“

Președintele SSC Farul, Marcel Lică, a atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă, că jucătorii ar trebui să rămână la fel de concentrați în acest final de campionat, așa cum au fost în prima parte și să nu se considere deja calificați la baraj. Fostul arbitru internațional a fost dezamăgit de evoluția echipei cu Mihail Kogălniceanu, din ultima etapă, în care SSC Farul s-a impus pe teren propriu doar cu 1-0. „În rândul echipei cred că s-a instalat o anumită automulțumire, car es-a observat și la ultimul meci. Cred că a fost însă doar un accident cu Kogălniceanu, pentru că trebuie să fim în cea mai bună formă înaintea partidei de baraj“ consideră Marcel Lică.

PREGĂTIȚI PENTRU ALBEȘTI. Constănțenii pregătesc următorul meci al campionatului, din deplasare cu Gloria Albești, programat sâmbătă, de la ora 15.00. O partidă în care antrenorii Ion Barbu și Gică Mina vor miza pe aproape întreg lotul, după ce majoritatea au revenit după accidentări. „Pentru mine, partida de la Albești este importantă pentru că revin după o accidentare lungă. Sun nerăbdător să îmi ajut echipa și să fim siguri de primul loc cu patru-cinci etape înainte de final. Având aproape întreg lotul valid, nu cred că vor fi probleme la Albești pentru a ne asigura cele trei puncte“ a precizat Răvoiu.

ZAHARIA NU VA JUCA LA ALBEȘTI. Antrenoru lsecund Gică Mina a anunțat că pentru acest meci va exista osingură absență importantă. „Zaharia va fi singurul absent pentru meciul de la Albești. El este plecat la un turneu la București cu copiii și a primit acceptul nostru de a merge acolo. În rest, toți sunt apți, iar Nițescu și Suciu sunt recuperați în proproție de 90 la sută. Vrem ca până la finalul campionatului toți componenții lotului să evolueze și să fie conectați și concentrați la fiecare partidă“ a declarat tehnicianul Farului.

SORIN MIHĂILESCU A CERUT O PERIOADĂ DE PAUZĂ. Președintele Marcel Lică a anunțat că cel mai cunoscut suporter al Farului a avut o solicitare care i-a fost acceptată. „Sorin Mihăilescu a dorit să se autosupende din perioada de membru al Comitetului Director. Momentan dorește să stea deoparte, să-și reîncarce bateriile și când va considera că poate reveni, îl așteptăm lângă noi. Este un om care stă la baza formării acestui club. Trece printr-o perioadă mai grea și trebuie să îi respectăm dorința“ a afirmat oficialul formației constănțene.

Sorin TEODOREANU

joi, 20 aprilie 2017855
Comentarii

01ptr Einstein-ul de mai jos(21 apr 19:12)
Poate tu si cei 3 maimutoi de tovarasi ai tai vorbiti doar de viitura branzarului de la ovidiu, fiindca in Constanta a fost si va fi o singura echipa de fotbal adevarata : FARUL. Restul panaramelor facute doar pentru bani nu se pun la socoteala. Hai pa, mai omule de stiinta!
01PT noul proiect(21 apr 18:26)
Din cauza unor prosti ca tine s-a distrus Farul,HABAR NU AVEYTI CU CE SE MANANCA FOTBALUL ANALFABETILOR,dar sunteti primii la mancat rahat.Cine crezi tu ca o sa va dea voua suporterilor bani vreodata?Esti orb nu vezi ca in afara de Viitorul in materie de fotbal nu se vorbeste nimic de altcineva?Cati suporteri sunteti voi atatia au si Baneasa,si de ce sa ajute Farul?De ce nu il ajuti tu?mereu ati fost la mana intinsa uite ca nu va mai da nimeni moca...de fotbal ciocu mic,noi vb de performanta nu de DACIADA-LIGA 4
32@ noul proiect(21 apr 11:44)
fara Hagi...cand trebuia sa ajute Farul, el si-a facut alta echipa, la concurenta...acum vine la bani publici, moca ?...siktir!
15Noul proiect(21 apr 08:32)
CSM FARUL CONSTANTA-manager Gica Hagi-se joaca la Constanta,Primaria si Cons.Jud.C-ta ,Raja,printre actionari.Asta trebuia facut acum 3 ani ...
16Popescu(20 apr 19:09)
Atata timp cat in comitetul director se afla penali ,Primaria nu va ajuta cu nimic aceasta echipa
09titi misca(20 apr 18:15)
Normal MAIHAILESCULE LASA-TE TATA gata cu teatrul esti o pata neagra pe istoria clubului si a conceptului de suporter
Vremea
29°25.9° - 29° luni, 24 iulie 2017
câțiva noriUmiditate: 86%
Vânt: 6.05 m/s din SSE
Presiune: 1019.22 milibari

Loto
6/4941115363839
5/405121520396
joker61620373916
Horoscop
mai mult...Replica
24 iul 18:50ReplicaIMAGINI HORROR LA EFORIE SUD! CONDIȚII INFECTE, GÂNDACI ÎN BĂI ȘI PRODUSE EXPIRATE

Turismul de pe litoral primește încă o lovitură de la agenții economici care nu se gândesc nici măcar o secundă...784

24 iul 00:00ReplicaGiurcă și-a dat DEMISIA de la Direcția de Pază Constanța

Corpul de control și compartimentul de audit efectuează o verificare la Direcția Județeană de Pază Constanța,...850

24 iul 17:45ReplicaO tânără a fost lovită DIN PLIN de un SKIJET în Mamaia

Accident grav în stațiunea Mamaia, unde o tânără a fost lovită de un skijet în timp ce înota în mare, după cum...2180

24 iul 16:19ReplicaȘOCANT! Și-a incendiat concubina, la Ciocârlia!

Un individ din Ciocârlia, Niculae Nichifor, a ajuns în atenția oamenilor legii după ce, în urma unui conflict...1128

Local
24 iul 00:00LocalUnitatea 2 de la Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Național

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost sincronizată duminică dimineața la Sistemul Energetic Național, după ce s-a...181

24 iul 01:57LocalMilitari care şi-au luat concediu paternal, puși să restituie banii. Explicațiile MApN

„Militarii din MApN deveniţi părinţi după ianuarie 2016, cărora li s-a acordat concediu paternal (5 zile ) la...1377

24 iul 01:55LocalPeste 140 de persoane, plasate în arest la domiciliu sau sub control judiciar în ultima săptămână

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă...386

24 iul 00:55LocalCine este managerul de la Mânăstirea Galeșu, reținut în urma perchezițiilor

În urma mai multor percheziții care au avut loc în cursul zilei de vineri, 21 iulie a.c., trei persoane au fost...5522

24 iul 01:54LocalUniversitatea „Ovidius” transmite un mesaj emoționant după aflarea veștii morții lui Dumitru Lupu

„Am aflat cu durere vestea trecerii în nefiinţă a Maestrului Dumitru Lupu, profesor în cadrul Facultăţii de Arte...1169

24 iul 00:54LocalPercheziţii la Constanța: managerul Arhiepiscopiei Tomisului, REȚINUT!

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul...7730

24 iul 01:52LocalŞaptesprezece migranţi depistaţi la frontieră

În data de 21.07.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au...382

24 iul 00:54LocalCompozitorul de muzică uşoară Dumitru Lupu A MURIT!

Compozitorul de muzică uşoară Dumitru Lupu a murit, sâmbătă dimineaţă, la vârsta de 65 de ani, anunţul fiind...3003

24 iul 01:51LocalUniversitatea „Andrei Șaguna“ aduce Shanghai-ul mai aproape de Techirghiol

Vineri, 21 iulie 2017, Universitatea „Andrei Șaguna" a vernisat la Techirghiol expoziția pe care, tradiţional,...1025

22 iul 00:00LocalTragedie la Kogălniceanu: Un bărbat s-a spânzurat!

Un bărbat de 64 de ani a fost găsit spânzurat vineri, 21 iulie a.c., în localitatea constănțeană Mihail...361

Politică
24 iul 00:00PoliticăGuvernul Tudose, LOVITURĂ DURĂ pentru medici: Crește vârsta de pensionare

Ministerul Sănătății vrea ca vârsta de pensionare pentru toți medicii, indiferent de sex, să fie fixată prin...212

24 iul 00:00PoliticăTudose - reacție după moartea polițistului din Suceava: Patrulele vor fi formate din patru oameni

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă că niciun polițist nu va mai patrula singur, echipa urmând să fie...95

24 iul 09:12PoliticăPonta: Eu cred că la un moment dat Tudose va prelua conducerea PSD

Fostul premier social-democrat Victor Ponta a declarat, duminică seară, că el crede că actualul prim-ministru, Mihai...87

24 iul 00:00PoliticăOrban anunţă că PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru a ridica excepţie de neconstituţionalitate la modificarea Codului Fiscal

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, sâmbătă, că săptămâna viitoare partidul va sesiza Avocatul...75

24 iul 00:00PoliticăBiroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte pentru prima dată după 10 luni

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat membrii Biroului Permanent Naţional al partidului pentru luni, la ora 12,...72

24 iul 01:58PoliticăNoi reglementări privind paza pădurilor și modalitatea de a obține lemn de foc

Toate suprafețele de pădure din România rămase nepăzite, indiferent de forma de proprietate, urmează să fie...196

24 iul 01:56PoliticăPremierul Tudose: Nu remaniez pe nimeni; i-am cerut un raport ministrului Bodog

Premierul Mihai Tudose a declarat sâmbătă pentru AGERPRES că nu are în vedere nicio remaniere și că, în cazul...245

24 iul 01:54PoliticăPreşedintele Iohannis l-a decorat post-mortem pe poliţistul ucis în Gara Burdujeni din Suceava

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin...312

24 iul 01:53PoliticăEugen Teodorovici: Demiterea mea, decisă de cineva care doar crede că știe tot ce mișcă în România

Senatorul PSD Eugen Teodorovici susține că decizia privind demitere lui din funcția de consilier onorific al...592

24 iul 01:52PoliticăFlorin Cîţu îi solicită şefului statului să demareze proiectul privind Pactul pentru Dezvoltarea Infrastructurii României

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu i-a trasmis, sâmbătă, o scrisoare deschis preşedintelui Klaus Iohannis în care...263

Monden
24 iul 00:00MondenUsher i-a plătit peste un milion de dolari fostei iubite, după ce a infectat-o cu o boală cu transmitere sexuală

Usher i-a dat peste un milion de dolari fostei sale iubite pentru a soluționa un proces. Cântărețul a fost acuzat...142

24 iul 00:00MondenLinkin Park au anulat turneul nord-american după moartea lui Chester Bennington

Linkin Park au anulat turneul nord-american după ce solistul Chester Bennington s-a sinucis, joi, în propria sa...76

24 iul 00:00MondenFosta dădacă a lui Mel B, aproape de divorț din cauza acuzațiilor cântereței

Lorraine Gilles, fosta dădacă a lui Mel B, aproape de divorț după ce cântăreața britanică a acuzat-o că a...181

24 iul 00:00MondenDavid și Victoria Beckham duc vieți separate. Noua lor vilă este dovada clară

Considerați cuplul de vis al Marii Britanii, David și Victoria Beckham duc vieți separate, iar noua vilă pe care...174

24 iul 12:23MondenLorelai Moșneguțu, fata fără mâini care cântă la pian, apărată de Mirabela Dauer

Lorelai Moșneguțu, fata fără mâini care cântă la pian, a fost criticată pe internet, iar Mirabela Dauer a sărit...220

24 iul 00:00MondenUltimul mesaj al compozitorului Dumitru Lupu. „Am și eu dușmani. Îi deranjează finalul meu de carieră”

Regretatul compozitor Dumitru Lupu vorbea, într-un mesaj pe rețelele de socializare, despre dușmanii săi, scrie...245

24 iul 00:00MondenDan Bittman nu mai ascunde relația pe care o are cu Monica Odagiu

Muzica și teatrul au mers mereu împreună iar Dan Bittman muncește asiduu la acest melanj și în plan personal....465

24 iul 12:13MondenDenisa Manelista a murit la 27 de ani

Denisa Manelista a murit la vârsta de 27 de ani, după lupta cu o boală cruntă și nemiloasă care a măcinat-o...308

24 iul 00:00MondenPrinții William și Harry ai Marii Britanii vorbesc despre mama lor, prințesa Diana, într-un documentar

Prinții William și Harry ai Marii Britanii rememorează amintiri din copilărie, la două decenii după decesul...115

24 iul 00:00MondenActorul John Heard din "Singur acasă", găsit decedat într-un hotel din California

Actorul american John Heard, cunoscut în special pentru rolul din seria "Home alone" ("Singur acasă"), a decedat la...175

Mapamond
24 iul 00:00MapamondOpt morți și 28 de răniți, găsiți în remorca unui camion într-o parcare din Texas

Opt persoane decedate și 28 rănite, foarte probabil imigranți clandestini, au fost descoperite în remorca unui...76

24 iul 00:00MapamondNoi arestări în rândul militanților pentru drepturile omului

Autoritățile turce au arestat sâmbătă două militante pentru drepturile omului care fuseseră puse în libertate...85

24 iul 00:00Mapamond70 de săteni au fost răpiți în sudul țării și cel puțin șapte au fost executați

Șaptezeci de săteni afgani au fost răpiți din satul lor în sudul țării și cel puțin șapte dintre ei au fost...78

24 iul 00:00MapamondComisia Europeană investighează un posibil cartel înființat de producătorii auto din Germania

Autoritățile UE de reglementare antitrust investighează acuzațiile privind un cartel înființat de producătorii...101

24 iul 00:00MapamondȘeful Pentagonului presupune că liderul grupării Statul Islamic încă trăiește

Ministrul american al apărării James Mattis a declarat că presupune că liderul grupării jihadiste Statul Islamic...69

24 iul 00:00MapamondSenatul adoptă legea privind reforma sistemului judiciar, în pofida unor ample proteste

Senatul polonez a adoptat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o lege controversată privind reforma Curții Supreme...71

24 iul 00:00MapamondUn palestinian a ucis cu cuțitul trei israelieni într-o colonie evreiască din Cisiordania

Un palestinian înarmat cu un cuțit a pătruns vineri seara, într-o locuință dintr-o colonie evreiască din...84

24 iul 00:00MapamondAnthony Scaramucci este noul director de comunicare, Sarah Sanders va fi noua purtătoare de cuvânt

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat printr-o declarație demisia secretarului de presă al Casei...65

24 iul 00:00MapamondPrimul discurs al emirului Qatarului de la declanșarea crizei inter-arabe: un apel la dialog

Emirul Qatarului, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, a făcut vineri un apel la dialog în primul său discurs televizat...104

24 iul 00:00MapamondDepartamentul de Stat al SUA le interzice americanilor călătoriile în Coreea de Nord

Statele Unite vor interzice cetățenilor americani călătoriile în Coreea de Nord, a anunțat vineri Departamentul de...78

Sănătate
13 iul 00:00SănătateȘi Germania vrea să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente

Guvernul german a propus miercuri candidatura orașului Bonn pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente...811

11 iul 00:48SănătateChimicalele din crenvurștii pentru copii

...1371

9 iul 22:34SănătateŞtii care este procentul de carne din sandvişul tău cu salam?

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România) membră a...997

9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...3729

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...2114

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...2468

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...3224

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...3972

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...19921

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....2645