REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mare Nostrum lansează la apă campania "Adoptă un delfin"

Mare Nostrum lansează la apă campania "Adoptă un delfin"

Replica API 28 iulie 2012 | 00:00 198

În cadrul concursului în care se vor întrece circa 25 de veliere,

În cadrul concursului în care se vor întrece circa 25 de veliere,

Mare Nostrum lansează la apă campania "Adoptă un delfin" în cadrul celui de-al doilea concurs de ambarcaţiuni cu vele "Regata Black Sea Sailing", ce se desfăşoară în perioada 27-29 iulie 2012 , între Eforie Nord şi Vama Veche. Organizatorii regatei sunt Black Sea Sailing Association şi Marina Eforie Nord, alături de brandul de ceasuri elveţiene Edox şi B&B Collection-unic distribuitor în România. În cadrul concursului se vor întrece circa 25 de veliere, într-o competiţie acerbă ce va dura două zile, respectiv în zilele de 28 şi 29 iulie 2012. Alături de velierele înscrise în concurs, Top Gear România va însoţi competiţia de pe uscat, cu un autovehicul electric Opel Ampera. Cu ocazia acestui eveniment adresat atât iubitorilor de competiţii de ambarcaţiuni, precum şi persoanelor deschise şi sensibile la starea mediului marin românesc, ONG Mare Nostrum împreună cu Black Sea Sailing Asociation, au hotărât să lanseze la apă campania "Adoptă un delfin". În cadrul acestui proiect, toţi cei prezenţi vor avea posibilitatea de a face donaţii sub forma adopţiei simbolice a unui delfin, astfel încât, fondurile colectate vor putea fi folosite de către ONG Mare Nostrum în direcţia salvării şi monitorizării delfinilor din Marea Neagră. "Părinţii adoptivi" vor primi din partea ONG Mare Nostrum certificate de adopţie a delfinilor şi vor avea posibilitatea de a-şi boteza delfinul cu numele preferat. Prin campania "Adoptă un delfin", ONG Mare Nostrum continuă activităţile de conştientizare şi de informare publică asupra problemelor cu care se confruntă delfinii din Marea Neagră: "Ne dorim ca din ce în ce mai mulţi oameni, grupuri de interese, instituţii de stat sau private, să se implice direct în soluţionarea problemelor cu care ne confruntăm în monitorizarea şi salvarea delfinilor. În fiecare an, tot mai mulţi delfini îşi găsesc sfârşitul pe plajele litoralului românesc. Cauza principală a eşuărilor este prinderea accidentală a mamiferelor în plasele pescăreşti. Aceasta este o realitate. În încercările noastre de a sensibiliza opinia publică cu privire la necesitatea unei implicări directe din partea noastră, a tuturor, am avut plăcerea de a descoperi de-a lungul anilor, oameni deschişi, instituţii sau organizaţii care ni s-au alăturat în această cauză nobilă. Mulţumim cu această ocazie tuturor partenerilor, sponsorilor şi finanţatorilor cu care am colaborat pâna în prezent în cadrul proiectelor de monitorizare şi salvare a delfinilor din Marea Neagră, voluntarilor şi membrilor organizaţiei Mare Nostrum, salutăm noul parteneriat cu cei de la Black Sea Sailing Asociation, şi sperăm ca împreună, să reducem numărul de delfini eşuaţi în zona costieră românească", a declarat Mihaela Cândea, director executiv ONG Mare Nostrum.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218