REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Mariana Mircea se judecă cu ANAF pentru că nu a respectat hotărârile judecătoreşti de pe vremea când a fost primar

Mariana Mircea se judecă cu ANAF pentru că nu a respectat hotărârile judecătoreşti de pe vremea când a fost primar

Replica API 17 octombrie 2018 | 00:00 376

Mariana Mircea

Fostul primar din Cernavodă, Mariana Mircea (2008-2012) trage și acum ponoasele de pe urma funcției pe care a deținut-o. Pe lângă dosarul penal, ”bifat” după ce procurorii au acuzat-o că ar fi atribuit în mod preferenţial unor societăţi comerciale agreate, mai multe contracte de achiziţii publice, Mircea se mai luptă și cu ANAF-ul. Asta, după ce nu a plătit amenzile judiciare survenite ca urmare a nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Mariana Mircea încearcă să obțină în instanță anularea unui titlu executoriu! Concret, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, Mariana Mircea a chemat în instanță A.N.A.F-Serviciul Fiscal Municipal Medgidia, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea contestației la executare, anularea somației 27 februarie 2017 și titlului executoriu 27 februarie 2017, precum și a tuturor actelor de executare subsecvente emise în cadrul dosarului de executare silită.

În motivare, Mariana Mircea a arătat că, pe 31 ianuarie 2017, i-a fost comunicată notificarea înregistrată la data de 19 ianuarie 2017, emisă de ANAF, prin intermediul căreia i s-au adus la cunoștința debitele pe care le înregistrează cu titlu de obligații fiscale în cuantum total de 18.094 lei.

Cu această ocazie, fostul primar a cerut lămuriri cu privire la natura creanței, izvorul acesteia și modalitatea de calcul, fapt pentru care a fost informată, organul fiscal a emis răspunsul înregistrat pe 27 februarie, prin intermediul căruia i s-a comunicat debitul în valoare de 6298 lei, reprezentând amenzi calculate în baza procesului verbal din 23.10.2013, sumă pentru care instanța a dispus anularea actelor de executare silită, în baza deciziei din 21 mai 2015; suma de 796 lei, reprezentând amenzi calculate in baza procesului verbal din 28 mai 2012, suma pentru care s-a dispus suspendarea executării silite, spune Mariana Mircea, potrivit rolli; suma de 809 lei, reprezentând amenzi recalculate în baza procesului verbal din 14 noiembrie 2014.

Ulterior comunicării acestei adrese răspuns, ANAF a emis somația 27 februarie 2017, în baza titlului executoriu din aceeași dată, pe care nu i l-a comunicat, numai pentru suma de 809 lei. În apărarea sa, Mariana Mircea a spus că, prin procesul verbal din 14 noiembrie 2014, organul fiscal a calculat amenda raportat la decizia civilă nr. 1007/CA/24.09.2014 prin care s-a lămurit întinderea titlului executoriu, aceasta fiind 03.03.2011- 4 zile, adică 03.03.2011 – 07.03.2011.

Mai exact, prin decizia civilă nr1007 pronunțată de Curtea de Apel, s-a admis contestația în anulare formulată de Mircea, împotriva deciziei din 10.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel, în contradictoriu cu Administrarea Finanțelor Publice Medgidia, s-a anulat Decizia inițială, din 10.01.2014 și, rejudecând, a admis recursul și a modificat în tot hotărârea recurată în sensul că a admiscontestația la titlu, stabilindu-se întinderea titlului executor ca fiind în perioada 03.03.2011 – 07.03.2011.

Titlul executoriu constând într-o încheiere pronunțată de Tribunalul– Secția contencios administrativ, la data de 22.04.2011 , prin care fostului primar i-a fost aplicată amenda judiciară în cuantum de 10% din salariul mediu brut pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță în sarcina sa. Deși s-a tranșat întinderea titlului executoriu principal ca fiind 4 zile, Mariana Mircea spune că organul fiscal, prin somația 27.02.2017, greșește modul de calcul a penalității de 10% aplicată cu titlu de amendă și, în loc de 580 a calculat 809 lei.

Judecătoria Medgidia i-a dat câștig de cauză. ”Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimată prin întâmpinare. Admite contestația la executare formulată de contestatoarea Mariana Mircea în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. Anulează somația de executare silită nr. 133030042064475/ 27.02.2017 și titlu executoriu nr. 133030032286954/ 27.02.2017, precum și toate actele de executare subsecvente emise în cadrul dosarului de executare silită nr. 2660824130586/ 2011”, potrivit minutei din iunie 2016.

Cum a motivat instanța decizia?! Judecătoruld e caz a reținut că, din cuprinsul procesului verbal privind calculul de sume care nu au fost stabilite în titlul executoriu, nu rezultă în mod clar numărul de zile avute în vedere de organul de executare la stabilirea cuantumului total al creanței. Sub acest aspect, instanța mai reține că organul de executare omite să indice ce valoare a venitului mediu brut a fost avută în vedere, în sensul că nu s-a indicat anul, luna, valoarea salariului mediu brut pe economie, precum și datele statistice avute în vedere s-au dispozițiile legale din care rezultă valoarea salariului mediu brut pe economie.

Instanța se află în imposibilitatea obiectivă de a verifica modul în care a fost stabilită valoarea creanței pentru care s-a început executarea silită. În încercarea de a efectua un calcul matematic simplu raportat la salariul mediu brut pe economie de la data aplicării sancțiunii (fila 49), pentru perioada 03.03.2011 – 07.03.2011, pentru care este datorată amenda potrivit Deciziei civile nr.17/CA/10.01.2014, instanța constată că obligația de plată în cuantum de 809 lei a fost stabilită eronat, potrivit rolli.ro. Evident, ANAF, Serviciul Fiscal Medgidia a formulat recurs, următorul termen în dosarul de la Tribunal fiind stabilit pentru 18 octombrie a.c.

Dosarul de abuz în serviciu. Se audiează martorii!

Referitor la dosarul de abuz în serviciu, trebuie precizat faptul că, pentru termenul din 31 octomrbie, vor fi audiați martorii din lucrări. Potrivit procurorilor, "în perioada decembrie 2010 - martie 2012, Mircea Mariana, în calitate de primar al oraşului Cernavodă, judeţul Constanţa, în exercitarea atribuţiilor, a atribuit în mod preferenţial şi cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, unor societăţi comerciale agreate, mai multe contracte de achiziţii publice (reparaţii, renovări ale unor clădiri ce aparţin unor instituţii publice, construcţia unor fântâni arteziene, etc.).

În acelaşi context, în scopul de a favoriza diverse firme, inculpata Mircea Mariana a creat premisele atribuirii directe a contractelor de achiziţie, dând dispoziţii subordonaţilor să fragmenteze lucrările sau serviciile contractate, astfel încât să nu fie depăşit pragul valoric de 15.000 euro prevăzut de dispoziţiile art. 19 din OUG nr. 34/2006. Ulterior, inculpata a semnat aceste contracte, a aprobat recepţia lucrărilor/serviciilor contractate şi a dispus plata acestora (în unele cazuri lucrările nu au fost realizate conform proiectului).

Urmarea acestor demersuri infracţionale a fost prejudicierea patrimoniului oraşului Cernavodă cu suma totală de 1.078.384 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru firmele care au contractat lucrările în condiţiile de mai sus, reprezentând sumele încasate. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparţin inculpatei. Primăria municipiului Cernavodă s-a constituit parte civilă cu suma de 1.078.384 lei”.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920