rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 13 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Marilyn Manson este acuzat de viol de o actriță din Game of Thrones

Actriţa britanică Esmé Bianco, cunoscută marelui public pentru rolul din "Game of Thrones", a depus vineri plângere contra cântăreţului american Marilyn Manson, acuzându-l de viol, abuzuri sexuale sadice şi violenţe repetate, scrie AFP, relatează stiripesurse.ro

Mai multe femei, între care actriţa Evan Rachel Wood, l-au acuzat recent pe cântăreţ, pe numele său adevărat Brian Warner, de hărţuire şi de viol. Acesta a dezminţit acuzaţiile, asigurând că "relaţiile sale intime au fost întotdeauna în întregime consimţite".

Conform plângerii depuse la tribunalul din California, Esmé Bianco a fost invitată de două ori la Los Angeles de Marilyn Manson în vederea angajarii. Dar ea a spus că în schimb a avut parte de acte de violenţă sexuală, afirmând în special că a fost tăiată, biciuită şi electrocutată de cântăreţ.

"Domnul Warner a violat-o pe domnişoara Bianco în mai sau în perioada mai 2011", se poate citi în plângere. "Domnul Warner a comis acte sexuale cu domnişoara Bianco pe când era inconştientă sau incapabilă să-şi dea consimţământul" şi "a comis agresiuni sexuale de mai multe ori".

Avocatul cântăreţului, Howard King, a declarat pentru AFP că acuzaţiile lui Esmé Bianco sunt "probabil false", precizând că ea cere "despăgubiri financiare scandaloase pentru comportamente care nu au avut loc niciodată". "Noi vom contesta ferm aceste acuzaţii la tribunal", a adăugat el în comunicat.

În februarie anul trecut, Poliţia din Los Angeles a anunţat că anchetează acuzaţii de violenţe în cuplu contra cântăreţului, pentru fapte comise între 2009 şi 2011, fără a dezvălui indentitatea victimelor. Data şi locul conincid cu acuzaţiile lui Esmé Bianco.

Actriţa în vârstă de 38 de ani, care era fan Marilyn Manson în adolescenţă, a apărut în 14 episoade din serialul "Game of Thrones", între 2011 şi 2013, în rolul unei prostituate numită Ros.

Esmé Bianco a explicat vineri pe reţelele de socializare că a decis să vorbească public pentru a-l împiedica pe Manson "să distrugă şi alte vieţi şi să ajute şi alte victime să-şi revendice drepturile în justiţie".

Tânăra a spus că i-a făcut o vizită cântărţului pentru prima dată în 2009, la Los Angeles, pentru filmări la ceea ce credea ea că este un videoclip. Dar timp de patru zile, ea a fost obligată să stea în lenjeria intimă, privată de somn şi drogată înainte de a fi "bătută fizic de Warner", în special cu ajutorul unui bici care, potrivit acestuia din urmă, "era folosit de nazişti".

Mai târziu în 2009, Marilyn Manson i-a făcut o vizită la Londra şi ar fi avut o relaţie consensuală, se arată în plângere.

În 2011, actriţa s-a mutat la Los Angeles, unde ea credea că va juca într-un lungmetraj cu Marilyn Manson. Ea a asigurat că a petrecut două luni şi jumătate suportând "abuzuri constante" şi un şantaj de viză din partea cântăreţului.

marţi, 4 mai 2021655
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

10brrrr(1 mai 12:43)
ce aratare ... asta va asteapta in ue
mai mult...Monden
13 mai 00:00MondenRaluca Bădulescu, față în față cu Denise Rifai: „Am 46 de ani, dar sunt fata mamei și a tatălui“

Marți seara, Raluca Bădulescu a fost invitată la „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Un adevărat fashion icon,...138

13 mai 00:00Monden„Înapoi prin amintiri“: Cum arătau membrii formației 3 Sud Est la începuturile carierei141
13 mai 00:00MondenAdela Popescu și-a luat bonă filipineză pentru cel de-al treilea băiețel152
13 mai 00:00MondenAndreea Antonescu și Amna, două dintre „Faimoasele” de la Survivor, au plecat într-o vacanță în Antalya

După experienţa delicată din Survivor, în care mai bine de o lună au fost vitregite de mâncare şi au luptat pe...143

13 mai 00:00MondenÎmpăcarea anului! Jennifer Lopez şi Ben Affleck, într-o escapadă romantică după 17 ani de la despărţire166
13 mai 00:00MondenCea mai frumoasă actriţă din serialul Twin Peaks este o umbră a femeii superbe de altădată157
13 mai 00:00MondenAngelina Jolie și Irina Shayk, mămici de nota 10!

Sunt deja de nerecunoscut! Actriţa Angelina Jolie şi fotomodelul Irina Shayk au ieşit la plimbare cu fiicele lor,...143

13 mai 00:00MondenBrandon din Beverly Hills 90210, distrus de alcool şi marcat de iubirea pierdută163
13 mai 00:00MondenNicole Scherzinger arată perfect la 42 de ani. Poze de la plajă156
13 mai 00:00MondenDefilările de modă din Paris se reiau în luna iulie după o lungă pauză din cauza pandemiei

Defilările de modă se reiau la Paris începând cu luna iulie, odată cu relaxarea restricţiilor impuse de...132

13 mai 00:00MondenFlorence + The Machine, cantautoare a principalei piese de pe coloana sonoră a filmului "Cruella"132
13 mai 00:00MondenPrimele imagini ale noului film al lui Scorsese, „Killers of the Flower Moon“, dezvăluite de Apple TV133
Vremea
10.8°10.8° - 13° joi, 13 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 90%
Vânt: 4.64 m/s
Presiune: 1009 milibari

Loto
6/4940312414347
5/4034291821422
joker5293814239
Horoscop
mai mult...SPSportRT
13 mai 00:00SportFotbal: Universitatea Craiova, calificată în finala Cupei României, după 2-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Universitatea Craiova s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu formaţia...141

13 mai 00:50SportFotbal: Ianis Hagi a marcat un gol şi a obţinut un penalty pentru Rangers

Fotbalistul român Ianis Hagi a marcat un gol pentru Glasgow Rangers şi a obţinut un penalty în meciul pe care...180

13 mai 00:00SportFotbal: „UEFA nu poate rămâne pasivă“ în privinţa Super Ligii, spune preşedintele Ligii spaniole

"UEFA nu poate rămâne pasivă" în faţa proiectului Super Ligii, a declarat marţi preşedintele Ligii spaniole de...128

13 mai 00:00SportFotbal: Ibrahimovic, accidentat, va rata cel puţin două meciuri, anunţă clubul AC Milan

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, accidentat la genunchiul stâng duminică, cu câteva săptămâni înaintea...133

Local
13 mai 23:19LocalPrimăria a demarat procedurile pentru amenajarea PASARELEI PIETONALE în Poarta 6, în fața liceului Lucian Blaga

De atâția ani, mii de oameni și-au pus viața în pericol, s-au înregistrat multe accidente, unele dintre ele...535

13 mai 23:19LocalATENŢIE! De astăzi au fost introduse 16 noi sensuri unice în zona centrală a orașului

Arealul delimitat de străzile Poporului, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și bulevardul Mamaia a fost reconfigurat...684

13 mai 23:19LocalPrimăria HÂRȘOVA înființează Consiliul de Administrație al SC CARSIUM EDIL SRL Hârșova

341

13 mai 23:18LocalUn cetățean britanic, oprit pe plaja dintre România şi Bulgaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un cetățean...513

13 mai 23:18LocalŢigarete de contrabandă, descoperite în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au descoperit la poarta de acces nr.5 în Portul...412

13 mai 23:18LocalAŢI VĂZUT ACEASTĂ PERSOANĂ? Sunaţi la Poliţie

Poliţiştii Postului de Poliție Independența au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei femei, ACHIM MIRELA, de...1218

13 mai 23:19LocalCampusul Henri Coandă, SUPRAVEGHEAT video cu peste 290 CAMERE

Mai multe străzi din Campusul Social „Henri Coandă”, administrat de RAEDPP Constanța, beneficiază de acum...434

13 mai 23:20LocalRadu Mazăre acuză statul că a comis "fraudă la extrădare"

Radu Mazăre a adus noi dovezi cu care speră să convingă judecătorii că nu a existat o cooperare reală intre...486

13 mai 23:20Local10.000 de PERECHI de ȘOSETE CONTRAFĂCUTE, descoperite de POLIŢIŞTI

515

Politică
13 mai 00:00PoliticăCamera Deputaţilor: Completurile cauzelor de apel - formate din doi judecători

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege potrivit căruia completurile de judecată a cauzelor de apel...145

13 mai 00:00PoliticăSenat: Zi liberă plătită pentru vaccinare. Angajatorii care organizează centre de vaccinare, exoneraţi

Comisia de muncă a Senatului a acordat, miercuri, în unanimitate, raport favorabil propunerii legislative de...142

13 mai 00:00PoliticăCameră: Proiectul referitor la implementarea reţelelor 5G a primit raport de adoptare în comisii

136

Interviuri
16 mar 00:20InterviuriSă-i cunoaștem pe SUBPREFECȚII județului Constanța!

Secyl Suliman și Mihai Vîlcu sunt noii subprefecți ai județului Constanța. Aceștia au activat în mediul privat,...6780

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a acordat un interviu cotidianului Replica. Edilul a vorbit despre Regulamentul...53566

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

2428

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4080

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3923

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

5062

Monden
13 mai 00:00MondenAngelina Jolie și Irina Shayk, mămici de nota 10!

Sunt deja de nerecunoscut! Actriţa Angelina Jolie şi fotomodelul Irina Shayk au ieşit la plimbare cu fiicele lor,...143

13 mai 00:00MondenBrandon din Beverly Hills 90210, distrus de alcool şi marcat de iubirea pierdută

Cine şi-ar fi imaginat că băiatul cuminte din Beverly Hills 90210, care avea un cuvânt bun pentru toţi din jur şi...163

13 mai 00:00MondenNicole Scherzinger arată perfect la 42 de ani. Poze de la plajă

156

13 mai 00:00MondenDefilările de modă din Paris se reiau în luna iulie după o lungă pauză din cauza pandemiei

Defilările de modă se reiau la Paris începând cu luna iulie, odată cu relaxarea restricţiilor impuse de...132

13 mai 00:00MondenFlorence + The Machine, cantautoare a principalei piese de pe coloana sonoră a filmului "Cruella"

Trupa indie rock Florence + The Machine va interpreta "Call me Cruella", principala piesă de pe coloana sonoră a...132

13 mai 00:00MondenPrimele imagini ale noului film al lui Scorsese, „Killers of the Flower Moon“, dezvăluite de Apple TV

133

Mapamond
13 mai 00:00MapamondSilvio Berlusconi este din nou spitalizat

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat din nou marţi pentru tratarea unor sechele în urma...137

13 mai 00:00MapamondCoronavirus: Germania îşi propune să demareze vaccinarea elevilor odată cu începerea şcolii

Germania are ca ţintă sfârşitul vacanţei de vară pentru a demara vaccinarea elevilor cu vârste între 12 şi 18...128

13 mai 00:00MapamondAtac într-o şcoală din Rusia: Un atacator a fost arestat şi al doilea a fost ucis de echipele de intervenţie

137

13 mai 00:00MapamondCoronavirus: Iranul a început producţia vaccinului său COV-Iran Barekat

Iranul a început marţi producţia în masă a vaccinului său anti-COVID-19 dezvoltat pe plan local, denumit COV-Iran...135

13 mai 00:00MapamondEurostat: În UE, femeile reprezintă aproximativ jumătate dintre angajaţii din domeniul ştiinţei şi tehnologiei

În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene există cel puţin tot atâtea femei ca şi bărbaţi în...166

13 mai 01:44MapamondPloaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv

465

Sănătate
13 mai 00:00SănătateMelissa officinalis sau balsamul de lămâie - ce este și ce beneficii are această plantă

Balsamul de lâmâie este o plantă aromatică ce provine din familia mentee. Aceasta crește în Europa, Africa de Sud...127

13 mai 00:00SănătateRetenția de apă: cauze și soluții eficiente

La persoanele sănătoase, retenția de apă este mai frecvent întâlnită la femei, fiind mai degrabă legată de...127

13 mai 00:00SănătateMajoritatea produselor din plastic alimentar perturbă sistemul endocrin

134

13 mai 00:00SănătateTop alimente care te îngrașă

Principalul motiv pentru care ne îngrășăm este, după cum se știe, consumul de calorii în exces. Cu toate acestea,...125

13 mai 01:20SănătateLeacuri pe bază de flori de liliac

Liliacul a înflorit deja însă ceea ce nu știai este că, pe lângă mirosul și aspectul plăcut al acestuia, te...119

13 mai 00:00SănătateKeratoza foliculară sau pilară: cauze, simptome, remedii

129

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT