REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Marin Preda, noul director general interimar al Autorității Feroviare Române

Marin Preda, noul director general interimar al Autorității Feroviare Române

Replica API 23 noiembrie 2017 | 00:00 282

Marin Preda este noul director general interimar al Autorității Feroviare Române (AFER), au declarat, miercuri, conform AGERPRES, surse din domeniu.

"Numirea lui Marin Preda a fost făcută prin OMT nr. 1696/21.11.2017, începând cu data de 21 noiembrie", au precizat sursele.

Marin Preda îl înlocuiește pe Dan Bistreanu, care a devenit șeful AFER în data de 9 octombrie, după demisia fostului director Victor Badea. Dan Bistreanu se pare că va reveni pe funcția ocupată anterior, cea de director general adjunct tehnic la AFER.

"Unul dintre motivele pentru care Dan Bistreanu a fost schimbat este acela că a încercat să acorde o serie de prime și sporuri la un anume cerc din AFER. Acest lucru a atras nemulțumirea masivă a salariaților și a liderilor sindicali, care l-au reclamat la ministru. Dan Bistreanu a fost consiliat de aceleași persoane care au făcut acest lucru și cu fostul director demisionar Victor Badea pe care acesta l-a înlocuit", au mai spus sursele.

Fostul director general al AFER Victor Badea a demisionat pe 6 octombrie, în urma scandalului declanșat de o decizie de tăiere a salariilor cu până la 40%, luată de conducerea instituției, în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi. În acest context, peste 150 de angajați ai Autorității Feroviare Române, membri ai Sindicatului Feroviar AFER, au protestat luni, 2 octombrie, în fața Ministerului Transporturilor, nemulțumiți de condițiile de salarizare.

"Nu se poate continua cu asemenea salarii și o asemenea bătaie de joc. S-au redus salariile. După 40 de ani de muncă, salariații AFER au ajuns să primească 1.100 de lei, salariu net, motiv pentru care consider că siguranța feroviară va fi afectată prin încetarea activității Autorității Feroviare", a declarat, pentru AGERPRES, Alexa Ioneta, președintele Sindicatului Feroviar AFER, la începutul lunii octombrie.

Aceasta a afirmat că scăderile salariale au avut loc ca urmare a emiterii a cinci decizii semnate de Victor Badea. Potrivit acesteia, salariile angajaților din AFER au scăzut, începând cu data de 6 septembrie, cu până la 40%, aceștia pierzând sume cuprinse între 250 de lei și 2.000 de lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614