Marina Almășan, nemulțumită de situația din TVR: «Mă complac în găleata cu lături în care am fost aruncată»

Marina Almășan, unul dintre cei mai vechi oameni din curtea TVR, s-a decis să spună, în linii mari, cum stau lucrurile în Televiziunea Publică. Deși își face mea culpa pentru că nu spune tot ce știe, realizatoarea tv folosește deseori, în discursul său, cuvinte precum "lașitate", "silă", "groază și disperare", pentru a descrie situația în care crede că se complace de ani buni.

Reacția ei dură a venit în urma celor ale altor colegi din TVR, Narcis Șelaru și Adelin Petrișor, care și-au manifestat uimirea și dezamgirea de a o vedea pe șefa Televiziunii Române, Doina Gradea, alături de delegaţia oficialilor din Ministerul Tineretului şi Sportului la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk, în timp ce la fața locului nu există niciun reporter sau comentator, aceștia fiind nevoiți să-și facă meseria din studiourile din București.

Curajul jurnaliștilor de a spune cum stau lucrurile a determinat-o și pe Marina Almășan să fie vocală cu privire la situația din TVR. Deși a afirmat că nu este momentul pentru "a vorbi deschis despre războaiele mele, despre absurditatea ulrimilor ani petrecuți în locul care m-a consacrat", realizatoarea tv nu s-a abținut să folosească vorbe dure pentru a caracteriza locul în care muncește de atâția ani, într-o scrisoare deschisă către Adelin Petrișor, colegul ei, scrisă pe site-ul femeide10.ro.

"Curajul nostru rămânea ancorat în oceanul lașității noastre mioritice și proverbiale"

"Mi-a provocat un imens sentiment de silă, la adresa propriei persoane. La adresa mea. A lașității mele. A tăcerilor mele repetate, împachetate în confortul unei vieți ( doar în aparență) liniștite. Mi-a fost silă de lipsa mea de curaj, sau mai bine zis, de curajul manifestat doar în cercuri restrânse, împărtășit, e-adevărat, de alți atâția și atâția colegi, alături de care, de decenii, am “ars” pentru instituția ce ne-a devenit a doua casă. Curajul nostru, ăsta răbufnit între ziduri, condimentat cu abracadabrante umilințe, pătimite de fiecare, se ciocnea însă de pragul birourilor, de bariera porții de la Pangratti, rămânând ancorat în oceanul lașității noastre mioritice și proverbiale. Îi găsesc și acesteia explicație, dragă Adelin. Ne iubim, fiecare, atât de mult meseria, trăim pentru ea de atâta vreme, suntem atât de legați de “bâtrâna doamnă din Pangratti”, încât tremurăm ca niște piftii ordinare, înmuiate în groază și disperare că un cuvânt nelalocul lui sau o reacție – altminteri corectă – ne-ar putea alunga din locul cu care ne-am identificat.

Încă nu a venit momentul să vorbesc deschis despre războaiele mele, despre absurditatea ultimilor ani, petrecuți în locul care m-a consacrat. Ultima mea bătălie deschisă ( în fapt, închisă, căci am spălat rufele în familia… care demult nu-mi mai e familie) m-a adus până la cel mai înalt for al instituției ; nu am avut însă câștig de cauză, căci si “forul” avea același “cap” care mă și adusese într-o situație limită. Razboiul a devenit pe față și, a doua zi după “marea confruntare”, pe biroul meu am descoperit, în chip suspect ( niciunul din colegi nu stia cine-l pusese acolo, peste noapte) , un print al “Codului de conduită pentru angajații și colaboratorii TVR”, care-mi reamintea sec obligația mea de a tăcea. De a nu povesti Afară ceea ce se întâmplă Înăuntru.

Sunt un soldat disciplinat ( cred ca e, de fapt, o înlocuire elegantă a noțiunii de “lașitate”) așa că, iată, tac. Mă complac în găleata cu lături în care am fost aruncată. În general, de cand lucrez aici, nu am scos niciodată la iveală gunoiul de sub preș, chiar dacă el a prins deja o consistență alarmantă, fiind mai gros decat preșul însuși. Și, culmea, îl îndeasa acolo oameni care nu au decât o legătură, pe cât de vremelnică, pe atât de păguboasă, cu “casa mea”. Cu lumea mea", a scris Marina Almășan pe site-ul ei.

Sursa: click.ro