rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Marinarii militari sărbătoresc Ziua Dobrogei

Evoluția Marinei Militare Române moderne este strâns legată de ultimii 140 de ani de istorie ai Dobrogei.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale revenirii Dobrogei în hotarele României, la data de 14 noiembrie 1878, este faptul că, prin cei 245 km de litoral românesc la Marea Neagră, țara noastră a recăpătat deschiderea la Oceanul Planetar, iar pentru Marina Militară Română a însemnat începutul dezvoltării segmentului maritim, în plus față de structurile fluviale, ale infanteriei marine sau ale aviației navale.

Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Dobrogei, prima regiune a României care are o zi oficială (conform Legii nr. 230/2015), prin activități cu caracter militar și cultural, conform următorului program: miercuri, 14 noiembrie, începând cu ora 10.00, ceremonial militar și religios organizat la Monumentul Independenței din municipiul Tulcea, și expoziția de carte cu tema „140 de ani - Dobrogea noastră!”, la Cercul Militar din Mangalia, iar joi, 15 noiembrie, vernisajul expoziției de pictură cu tematică marină, intitulată „Tărâm dobrogean”, precum și lansarea cărții „Desculț prin rai” ambele fiind semnate de către Luiza Cala.

După revenirea Dobrogei la Patria-mamă, dezvoltarea Marinei Militare Române s-a împletit cu destinele românești ale ținutului cuprins între Dunăre și Marea Neagră, parcurgând numeroase programe de dotare și de modernizare, adaptate la noile cerințe de apărare a litoralului maritim și a gurilor Dunării.

Prima navă militară maritimă, intrată în serviciul Marinei Militare Române în anul 1880, a fost canoniera „Grivița”, iar în anul 1881 a intrat în dotare prima navă-școală, botezată „Mircea”, un velier cu două catarge (tip Bric). De altfel, în perioada 1881-1912, au fost aplicate trei programe de dotare cu nave militare maritime și fluviale și au mai intrat în serviciu trei șalupe canoniere, un torpilor de baraj, două torpiloare, şalupe de poliţie, un crucişător, trei canoniere şi trei torpiloare fluviale, patru monitoare și opt vedete fluviale.

Crucişătorul a fost construit la Newcastle, Marea Britanie, și a fost lansat la apă la data de 13 decembrie 1887, fiind botezat „Elisabeta”. Acesta a efectuat, împreună cu bricul „Mircea”, numeroase marșuri de instrucţie în Marea Neagră şi în Marea Mediterana, reprezentând România, cu onoare, la diferite serbări nautice ale vremii.

Mai târziu, în anul 1896, Marina Militară Română a suferit o serie de modificări, conform Legii pentru organizarea Flotilei de Război, prin care a fost împărţită în două divizii: Divizia de Mare și Divizia de Dunăre

Doi ani mai târziu, în anul 1898, prin Legea de organizare a Marinei Militare, denumirea de Flotilă a fost înlocuită cu cea de Marina Militară, Comandamentul Marinei Militare a fost dislocat în garnizoana București, Divizia de Mare avea comandamentul în garnizoana Constanța, iar Divizia de Dunăre era dislocată în garnizoana Galați. Totodată, în premieră naţională, gradele ofiţerilor de marină au primit denumirile specifice acestei arme. Prin aceeași lege din anul 1898, portul Constanţa devenea principala bază navală a navelor maritime de război ale României, iar prin decizia Comandamentului Marinei din anul 1899, Școala de Marină şi Școala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină au fost mutate de la Galaţi la Constanţa, în noul local de pe strada Traian nr. 53 (actualul sediu al Muzeului Marinei Române) sub denumirea „Şcolile Marinei”.

Aceste transformări și reorganizări importante al Marinei Militare Române, care au avut loc la numai 20 de ani de la revenirea Dobrogei la România, au impulsionat dezvoltarea socială și economică a orașului Constanța, dar și a Dobrogei. În plus, la cumpăna dintre secolele XIX și XX, prin eforturile lor, marinarii militari români au așezat România în rândul țărilor cu o tradiție îndelungată în domeniul hidrografiei maritime, prin realizarea primei hărți marine românești, pentru coasta vestică a Mării Negre, care a fost premiată cu medalia de aur la Expoziția universală de la Paris, din anul 1900,

În perioada 1912-1913, Marina Militară Română a participat la cel de-al Doilea Război Balcanic, navele militare ale Diviziei de Dunăre fiind implicate în diferite acțiuni de luptă, care pot fi considerate o avanpremieră pentru Marina Militară Română, ce urma să se confrunte cu situaţii de mult mai dificile în timpul Primului Război Mondial, în perioada 1916-1918. În prima conflagrație modială, marinarii militari români au îndeplinit misiuni diverse, precum atacul de la 14 august 1916 asupra flotei austro-ungare, în portul dunărean Rusciuk, misiuni de apărare a capului de pod de la Turtucaia şi de protecție a retragerii trupelor române din această zonă, precum şi susţinerea flancului drept al armatei de uscat din Dobrogea, sub focul artileriei germane. Referindu-se la modul în care Marina Militară Română a susţinut trupele de uscat, reuşind să înainteze sub tirul a şapte baterii grele germane, în amintirile sale, contraamiralul Negrescu spunea că „Zilele de urmărire a flancului stâng al armatei germane din Dobrogea şi zilele de la Rasova, vor forma pururea pagini de glorie, pentru mica dar brava şi neobosita Flotilă Română”.

În anul 1917, Marina Militară Română, în cooperare cu armata de uscat, a contribuit la apărarea frontului danubian, bombardând cu artileria navelor, bateriile inamice de la Tulcea, dar a depus eforturi semnificative şi pentru asigurarea transporturilor fluviale, între Galaţi şi gurile Dunării. În ultimul an de război, în anul 1918, Marina Militară a preluat una dintre cele mai dificile misiuni, respectiv deminarea Dunării și a apelor litorale de pe țărmul românesc al Mării Negre, pentru asigurarea securității navigației. Pentru aceste misiuni, România a cumpărat de la Franța, imediat după război, patru canoniere, pe care le-a botezat cu numele unor eroi marinari căzuți la datorie în Primul Război Mondial, una dintre aceste nave fiind canoniera „Eugen Stihi”, care s-a aflat în serviciul Marinei Militare Române timp de 84 de ani, în perioada 1920-2004.

F.B.

miercuri, 14 noiembrie 2018372
Comentarii
mai mult...Ultima oră
25 mai 00:00Ultima orăO ambulanță a rămas blocată în noroi, în Vaslui. Pacientul a decedat între timp

Reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au anunţat, sâmbătă dimineaţă, că...35

25 mai 00:00Ultima orăProgramul Rabla pentru electrocasnice s-a încheiat - Bugetul s-a epuizat în câteva ore de la lansare79
25 mai 00:00Ultima orăREVOLTĂTOR. Ce au descoperit inspectorii de la Protecția Consumatorului despre două dintre cele mai consumate produse din import136
25 mai 00:00Ultima orăPolițist militar, la o patra misiune în Afganistan

Este polițist militar de zece ani și se află la a patra misiune în Afganistan. Este vorba despre plutonierul George...112

25 mai 09:23Ultima orăAPEL URGENT: ESTE NEVOIE DE DONATORI DE SÂNGE!646
25 mai 00:00Ultima orăSe oprește apa în Movila Verde pentru lucrări ENEL!103
25 mai 00:00Ultima orăAccident rutier pe bulevardul Mamaia

...1753

24 mai 00:00Ultima orăPeste 40 de localităţi din 20 de judeţe au fost afectate de ploi!353
24 mai 00:00Ultima orăFacebook recunoaște că peste 120 de milioane de conturi sunt false193
24 mai 00:00Ultima orăTrei stații de metrou au fost INUNDATE

Ploaia torenţială care a căzut în Capitală vineri după amiaza a dus la apariţia infiltraţiilor de apă la una...344

24 mai 00:00Ultima orăDetalii TERIBILE: Ce a scris grefiera care s-a sinucis în biletul de adio lăsat pe masa de lucru1395
24 mai 00:00Ultima orăDonald Trump s-a enervat și trimite ARMATA împotriva Iranului: SUA cer limitarea activităților nucleare și balistice371
Vremea
23.9°18.6° - 24.4° joi, 23 mai 2019
cer seninUmiditate: 51%
Vânt: 5.5 m/s din V
Presiune: 1010.1 milibari

Loto
6/4952231383947
5/4014171924256
joker4182131451
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 mai 00:00SportRomânii sunt din nou campioni în Bulgaria! Ludogorets a câștigat un nou titlu

Românii sunt din nou campioni în Bulgaria. Echipa la care evoluează nu mai puțin de patru jucători români,...180

24 mai 13:48SportSchimbări majore în UEFA Champions League, din sezonul viitor: regula care va provoca un scandal URIAȘ

Noul sezon din Liga Campionilor vine cu schimbări, care au ca scop fluidizarea meciurilor, reducerea tragerilor de timp...564

24 mai 21:43SportUn fost internațional bulgar acuză naționala României de blat la EURO 1996: „Au mers la culcare cu Spania, vă spun sigur!”

Ivo Georgiev (47 de ani), fost internațional bulgar, afirmă că naționala României ar fi cedat deliberat meciul cu...775

24 mai 00:00SportSimona Halep-Ajla Tomljanovic în primul tur! Sorana, meci incendiar! Cu cine joacă Begu și Buzărnescu

Tragerea la sorți de la Roland Garros 2019 a avut loc ieri. Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Sorana...571

Local
25 mai 00:00LocalNESIMŢIT, TUPEIST, COCALAR: şofer din categoria 'Parchez ca un bou', la Casa de Cultură

Când eşti nesimţit... eşti nesimţit! Nu contează câţi bani ai, dacă eşti patron de local sau dacă ai bolid de...856

25 mai 01:19LocalA intrat cu mașina în copac, într-o curbă!

În după-amiaza zilei de vineri, 24 mai, un tânăr de 19 ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ222...321

25 mai 01:20LocalComisarul care a ajutat la introducerea de telefoane mobile în penitenciar, în fața judecătorilor

Anchetatorii l-au trimis în judecată Silviu Ioan Ionele, la data faptelor comisar în cadrul Penitenciarului Tulcea,...695

25 mai 01:35LocalMuzeul Marinei Române, la 50 de ani de existență!

Cu jumătate de secol în urmă, la 29 mai 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1127, lua ființă Muzeul...199

25 mai 00:24LocalPrinşi în flagrant după săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, joi, 23 mai a.c., au prins în...333

25 mai 00:24LocalSE RIDICĂ MAȘINILE! Poliția Locală, în control pe străzile principale din Constanța!

Joi, 23 mai a.c., poliţiştii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au executat acţiuni...1292

25 mai 00:23LocalElevii din Medgidia, de vorbă cu polițiștii constănțeni

Poliţişti din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Constanţa, la data de 23 mai a.c.,...207

25 mai 00:26LocalUn bărbat MORT de BEAT a provocat un accident rutier, în Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 24 mai a.c., în jurul orei 4.30, au depistat un...1593

25 mai 00:22LocalSpectacolul „Coșmarul lui Puck” pe scena Teatrului „Căluțul de mare”

Duminică, 2 iunie a.c., ora 19,00, ASOCIAȚIA TEEN TALENT în parteneriat cu Teatrul „Căluțul de mare” va...201

25 mai 00:22LocalRADET citește contoarele de energie termică!

RADET Constanța anunță că în intervalul de timp 27 – 31 mai a.c. se vor efectua citirile contoarelor de energie...221

Politică
25 mai 00:00PoliticăSe modifică anumite tarife la RATC

Consilierii locali municipali constănţeani sunt convocaţi joi, 30 mai 2019, ora 13.00, în sala „Remus Opreanu” a...176

25 mai 00:00PoliticăAdevărul despre viața dusă de Mazăre în Madagascar

Mama lui Radu Mazăre, Gabriela Victoria Mazăre, a făcut o dezvăluire incendiară despre pe care o ducea fiul său...542

25 mai 00:00PoliticăConsilierii locali din Eforie, convocaţi în şedinţă

Consilierii locali din Eforie au fost convocaţi în şedinţă ordinară, joi, 30 mai, pe ordinea de zi fiind înscrise...253

25 mai 01:45PoliticăElena Udrea a scris totul, într-o carte: Va fi lansată la editura lui Adrian Sârbu și redactată de Ion Cristoiu

Elena Udrea urmează să publice o carte despre experiența ei în exil. Fostul ministru a trimis deja manuscrisul la o...179

25 mai 00:00PoliticăDECIZIA Biroului Electoral Central: CURS și Avangarde vor face singurul EXIT-POLL la alegeri

Biroul Electoral Central (BEC) a decis acreditarea Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS) și Grupului de...155

25 mai 23:31PoliticăFacebook intră în joc: Le cere românilor să meargă la vot, alături de Tinder și Snapchat

Platformele de social media şi serviciile de internet, utilizate de milioane de europeni, s-au alăturat efortului de a...206

25 mai 23:34PoliticăŞase foşti ambasadori ai SUA, semnal de ALARMĂ cu privire la România. Scrisoare dură publicată în Jerusalem Post

Alfred Moses, James Roseapepe, Michael Guest, J.D. Crouch, Nicholas Taubman şi Mark Gitensteein, foşti ambasadori ai...433

25 mai 01:43PoliticăDNA: 59 de inculpaţi au fost condamnaţi în aprilie în dosare de corupţie; unul e primar

Direcţia Naţională Anticorupţie a informat vineri că, în luna aprilie, au fost condamnaţi definitiv 59 de...419

25 mai 01:20PoliticăCăsuțe pentru copii abandonați și persoane cu dizabilități, în Medgidia, Nicolae Bălcescu, Chirnogeni și Topraisar

Demersurile Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Constanța și ale Consiliului...671

25 mai 01:14PoliticăCazul jurnalistei Emilia Şercan: Prorectorul Academiei de Poliţie şi-a dat demisia

Prorectorul Academiei de Poliţie ''Alexandru Ioan Cuza'', Mihail Marcoci, a anunţat vineri că şi-a dat demisia din...365

Monden
25 mai 00:00MondenOana Zăvoranu revine spectaculos în televiziune. În ce serial va juca

Oana Zăvoranu revine spectaculos în televiziune, la 15 ani de la ultimul său rol. Aceasta va face parte din...152

25 mai 02:00MondenFlorin Piersic va fi cetăţean de onoare al municipiului Iaşi. „E cel mai charismatic actor român”

Actorul Florin Piersic va primi distincţia de cetăţean de onoare al municipiului Iaşi, decizia în acest sens fiind...190

25 mai 00:00MondenCe spune Ioana Ginghină despre divorțul de Alexandru Papadopol. De când au început problemele

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol s-au despărțit în urmă cu patru luni, când actorul a părăsit casa în...185

25 mai 00:00MondenAlexandra Stan și iubitul ei s-au despărțit după patru ani de relație

Alexandra Stan și iubitul ei, Bogdan, și-au spus adio la patru ani de relație. Deși au locuit împreună și s-au...148

25 mai 18:58MondenArnold Schwarzenegger şi Linda Hamilton, din nou parteneri în trailerul viitorului film din seria „Terminator“

Franciza cinematografică ''Terminator'' a prezentat joi trailerul viitorului film ''Terminator: Dark Fate'', care...126

25 mai 00:00MondenSigourney Weaver, la cea de-a 40-a aniversare a lungmetrajului SF „Alien“: "Am crezut că este un film mic"

Sigourney Weaver era o actriţă de teatru necunoscută, în vârstă de 28 de ani, atunci când a primit rolul lui...117

25 mai 00:00Monden„Aladdin“ şi duhul interpretat de Will Smith iau cu asalt box-office-ul american

''Aladdin'', clasicul film Disney într-o nouă versiune live-action, este principala lansare din acest weekend în...112

25 mai 01:21MondenSophie Turner afirmă că nu a putut să iasă în cluburi şi să bea alcool în timpul filmărilor la ''Game Of Thrones''

Actriţa Sophie Turner a declarat că, în timpul filmărilor la serialul ''Game Of Thrones'', nu a avut posibilitatea...132

25 mai 00:00MondenHarvey Weinstein a ajuns la o înţelegere financiară cu acuzatorii şi creditorii lui

Fostul producător căzut în dizgraţie Harvey Weinstein a ajuns la o înţelegere financiară, în cadrul unei...122

25 mai 00:00MondenOzzy Osbourne se recuperează după începutul de an „foarte greu“ şi urmează şedinţe de psihoterapie

Sharon Osbourne a dezvăluit că cea mai mare dificultate cu care se confruntă soţul său, rockerul britanic Ozzy...118

Mapamond
25 mai 00:34MapamondATAC TERORIST în Franța: O explozie a făcut mai multe victime, la Lyon

Mai multe persoane au fost rănite în urma unei explozii produse vineri după-amiază în oraşul Lyon, situat în...1382

25 mai 00:00MapamondRegatul Unit: Theresa May a anunţat că va demisiona pe 7 iunie

Şefa executivului britanic Theresa May a anunţat vineri că va demisiona în data de 7 iunie, cedând astfel...129

25 mai 00:00MapamondSUA: O procedură de destituire a lui Trump ar fi prematură, asigură preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a reafirmat joi că este prea devreme pentru a...114

25 mai 00:00MapamondPreşedintele Iranului afirmă că ţara sa nu va capitula sub presiunile SUA, chiar dacă va fi bombardată

Iranul nu va capitula sub presiunile Statele Unite şi nu va renunţa la obiectivele sale, chiar dacă este bombardat, a...120

25 mai 00:00MapamondIstoria îi va da dreptate cancelarului german Angela Merkel în privinţa refugiaţilor, crede Jean-Claude Juncker

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a lăudat-o pe cancelarul german Angela Merkel pentru politica sa de...125

25 mai 00:00MapamondMarea Britanie - 10 persoane arestate după un documentar BBC despre abuzurile comise într-un spital privat

Poliţia britanică a arestat 10 membri ai personalului unui spital privat, în urma unui documentar BBC Panorama despre...124

25 mai 00:00MapamondSUA: Departamentul Justiţiei anunţă încă 17 capete de acuzare împotriva lui Assange, în baza legii împotriva spionajului

Departamentul Justiţiei al SUA a anunţat joi inculparea lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, pentru încă 17...113

25 mai 00:00MapamondMigraţia din Uniunea Europeană către Regatul Unit a atins un minim în 2018

Migraţia pe termen lung din Uniunea Europeană către Regatul Unit a scăzut anul trecut la cel mai mic nivel de după...115

25 mai 00:00MapamondFacebook estimează că 5% din conturile active sunt „false“

Facebook încearcă să răspundă creşterii importante a numărului tentativelor de creare automată de conturi în...110

25 mai 00:00MapamondAngajaţi ai unui spital din Marea Britanie, filmaţi în timp ce 'torturau' pacienţi cu autism şi dizabilităţi de învăţare

Angajaţi ai unui spital din Marea Britanie au fost filmaţi cu camera ascunsă în timp ce "torturau" pacienţi cu...138

Sănătate
25 mai 00:25SănătateNu ați primit CARDUL DE SĂNĂTATE? Aflați unde este, printr-o aplicație!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța îi informează pe constănțenii care constată,...869

24 mai 00:42SănătateSpitalul Medgidia intră în REPARAȚII CAPITALE!

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare a Spitalului Municipal Medgidia, aferente proiectului...467

23 mai 17:21SănătateCASA SOARELUI va primi pacienți începând cu 1 iunie!

Compartimentul de Îngrijiri Paliative din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Județean Constanța – fosta...3301

18 mai 01:39SănătateRujeola face ravagii în 13 județe din țară și în București

Alte 83 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în 13 judeţe şi în...518

18 mai 00:10SănătateHoria Ţuţuianu despre Spitalul Regional: Singura cerinţă pe care am avut-o şi o am este ca acesta să fie în Constanţa

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Marius Ţuţuianu a susţinut vineri, 17 mai a.c., o conferinţă...976

18 mai 00:10SănătateSpitalul Județean Constanța s-a alăturat campaniei „Salvează vieți: igiena mâinilor”

Micuții pacienți din secțiile Pediatrie și Chirurgie Pediatrică dar și însoțitorii lor au participat, vineri, 17...533

18 mai 00:11SănătateLecții despre infecția cu HIV/SIDA și stand-up comedy în școlile din Constanța

Aproximativ 1.500 de elevi din județul Constanța vor participa luna aceasta la sesiuni educative pentru prevenirea...533

17 mai 00:00SănătateCongresul Național de Anatomie aduce medici de renume la Constanța!

Constanța găzduiește, în perioada 16 – 18 mai a.c., a XX-a ediție a Congresului Național de Anatomie, eveniment...578

11 mai 17:50SănătateIntervenție chirurgicală dificilă, realizată la Spitalul Județean Constanța

Un bărbat de 30 de ani, adus în stare critică la UPU Constanța, în urma unui accident rutier petrecut în Tulcea, a...3921

10 mai 17:50SănătateCentrul medical Pozimed a fost preluat de Rețeaua Regina Maria

Reprezentanții Rețelei de sănătate Regina Maria au anunțat, joi, 9 mai a.c., preluarea Centrului medical Pozimed,...1940