REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Marinarii români de pe nava Olympus, arestată în Egipt, n-au apă, n-au mâncare şi stau cu gunoaiele sub nas

Marinarii români de pe nava Olympus, arestată în Egipt, n-au apă, n-au mâncare şi stau cu gunoaiele sub nas

Replica API 17 aprilie 2013 | 00:00 101

Un nou SOS a fost primit la sediul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Marinarii de pe nava Olympus, sub pavilion Marea Britanie, se află în rada interioară a portului El-Adabya din Egipt. Echipajul este format din 34 de membri, dintre care 29 de români. În SOS-ul primit, marinarii români se plâng că nu mai au apă şi hrană decât pentru două zile, iar salariile nu le-au fost plătite de 4 luni. Taxele portuare nu au fost nici ele plătite, de aceea nava este reţinută în radă, la distanţă de port. Un generator s-a defectat şi nava nu mai poate continua voiajul. Se pare că nava se află în această situaţie de două luni, timp în care s-ar fi putut remedia problemele tehnice.

În plus, gunoaiele menajere se află tot pe navă, de săptămâni de zile, răspândind un miros de nesuportat, pe lângă faptul că sunt un adevărat focar de infecţie, tot din cauza faptului că taxele de colectare a resturilor menajere nu au fost achitate. "SOS-ul a fost primit de la trei marinari români, cu toate că la bordul navei Olympus se află 29 de români. Se plâng că mai au apă şi hrană, iar salariile nu le-au fost plătite de 4 luni. Nava Ro-Ro este reţinută în rada interioară a portului El-Adabya din Egipt, în apropiere de Marea Roşie, pentru că nici taxele portuare nu au fost plătite. În plus, marinarii trebuie să suporte un miros infernal de la resturile menajere, care se află de săptămâni la bord, pentru că nici taxele de colectare ale acestora nu au fost plătite. Se pare că ieri a fost adus combustibil, dar nici acest lucru nu este sigur. Nava are probleme de ordin tehnic. Un generator s-a stricat şi se pare că această situaţie durează de aproximativ două luni, timp în care, dacă armatorii ar fi vrut, l-ar fi putut repara până acum. Nici unul dintre ei nu este membru de sindicat, dar încercăm să-I ajutăm. Vom trimite adresă şi vom face presiuni la compania greacă să-i ajute în primul rând cu apă şi hrană, pentru că acest lucru primează. Olympus este o navă cu probleme dintotdeauna. Nu s-a mai întâmplat să nu plătească salariile, dar a întârziat plata lor", a declarant, pentru "Replica", Adrian Mihălcioiu.

M.Ş.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218