REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Marius Copil, în premieră în semifinalele unui turneu ATP 500

Marius Copil, în premieră în semifinalele unui turneu ATP 500

Replica API 27 octombrie 2018 | 00:32 284

După victoria răsunătoare din turul 2 cu Marin Cilic (Croaţia; 6 ATP), Marius Copil (93 ATP) a bifat încă un succes important. În sferturile turneului de la Basel, românul a trecut cu 7-6 (6); 7-5 de Taylor Fritz (SUA; 57 ATP).

Primul set s-a disputat sub nota echilibrului. Cei doi au luptat de la egal la egal, reuşind să-şi păstreze de fiecare dată serviciul. Chiar dacă în prima manşă au fost 9 şanse de break, 8 pentru american şi una pentru Marius, s-a intrat în tie-break. Aici, Copil a făcut un break în plus şi a închis, după o oră, cu 8-6.

Copil a riscat mai mult în setul secund. A fost mult mai agresiv şi a făcut repede break-ul, reuşind să se distanţeze, la un moment dat, la 5-4, când a servit pentru adjudecarea jocului. Fritz a revenit, a egalat la 5, ceea ce l-a ambiţionat pe Copil, care a ”spart” în game-ul imediat următor. După o oră şi 55 de minute de joc efectiv, sportivul nostru a închis tabela cu 7-5.

În urma acestui succes, Marius Copil a acces în premieră în semifinalele unui turneu ATP 500. În semifinale va avea încă un adversar de top. Îl va înfrunta pe câştigătorul duelului Roberto Bautista (Spania; 26 ATP) – Alexander Zverev (Germania; 5 ATP).

sursa: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614