rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Martirul salvadorian Oscar Romero şi papa italian Paul al VI-lea au fost canonizaţi la Vatican

Două personalităţi contestate în epocă, arhiepiscopul salvadorian Oscar Romero, asasinat în 1980, şi bunul lui prieten şi mentor de la Vatican, papa Paul al VI-lea, au fost sanctificaţi, duminică, în cadrul unei ceremonii ample, ce a avut loc în Piaţa Sfântul Petru, informează AFP, citată de Agerpres.

Papa Francisc a pronunţat formula tradiţională de canonizare în faţa zecilor de mii de credincioşi - inclusiv numeroşi salvadorieni - prezenţi în centrul Vaticanului. "Îi declarăm şi îi definim ca sfinţi pe preafericitul Paolo al VI-lea şi Oscar Arnulfo Romero Galdamez", a declarat actualul suveran pontif. Alte cinci persoane, beatificate în prealabil, au fost proclamate în rândul sfinţilor.

Peste 60.000 de persoane, potrivit Vaticanului, s-au reunit în faţa bazilicii Sfântul Petru, a cărei faţadă a fost decorată cu portrete uriaşe ale celor şapte noi sfinţi.

Arhiepiscopul Oscar Romero a găsit un mentor în persoana papei Paul al VI-lea, fostul lui profesor din Roma cu care întreţinea o corespondenţă asiduă, susţinând proiectul de modernizare a Bisericii Catolice, înscris în Conciliul Vatican II.

Papa Francisc, care a purtat un cordon alb pătat cu sângele lui Oscar Romero şi un şorţ al papei Paul al VI-lea în timpul acestei ceremonii de canonizare, a trecut în rândul sfinţilor şi doi preoţi italieni şi două fondatoare ale unor ordine religioase - o germancă şi o spaniolă -, care i-au ajutat pe săraci.

A fost canonizat şi Nunzio Sulprizio, decedat la vârsta de 19 ani în debutul secolului al XIX-lea. Acel tânăr orfan italian, care a acceptat o viaţă de suferinţă, a fost beatificat de papa Paul al VI-lea, care considera că "tinereţea nu trebuie să fie considerată o vârstă a pasiunilor dezordonate".

Descris ca un om simplu şi apropiat de popor, Oscar Romero, născut în 1917, a luat apărarea ţăranilor fără pământ din Salvador, spre nemulţumirea mediilor conservatoare din această ţară.

Supranumit "vocea celor fără voce", acest adept al teologiei eliberării, fără să fie teolog, a fost asasinat în timpul unei slujbe de un comando al extremei drepte, pe 24 martie 1980, la începutul unui război civil (1980-1992) care a făcut aproximativ 75.000 de morţi şi 7.000 de dispăruţi în Salvador.

Iubirea faţă de săraci

Oscar Romero şi papa Francisc au în comun iubirea faţă de săraci. La fel ca papa argentinian, arhiepiscopul Romero critica liberalismul economic care îi oprima pe oamenii săraci din ţara lui.

Biserica Catolică a blocat mult timp recunoaşterea sa oficială, demarată abia în mandatul papei Benedict al XVI-lea, care nu a asistat însă la canonizarea de duminică. Papa Francisc i-a făcut însă o vizită predecesorului său în locuinţa acestuia din Vatican, înainte de slujba de duminică.

La doi ani după alegerea papei Francisc, Vaticanul a recunoscut "martiriul" lui Oscar Romero, deschizând astfel calea spre beatificarea lui, ce a fost proclamată în mai 2015, în San Salvador.

Papa Francisc şi-a exprimat de mai multe ori apropierea de acel prelat conservator din punct de vedere doctrinar, precizând că Oscar Romero a fost "defăimat", "tras în noroi", "lapidat" de anumiţi episcopi şi preoţi latino-americani, înainte şi după moartea sa. Arhiepiscopul a fost acuzat că era "un dezechilibrat" şi "un marxist".

Paul al VI-lea, al cărui nume a fost Giovanni Battista Montini, s-a născut în 1897 şi a fost papă din 1963 până în 1978. A finalizat Conciliul Vatican II, lansat de predecesorul lui, Ioan al XXIII-lea, considerat o adaptare majoră a Bisericii la lumea modernă. Papa Paul al VI-lea, beatificat în octombrie 2014, este, de asemenea, suveranul pontif care a spus "nu" pilulei contraceptive în 1968, generând reacţii negative în societate, dar şi în cadrul Bisericii Catolice.

Papa Francisc a făcut să coincidă canonizarea lui cu sinodul consacrat tinerilor, în desfăşurare la Vatican, onorându-l astfel pe acela care a înfiinţat această reuniune consultativă a episcopilor. Papa Francisc citează adeseori texte scrise de Paul al VI-lea, iar cei doi papi au în comun dorinţa de a reforma Curia romană.

Paul al VI-lea îşi datorează canonizarea miracolului prezumat al unei fetiţe italiene, născută prematur în 2014 în pofida străpungerii sacului amniotic şi a sfaturilor medicilor, care i-au recomandat mamei sale să facă avort. Mama fetiţei s-a rugat în faţa unei relicve a papei Paul VI-lea.

Enciclica "Humanae Vitae", emisă de papa Paul al VI-lea în 1968, se pronunţa împotriva contracepţiei şi a avortului din motive terapeutice.

În numele aceluiaşi respect faţă de embrionul uman, papa Francisc a comparat miercuri avortul cu "recurgerea la un asasin plătit".

luni, 15 octombrie 2018274
Comentarii
mai mult...Mapamond
24 iun 02:30MapamondGrecia este în pragul de a rămâne fără păduri: Un gândac distruge toate plantațiile

Copacii dintr-o zonă extinsă de pădure sunt puşi la pământ de autorităţile elene din cauza unui gândac ce pare...548

24 iun 02:41MapamondAlianţa care cutremură SUA: Liderii Chinei şi ai Coreei de Nord şi-au jurat credinţă şi sprijin reciproc451
24 iun 02:31MapamondUE blochează Elveția: A interzis accesul burselor elvețiene pe piața unică europeană472
24 iun 02:35MapamondDonald Trump, acuzat de viol de o jurnalistă. REACȚIA dură a președintelui SUA

O cunoscută editorialistă a ediţiei americane a revistei Elle afirmă, într-un interviu apărut vineri în New York...590

24 iun 01:06MapamondScandal conjugal la vârful politicii britanice: a fost nevoie de intervenţia poliţiei acasă la favoritul pentru succesiunea premierului Theresa May614
22 iun 00:00MapamondFlăcările au urcat până la cer în Philadelphia într-un incendiu la cea mai mare rafinărie de pe Coasta de Est402
22 iun 00:00MapamondA anulat în ultima clipă totul! Trump explică de ce nu a atacat Iranul

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că nu se ”grăbeşte” să răspundă militar Iranului şi a...416

22 iun 00:00MapamondPutin a interzis zborurile spre Georgia441
22 iun 00:50MapamondMaia Sandu anunță închiderea benzinăriilor, magazinelor, barurilor și restaurantelor duty free la intrarea în Republica Moldova1104
22 iun 00:51MapamondVladimir Putin desființează ancheta legată de prăbușirea avionului MH17: 'Rusia nu fuge de responsabilitate. Nu există niciun fel de dovadă'

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că nu consideră că probele...633

21 iun 01:37MapamondAmbasadorul propus de Trump pentru România, audiat în Senatul SUA: 'Lupta anti-corupţie şi independenţa justiţiei sunt vitale pentru securitatea regiunii'480
21 iun 01:34MapamondVladimir Putin a ieșit public și a AMENINȚAT SUA: 'Ar fi o catastrofă cel puţin pentru regiune'762
Vremea
23.2°22.2° - 23.2° luni, 24 iunie 2019
cer acoperit de noriUmiditate: 70%
Vânt: 2.19 m/s din E
Presiune: 1016.37 milibari

Loto
6/49158113645
5/4041526323919
joker2311122119
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 iun 00:00SportGeorge Pușcaș, cel mai bun om al naționalei de tineret: „Generația asta vrea să ajungă acolo unde probabil nu visăm”

George Pușcaș, 23 de ani, declarat omul meciului de către UEFA în primele două partide din grupă, cu Croația U21,...325

24 iun 00:00SportIanis Hagi și Florinel Coman sunt cei mai căutați fotbaliști de pe Transfermarkt

Ianis Hagi (20 de ani) i-a făcut curioși pe englezi și a devenit cel mai căutat fotbalist pe site-ul Transfermarkt...536

24 iun 00:00SportFRANȚA U21 - ROMÂNIA U21. Prăbușire masivă de cote în 48 de ore! Pariorii mizează pe o remiză

Meciul de luni dintre Franța U21 și România U21 de la EURO 2019 este o miză și în rândul pariorilor care vor să...684

24 iun 00:00SportMirel Rădoi l-a contrat dur pe Gigi Becali: „Aici nu suni să faci schimbare!”

Mirel Rădoi, selecționerul României U21, s-a luat de Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB a declarat că n-a...907

Local
24 iun 00:00LocalŞOFERI BĂUŢI, traşi pe dreapta de poliţişti

La data de 21 iunie a.c., în jurul orei 20.05, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Mircea Vodă au depistat un...532

24 iun 02:45LocalSALVARE. Cal scos de pompieri dintr-o groapă de doi metri

Salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină, duminică, 23 iunie a.c. pentru...445

24 iun 00:36LocalVreți să luați copiii în concediu în străinătate? Atenție la actele de călătorie!

Având în vedere că a început vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi copii călătoresc în afara...1355

23 iun 00:52LocalRAZIE. Constanța, ÎMPÂNZITĂ DE POLIȚIE! Aproape 3000 de șoferi, trași pe dreapta!

Polițiștii constănțeni au organizat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 22 spre 23 iunie a.c., o razie...5021

24 iun 00:41LocalALERTĂ! Elicopterul SMURD în Mamaia: unei persoane i s-a făcut rău!

Medicii constănţeni au fost solicitaţi să intervină dumunică, 23 iunie, în staţiunea Mamaia, după ce unui...1671

24 iun 02:41LocalElevi de la Liceul „Ovidius”, premiați la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică

Trei membri ai echipei de robotică de la Liceul „Ovidius” Constanța au participat la Olimpiada Națională de...679

24 iun 00:53LocalAccident la sensul giratoriu din Venus. O GRAVIDĂ a făcut atac de panică

Polițiștii și cadrele medicale SMURD au fost solicitate, duminică, 23 iunie a.c., cu puțin înainte de ora 11,00,...3876

24 iun 01:05LocalGodină intervine în cazul fetiței din Mehedinți: 'Acum voi primi mii de înjurături, culmea, tocmai de la oamenii sensibili şi emotivi'. Care este poziția lui

Poliţistul Marian Godină şi-a exprimat părerea, pe blogul personal, despre cazul fetiţei din Mehedinţi care a fost...1182

24 iun 02:40LocalDEBLOCARE DE UȘĂ în Constanța: o BĂTRÂNĂ a fost găsită DECEDATĂ!

Pompierii militari au fost solicitați să intervină în seara zilei de sâmbătă, 22 iunie a.c., pe bulevardul I.C....1227

24 iun 00:54LocalUn şofer BEAT a provocat un accident rutier pe Lăpuşneanu, la Zodiac!

Un bărbat de 28 ani, la data de 22.06.2019 ora 00.29, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice,...2364

Politică
24 iun 02:45PoliticăMiron Cozma vrea să fie președintele României!

Miron Cozma a fost un lider sindical din Valea Jiului, de profesie subinginer minier. În 1999 a fost condamnat...774

24 iun 01:04PoliticăSenatorul Popa vorbeşte despre "abuzurile de la Kogălniceanu"

La sfârşitul lunii ianuarie 2015, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate...696

24 iun 02:40PoliticăVictor Ponta, propunere-bombă pentru PSD-ALDE: 'S-ar putea să intrăm în turul doi al alegerilor prezidențiale'

Liderul Pro România Victor Ponta vine cu o propunere-bombă pentru PSD și ALDE pentru alegerile prezidențiale, și...1057

24 iun 00:54PoliticăFiecare cu ce-l doare la ședința PSD de la Neptun: primarii cu pensiile, Teodorovici - cu președinția țării

Social-democrații s-au reunit la Neptun, pentru a discuta probleme organizatorice înainte de Congresul ce va avea loc...1826

24 iun 02:37PoliticăIoan Mircea Pașcu, ironic după anunțul-surpriză al lui Codrin Ștefănescu: 'La mai mare, vorba aceea, din 'victorie' în 'victorie', până la înfrângerea finală!'

Fostul europarlamentar Mircea Paşcu comentează ironic candidatura lui Codrin Ştefănescu pentru postul de secretar...661

24 iun 02:38PoliticăÎncepe lupta în PSD pentru prezidențiale - Ce spune Dăncilă despre candidatura lui Teodorovici: 'Să vedem cum stă fiecare coleg în aceste sondaje'

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat sâmbătă, la Neptun, după ședința în care Eugen Teodorovici a transmis că...437

24 iun 02:38PoliticăOprișan s-a lăudat că a pierdut premeditat alegerile în Vrancea ca să scape de Dragnea

Liderul PSD Vrancea, Marian Oprișan, le-a spus liderilor partidului, în ședințele informale de la Neptun, că ar fi...629

24 iun 02:48PoliticăScandal la ședința PSD între Ciolacu și Oprișan

„Contre nu aș spune că au fost, că sunt păreri divergente și într-o familie putem avea păreri diferite, nu...631

24 iun 00:55PoliticăFostul secretar al Primăriei Dobromir, LUAT de poliţişti de acasă şi introdus în penitenciar!

Fostul secretar al Primăriei Dobromir, Iana Stănuţa, a fost condamnat, definitiv, la 1 an şi 80 de zile închisoare,...4655

24 iun 00:55PoliticăPrimarul Mitroi şi fostul prefect Culeţu, ACHITAŢI în dosarul de abuz în serviciu!

Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian şi fostul prefect al judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, au fost...3405

Monden
24 iun 00:00MondenAnamaria Prodan și-a luat ceas cu 350 de diamante

Un ceas marca Audemars Piguet Royal i-a luat ochii Anei, iar sexy-impresara nu s-a putut abține să nu și-l cumpere....291

24 iun 00:00MondenDe când e ducesă, Meghan Markle a purtat bijuterii de 700.000 €. Cel mai recent: un inel de 5.000 €

O femeie cu un stil bine definit, Meghan Markle ştie să facă alegeri potrivite şi când vine vorba de accesorii şi...213

24 iun 00:00MondenBianca a fost eliminată în semifinala ”Bravo, ai stil!”

Cu doar o săptămână înainte de marea finala a celui de-al cincilea sezon al celui mai iubit show de fashion din...211

24 iun 00:00MondenFeli și-a dus fiica pentru prima dată la mare. ''7 luni de iubire''

Feli și-a dus fiica pentru prima dată la mare. Nora Luna a făcut cunoștință chiar și cu apa, fiind plimbată în...255

24 iun 16:09MondenMajda trăiește o poveste de dragoste ca în filme

Majda, frumoasa colegă a lui Cristi Brancu de la ''Agenția Vip'', trăiește o poveste de dragoste ca în filme. Deși...299

24 iun 00:00MondenGabriel Nedelcu de la «Exatlon» îşi deschide un club de dans

...212

24 iun 00:00MondenHalle Berry, aproape să rămână fără casa din Los Angeles

Un bărbat a fost arestat la Los Angeles după ce poliţia a descoperit că acesta a încercat să îi fure casa...257

24 iun 00:00MondenO româncă a câştigat titlul de Miss Fitness Univers

Anca Bucur, instructor de aerobic, în vârstă de 32 de ani, a câştigat pentru a şasea oară titlul de Miss Fitnes...265

24 iun 00:00MondenCodin Maticiuc și-a botezat fetița în biserica ridicată de tatăl lui!

Codin Maticiuc și-a creștinat fetița sâmbătă, 22 iunie, iar ca loc de desfășurare a frumoasei ceremonii a ales...340

24 iun 00:00MondenMarina Almășan, nemulțumită de situația din TVR: «Mă complac în găleata cu lături în care am fost aruncată»

Marina Almășan, unul dintre cei mai vechi oameni din curtea TVR, s-a decis să spună, în linii mari, cum stau...319

Sănătate
21 iun 23:50SănătateJudecătorii au obligat Finanţele Publice să emită o autorizaţie privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA!

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...623

21 iun 19:37SănătateContractele CJAS Constanța cu furnizorii, prelungite până la 31 iulie

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță prelungirea contractele cu furnizorii, prin acte adiționale....485

20 iun 22:17SănătateÎncă un pas spre înfiinţarea Centrului de reumatologie Constanţa!

Curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța a fost, mult timp, un focar de infecție, după ce clădirile...1096

18 iun 01:40SănătateAproape 2000 de bolnavi la Urgența Spitalului Județean, de Rusalii

1790 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul...624

18 iun 01:49SănătateSpitalul de Boli Infecţioase angajează şef laborator analize medicale. Iată ce alte modificări mai pune la cale Primăria!

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se află în subordinea primăriei, administraţia locală fiind cea care...893

18 iun 04:10SănătateGRAVIDA LA PLAJĂ. Sfaturi de la medicul ginecolog!

Este vară, temperaturile sunt ridicate și toată lumea ar dori să fie pe plajă, să se bucure de răcoarea apei....1406

15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...555

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...4203

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1433

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...1065