rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 31 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Mărturii şocante după incendiul de la Clubul Colectiv! "La spital părinții pupau ambulanțele, urlau unde le sunt copiii"

Un jurnalist care a supravieţuit tragediei de aseară din club Colectiv din Bucureşti a povestit minut cu minut ce s-a întâmplat în momentul în care a izbucnit incendiul.

Remus Achim a făcut declaraţii pentru Stirile PRO TV. El era în club cu un grup de prieteni. Ce a urmat e demn de filmele horror!

"Eram cu un grup de trei prieteni, m-am dus la ei. Am luat o prietenă, m-am dus cu ea afară, l-am văzut şi pe al doilea prieten şi toţi am început să ne întrebăm de cel de-al treilea prieten... Nu ştia nimeni nimic... Atunci am vrut să mă întorc în club, dar n-am putut să intru pentru că, practic, erau cadavre pe jos. Erau oameni întinşi pe jos pe care se călca. Erau oameni care ardeau... Ardeau la propriu. Vedeai oameni cu flăcări pe ei. Nu puteai să-i atingi, nu puteai să faci nimic", a spus Remus Achim.

"La finalul concertului, membrii trupei au vrut să facă o surpriză celor prezenţi şi au avut două focuri de artificii. Au aprins artificiile şi unul din stâlpii din faţa scenei, care era capitonat cu burete, s-a aprins din cauza scânteilor. A luat foc instantaneu, iar focul s-a ridicat spre tavan, unde sunt nişte grinzi de lemn. Imediat au luat foc acele grinzi de lemn... În aproximativ 30 de secunde era haos. Fără geamuri, o singură ieşire... nimeni nu ştia pe unde să iasă, ce s-a întâmplat...

Iniţial a fost o situaţie amuzantă, aş putea spune, pentru că vocalistul trupei a spus: "La foc nu ne aşteptam"... Chiar nu se aştepta nimeni la foc şi toţi au început să râdă, după care s-a creat o stare de panică".

O altă mărturie teribilă vine de la Violeta Maria Naca - Asistentă pe Salvare:

"Ne-am dus senini. Credeam că e un incendiu banal inițial, continuă, am fost al doilea echipaj la fața locului. Apoi au venit pompierii agitați. Primele două victime. Totul era ca un coșmar. Mergeau, urlau, se târau. Tineri desfigurați. Urlau mulți. Eram două salvări. Una dintre victime, era o tânără, rănită grav. Țipa la mine să venim mulți. Mă implora. Spunea că sunt 300 de tineri, arși, călcați în picioare. Am implorat plângând pe cei de la dispecerat că sunt sute de oameni arși. Plângeam. Săreau arși pe mine, urlau. Voiau să intre mulți în ambulanțe. Și nu puteam să plecăm cu fata rănită grav. Nu se dădeau din drum. Abia atunci s-a dezlănțuit coșmarul. Au venit alți patru grav răniți. Izbeau în mine. În salvare. Le curgea pielea, carnea. Acum plâng. Urlau să îi iau, să nu îi las în urmă. Am implorat dispeceratul să aducă mai multe ambulanțe, că e haos. Să vină poliția. Rupeau jacheta de pe mine. Apoi, a venit un pompier, avea o tânără de 18 ani, arsă pe 98% din corp, mă implora cu lacrimi de erou: Ia-o mai repede din brațele mele. Doamne, cât de tânără e! Salveaz-o! Am și eu o fată acasă!. Mi s-a făcut rău. Veneau mulți, mulți de tot. Erau îndesați în salvări. Civili urlau, tineri răniți trăgeau de doctori, aproape smulgându-le hainele. Implorau să fie ajutați, să fie salvați. Se aruncau în fața ambulanțelor. Dădeau cu pumnii în ambulanțe. Am urme de piele arsă, pe mine, pe echipament. Pompierul șef plângea în hohote. Era în șoc. Țipa: De ce, Doamne?. Tânăra arsă nici nu mai avea haine pe ea. Apoi am intrat urlând la Colțea, cu patru răniți grav. Țipam să vină toți doctorii, că e carnagiu. Toată lumea era în stare de șoc. AM VĂZUT IADUL! Doi doctori de la echipaje au rămas la fața locului. Erau șase tineri, jos pe borduri, în stop cardiorespirator. Șoferul din echipaj a resuscitat oameni ore în șir până i-a crescut tensiunea și i-a țâșnit sângele pe nas. Mai era un copil de doar 16 ani! 16 ani! A plâns echipajul la resuscitarea lui. Nu se îndurau. Apoi l-au adus pe fratele lui, pe brațe, la mine. Era grav, era ars tot. Avea ochii umflați și roșii, plângea. Întreba: Sunt rău? E grav?. Apoi au adus altul. Era 70%. Plângeam. Cădea carnea de pe el. Întreba dacă mai trăiește. Dacă e grav. Era aproape de comă. Îi curgeau lacrimi din ochi, cu sânge. Îmi spunea să îl țin de mână. I-am spus că am un băiat de-o seamă cu el. Mi-a răspuns: Mami, n-o să mor, nu? Încă ieșea fum din el. La spital părinți pupau ambulanțele, urlau unde le sunt copiii. Le-am spus adevărul. Le-am spus că sunt în stare gravă. Mi-au pupat picioarele la Municipal. Era sinistru. Trăgeau de mine și de colegi, de salvare. ", a povestit asistenta.

...............................................................................................................

Reamintim faptul că un caz asemănător a avut loc la restaurantul Beirut din Constanţa. Sorin Lucian-Ionescu a mărturist pe reţelele de socializare că a retrăit acea noapte după ce a aflat de tragedia din Capitală: "O mare parte din Facebook mi-e greu accesibilă, pentru că mă protejez. Aia în care suntem judecaţi ce muzică ascultăm, ce gândim, unde ne distrăm, dacă luăm sau nu copiii cu noi la concerte rock etc. Din toată tragedia de aseară, o mare de cretini a început să înjure, să dea pilde religioase, să anatemizeze, să-i dea cu Haloween şi satanism etc. Mai nimic despre încălcarea legislaţiei europene şi româneşti, aia cu fumatul în locurile publice - mai ales închise - cu autorizarea de funcţionare şi contra incendiilor. Şi mai puţin despre cei care au avut GHINIONUL să moară. Am scăpat dintr-un incendiu acum un an, ştiu ce vorbesc. Aproape nici un club din Constanţa sau Bucureşti nu are o a doua ieşire de incendiu, majoritatea sunt în subsoluri, cu acces labirintic. Dacă eşti nefamiliarizat cu locaţia şi se stinge lumina, nu ştii să mai ieşi! Idioţilor care nu impuneţi reguli clare şi severe pentru ţara asta, mai ales când e vorba de viaţă şi moarte!“.

sâmbătă, 31 octombrie 201582
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Replica
31 iul 15:22ReplicaPOLIȚIA și JANDARMII au intervenit la o ÎNCĂIERARE între LIBERALI. VIDEO

Scandal cu îmbrânceli și acuzații, în fața clădirii în care se desfășoară sâmbătă alegerile pentru...1150

31 iul 13:29ReplicaATENȚIE! Temperaturi de până la 38 de grade, în Dobrogea910
31 iul 00:59ReplicaPUD-ul pentru un IMOBIL cu 42 etaje de pe Valea Portului a fost REVOCAT3689
31 iul 00:58ReplicaAdministratorul firmei care REABILITEAZĂ Piața OVIDIU are SECHESTRU pe BUNURI

Afaceristul care administrează firma ce se va ocupa de reabilitarea zonei pietonale din Piața Ovidiu, Petru Ciprian...2476

31 iul 23:33ReplicaStelian GIMA: Ministerul Transporturilor NU consideră IMPORTANTĂ Varianta Techirghiol! Video1324
31 iul 00:50ReplicaPrimăria REABILITEAZĂ CASA fostului primar BĂNESCU, DISTRUSĂ de afaceristul BECIU1939
31 iul 23:32ReplicaCurtea de Apel Constanța DECIDE dacă începe judecata în cel mai nou dosar al lui RADU MAZĂRE

Magistrații Curții de Apel Constanța vor decide, pe 24 august, dacă începe judecata în cel mai dosar al lui Radu...1632

31 iul 23:31ReplicaAPELUL fostului PRIMAR din AGIGEA, Ion Ioniță, s-a AMÂNAT pentru IANUARIE 2022!630
31 iul 23:30ReplicaStila GOȘU scoate BANI din BUZUNAR… după ce a PLĂTIT tarife SUBDIMENSIONATE pentru obținerea AUTORIZAȚIILOR de CONSTRUIRE1940
31 iul 23:31ReplicaIRIDEX execută Spitalul din EFORIE pentru… 160 de lei

Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie (EFOSAN) este executat silit de Iridex Group...851

31 iul 00:45ReplicaUn HOȚ VIOLENT care acționa în GARA din CONSTANȚA, trimis în judecată!963
31 iul 00:39ReplicaPrimăria CONSTANȚA a LANSAT ACHIZIȚIA pentru INCUBATORUL DE AFACERI686
Vremea
28°25.3° - 28° sâmbătă, 31 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 5.29 m/s
Presiune: 1010 milibari

Loto
6/4923482026638
5/404212093311
joker2113434310
Horoscop
mai mult...SPSportRT
31 iul 00:00SportFotbal: SUA şi Mexic, în finala Gold Cup

Echipele de fotbal ale Statelor Unite şi Mexicului se vor înfrunta în finala Gold Cup, campionatul ţărilor din zona...163

31 iul 00:00SportJO 2020 - Canotaj: România, locul 6 în finala probei de opt plus unu feminin la Tokyo

România (Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş,...153

31 iul 00:00SportFotbal: Reghecampf, U Craiova: Toţi suntem dezamăgiţi, dar aici am ajuns, acesta e nivelul

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, joi seara, după egalul, scor...290

31 iul 00:00SportGigi Becali, FCSB: Este cea mai ruşinoasă înfrângere din fotbalul românesc

Finanţatorul clubului FCSB, Gigi Becali, a declarat după eliminarea formaţiei sale din Europa Conference League de...379

Local
31 iul 23:52LocalPERCHEZIȚII DIICOT: Un individ prins în MAMAIA!

La data de 29.07.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din...1112

31 iul 23:52LocalLinia estivală City Tour, DEVIATĂ. VEZI pe ce RUTĂ!

CT BUS anunță publicul călător că sâmbătă, 31 iulie 2021, respectiv duminică, 01 august 2021, autobuzele...504

31 iul 23:52LocalȘEDINȚĂ de Consiliu Local, la Medgidia. Vezi ce proiecte s-au aprobat!

467

31 iul 23:50LocalSe va CONSTRUI o nouă STRADĂ la Constanța, care leagă zona Eden de Vivo

Consilierii locali liberali au votat vineri, 30 iulie a.c., în ședința de Consiliu Local, proiectul de hotărâre...11240

31 iul 23:51LocalSă înceapă distracția: Weekend plin de evenimente la Constanța!

Se anunță un weekend bogat în evenimente. De sâmbătă dimineață și până duminică, la ora 23:00, bulevardul...1931

31 iul 23:51LocalUn CONTAINER s-a DESPRINS și a AVARIAT o MAȘINĂ, între Castelu și Murfatlar!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este întrerupt,...1337

31 iul 23:53LocalRAEDPP scoate la LICITAȚIE trei AUTOTURISME

Regia Autonomă ,,Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa organizează licitație publică cu plic...937

31 iul 23:53LocalO MAȘINĂ s-a RĂSTURNAT și a ajuns în ȘANȚ, la HÂRȘOVA! ȘOFERUL era MORT de BEAT

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați în noaptea de joi spre vineri, 29 spre 30 iulie a.c., să...576

31 iul 23:53LocalALARMĂ FALSĂ! Pompierii au fost sesizați că e INCENDIU la CELCO!

704

Politică
31 iul 00:13PoliticăCioloș: Nu renunţăm la alegerea primarilor în două tururi

Copreşedintele USR PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş a declarat, vineri, la Teleorman, că formaţiunea sa...207

31 iul 00:15PoliticăRăsăuțeanu îl atacă pe Caragheorghe: „De ce jucați teatru?”

Ședința de Consiliu Local Municipal nu se putea desfășura nici de această dată în liniște și prietenește....460

31 iul 00:16PoliticăBăsescu tună și fulgeră: Drulă trebuie să demisioneze!

623

31 iul 00:16PoliticăBarna execută ordinul lui Cîțu: Va fi primit în audiență de Patriarhul României

Dan Barna i-a cerut lui Florin Cîțu să implice mai mult Biserica Ortodoxă Română în campania de vaccinare...390

31 iul 00:18PoliticăMinistrul Muncii anunță noi ajutoare: banii merg către românii lăsați fără avuții de inundații

Ministrul Muncii Raluca Turcan a anunţat că 82 de familii şi persoane singure din şapte judeţe vor primi ajutoare...235

31 iul 00:19PoliticăBarna: Problema este viteza reformelor. Intenţie de schimbare există la toate partidele din coaliţie

286

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...2025

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11441

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1447

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2206

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2708

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3518

Monden
31 iul 00:00MondenEmisiunea de talente The X Factor a lui Simon Cowell, anulată după 17 ani

Emisiunea de talente „The X Factor” a lui Simon Cowell a fost anulată de ITV după 17 ani, informează The Sun,...214

31 iul 00:00MondenRegé-Jean Page va fi Sfântul, într-o nouă adaptare Paramount a romanelor scrise de Leslie Charteris

Actorul Regé-Jean Page, care a devenit cunoscut graţie rolului din serialul „Bridgerton”, va interpreta rolul...149

31 iul 00:00MondenGérard Depardieu va filma un lungmetraj în Rusia

Actorul francez Gérard Depardieu, cetăţean rus din 2013, va filma în Rusia un lungmetraj despre un regiment francez...145

31 iul 00:00MondenActorul Bob Odenkirk se află "în stare stabilă", după ce a leşinat în timpul filmărilor pentru un serial TV

Actorul american Bob Odenkirk se afla în stare stabilă miercuri într-un spital în care a fost internat de urgenţă...152

31 iul 00:00MondenSerialul de animaţie pentru copii „Arthur“ se va încheia după 25 de ani de difuzare

Serialul ''Arthur'', cel mai longeviv serial de animaţie pentru copii din Statele Unite, se va încheia după 25 de ani...118

31 iul 00:00MondenCântăreţul Johnny Ventura, vedetă a stilului merengue, a decedat la 81 de ani

140

Mapamond
31 iul 00:00MapamondUn oraş polonez pierde fonduri europene şi norvegiene pentru că s-a declarat „zonă liberă de LGBT“

Oraşul Swidnik, din estul Poloniei, nu va mai putea obţine fonduri europene şi norvegiene în valoare totală de 8,8...155

31 iul 00:00MapamondGermania: Bilanţul exploziei din uzina de tratare a deşeurilor din Leverkusen a crescut la cinci morţi

Trei cadavre au fost descoperite în ruinele incineratorului de deşeuri care a fost distrus în această săptămână...125

31 iul 00:00MapamondCoronavirus: ECDC avertizează împotriva călătoriilor în insulele elene din sudul Mării Egee

122

31 iul 00:00MapamondAustria a descoperit peste 200 de cazuri de COVID-19 în rândul participanţilor la un festival în Croaţia

Austria a identificat cel puţin 215 cazuri de COVID-19 în rândul unor tineri care au călătorit în Croaţia pentru...128

31 iul 00:00MapamondCoronavirus: Autorităţile din Atena oferă servicii de vaccinare la domiciliul persoanelor care nu se pot deplasa

Autorităţile sanitare din Atena lansează o unitate mobilă de vaccinare în scopul inoculării la domiciliu...119

31 iul 00:00MapamondCoronavirus: Portugalia ridică interdicţia privind circulaţia pe timpul nopţii

122

Sănătate
31 iul 00:00SănătateTerapia comportamentală online, eficientă pentru copii și adolescenți cu tulburare obsesiv-compulsivă

Potrivit unui studiu al Institutului Karolinska din Suedia, terapia cognitv-comportamentală online poate fi la fel de...117

31 iul 21:17SănătateExfolierea buzelor: ce ingrediente naturale poți folosi?

Află în cele ce urmează de ce e bine să-ți exfoliezi regulat buzele, cum procedezi și ce ingrediente naturale...120

31 iul 21:15SănătateCum îți afectează perna tenul și părul și ce poți face în acest sens

149

30 iul 10:05SănătateMINISTRUL SĂNĂTĂȚII: Ne așteptăm la un număr MARE de INFECȚII cu tulpina DELTA!

Tulpina Delta începe să devină dominantă, iar România s-ar putea aștepta un o creștere importantă a numărului...720

31 iul 00:00SănătateNutrienți esentiali pentru dezvoltarea copilului

Pentru a crește și a se dezvolta sănătos, un copil are nevoie de proteine, carbohidrați și grăsimi, dar și de...125

31 iul 00:00SănătateActivități de vacanță care îi mențin pe copii curioși și le îmbunătățesc atenția

Vacanța de vara poate fi un adevărat paradis pentru copii când vine vorba de învățare și educație, dacă știi...123

31 iul 21:12SănătateGazpacho și tarator: rețete de supe reci de vară

În zilele caniculare, când vrei să scapi de căldura de la aragaz, apelează cu încredere la supele reci de vară,...149

31 iul 00:00SănătateMuzica în căști pentru alergare te ajută să fii mai motivat

Cercetările arată că persoanele care preferă să aibă muzică în căști pentru momentele de alergare se simt mai...129

31 iul 00:00SănătateCe beneficii au îmbrățișările pentru sănătate?

144

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT