rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Mărturisire uluitoare făcută de medicul lui Michael Jackson, la nouă ani de la moartea superstarului

Michael şi Joe Jackson

Michael Jackson a fost castrat chimic, pentru a-şi păstra vocea, la cererea tatălui său, Joe Jackson, afirmă fostul medic personal al starului american, Conrad Murray, care a fost condamnat pentru uciderea cântăreţului, potrivit gala.fr. citată de Mediafax.

Relaţiile dintre Joe Jackson - decedat la vârsta de 89 de ani, la sfârşitul lunii iunie - şi copiii săi au fost foarte complicate, iar Conrad Murray spune, într-o înregistrare publicată de site-ul The Blast, că acesta a fost "unul dintre cei mai groaznici părinţi din istorie".

În aceeaşi înregistrare, Conrad Murray spune că a auzit de la pacientul său multe poveşti despre atrocităţile la care l-a supus tatăl lui.

"Îl cunoşteam şi mă ocupam îndeaproape de Michael Jackson. Mi-a povestit despre multele suferinţe provocate de tatăl său şi pe care le-a calificat drept abominabile, care au depăşit imaginaţia şi cuvintele", a spus acesta.

Joe Jackson avea o temere, aceea că timbrul vocii lui Michael se va modifica în timpul pubertăţii. De la lansarea grupului Jackson 5, mezinul era starul. La nici 6 ani, Michael era cel mai talentat şi charismatic dintre fraţii săi.

Pentru ca vocea lui Michael să nu se modifice, Joe ar fi cerut ca acesta să fie pur şi simplu "castrat chimic", a spus medicul Conrad Murray.

Familia artistului nu a făcut comentarii privind acest subiect.

Aceasta nu este prima dată când este vehiculată ideea că Michael Jackson a fost castrat chimic pe când era copil. Într-o carte a chirurgului francez Alain Branchereau, lansată în 2011, acesta scria că starul ar fi fost castrat chimic la vârsta de 12 ani, cu ajutorul unui tratament hormonal, Cyproterone. Medicamentul blochează maturizarea laringelui, creşterea părului pe corp şi afectează scheletul, în sensul că organismul rămâne fragil, însă pieptul se lărgeşte.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

joi, 12 iulie 2018586
Comentarii
mai mult...Monden
18 dec 00:00MondenOana Zăvoranu nu mai are nici o reținere. “Sunt rele și complexate“

Oana Zăvoranu a postat un nou mesaj pe contul de socializare și le-a zis tuturor că nu suportă urâții și urâtele...220

18 dec 00:00MondenBeatrice Olaru este marea câștigătoare Exatlon România. Alin Andronic a abandonat242
18 dec 20:03MondenLoredana duce “Zaraza” acasă la Donald Trump! Primăvara viitoare, cântăreața pleacă în turneu în America150
18 dec 00:00MondenBunicul Antonei a murit. Anunțul făcut de artistă

Antonia și Alex Velea sunt în doliu, după ce bunicul artistei s-a stins din viață după o lungă suferință....224

18 dec 00:00MondenAdevărul despre divorțul actualului partener de viață al lui Brigitte Sfăt284
18 dec 00:00MondenCum arată sărbătorile de iarnă pentru Iulia Albu. „Nu îmi place să am brad natural”201
18 dec 19:42MondenEa este Miss Univers 2018! Are 24 de ani și nu a vizitat niciodată Europa

Miss Filipine, Catriona Gray, în vârstă de 24 de ani, a fost încoronată luni Miss Univers 2018 la concursul de...206

18 dec 00:00MondenActorul Geoffrey Rush, acuzat din nou de comportament sexual nepotrivit153
18 dec 00:00MondenDebutul Tamarei Buciuceanu este sărbătorit la Gala Teatrului Metropolis 12165
18 dec 00:00MondenBob Dylan va susţine trei concerte la Paris în aprilie 2019

Legenda muzicii folk Bob Dylan va cânta la sala Grand Rex din Paris, pe 11, 12 şi 13 aprilie 2019, continuându-şi...148

17 dec 00:00MondenCe va face Bogdan Ioan cu premiul de la “Vocea României”523
17 dec 00:00MondenLaurette a vorbit despre relația cu italianul Alessandro364
Vremea
-1°-1° - -0.1° marţi, 18 decembrie 2018
ninsoare ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 9.01 m/s din N
Presiune: 1035.58 milibari

Loto
6/49162733344447
5/404192830332
joker9222331437
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 dec 02:03SportAtalanta - Lazio: 1-0. Radu Ștefan a gafat la unicul gol

Lazio a fost condusă din primul minut la Bergamo şi a fost la un pas de a se salva în prelungiri. Reuşita...216

18 dec 00:00SportViitorul - CFR Cluj 0-1. Mini-prestaţie, maxi-eficienţă: clujenii câștigă și se distanțează de FCSB

CFR Cluj s-a impus pe terenul celor de la Viitorul, 1-0 (Țucudean 33), și se menține pe primul loc, cu 43 de puncte,...231

18 dec 00:00SportHalep, săptămâna cu numărul 59 ca lider mondial. 3 jucătoare din România şi-au schimbat poziţiile în ierarhia WTA

Luni dimineaţă, 17 decembrie, WTA a anunţat noul clasament mondial, în care au apărut câteva modificări în urma...253

18 dec 00:00SportLiverpool - Bayern şi Manchester United - PSG, cele mai interesante dueluri din optimile Ligii Campionilor

Liverpool - Bayern Munchen şi Manchester United - Paris Saint-Germain sunt cele mai interesante dueluri din optimile de...181

Local
18 dec 02:23LocalDRAMA unor copii din Constanța, care s-ar bucura să aibă măcar căldură în cameră! Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun!

Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun, dar s-ar bucura și pentru un braț cu lemne! O fetiță în vârstă de 7 ani...3354

18 dec 02:21LocalCresc SALARIILE MINIME ALE NAVIGATORILOR, din iulie 2019

Începând cu 1 iulie 2019, salariile minime stabilite de International Label Organisation, în sectorul maritim, vor...1349

18 dec 00:27LocalBișnițari de țigări lăsați fără „marfă” de Poliția Locală

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au surprins, luni, 17 decembrie a.c., în...2141

18 dec 00:14LocalUn nou PUNCT DE TRECERE A FRONTIEREI, inaugurat în județul Constanța

Județul Constanța are un nou punct de trecere a frontierei, la Dobromir. Acesta este al cincilea punct de trecere a...4148

18 dec 00:46LocalS-a RĂSTURNAT cu mașina, în drum spre Constanța!

Un accident rutier a avut loc luni, 17 decembrie, în jurul orei 10.00, la ieșire din Tulcea spre Constanța. Șoferul...3811

18 dec 02:30LocalLiceenii de la Colegiul Economic Mangalia au fost spiridușii lui Moș Crăciun pentru prichindeii din Pecineaga

Duminică, 16 decembrie a.c., membrii grupului EcoVoice de la Colegiul Economic Mangalia au mers la Pecineaga la nişte...381

18 dec 02:32LocalPrimăria Constanța a încheiat sezonul de plantări de copaci pe anul acesta

Primăria Constanța a încheiat sezonul de plantări de copaci din acest an. Potrivit reprezentanților...353

18 dec 00:46LocalO tânără mamă din Constanța și-a scos copiii la cerșit în loc să-i trimită la școală. Unul este sugar!

Deseori, observăm pe străzile Constanței, și nu numai, copii în brațele părinților, zgribuliți la intrările...1908

18 dec 02:11LocalPolițiștii rutieri, razii în trafic: mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu, la data de 16 decembrie a.c., au depistat un bărbat,...773

18 dec 09:01LocalUn bărbat a furat 5 parfumuri dintr-un magazin din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2, la data de 16 decembrie a.c., au identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani,...596

Politică
18 dec 00:15PoliticăDeputații Mohaci și Popa care plecaseră din PSD ca să se înscrie în Pro România au revenit la PSD

Deputații Mihai Mohaci și Mihai Valentin Popa, care anunțaseră la începutul lunii decembrie că demisionează din...549

18 dec 02:26PoliticăManda: Amnistia şi graţierea se fac, nu se discută

Amnistia şi graţierea "se fac, nu se discută", iar după ce se fac "sigur că se aduc şi argumentele necesare", a...362

18 dec 00:51PoliticăSubprefectul Constanței, învestit în funcție

După multă vreme în care județul Constanța a funcționat fără cei doi subprefecți, iată că lucrurile par să...743

18 dec 02:05PoliticăAu avut loc alegeri la PSD Eforie. Află cine a fost ales preşedinte

În Organizația PSD Eforie s-au organizat în data de 14 decembrie 2018 alegeri pentru funcția de președinte al...1223

18 dec 02:29PoliticăProiectul de lege a pensiilor va fi contestat la CCR. Ce reclamă liberalii?

PNL va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) legea pensiilor, a anunţat, duminică, vicepreşedintele...341

18 dec 02:06PoliticăConsilierii locali din Mangalia vor dezbate taxele și impozitele locale pentru anul 2019

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali la ultima şedinţă ordinară din acest...950

18 dec 02:18PoliticăClaudiu Palaz amenință că PMP nu va participa la ședința CJC. Motivul: chiulangiul Mocianu!

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz, a depus, în urmă cu 10 zile, o solicitare la...695

18 dec 02:10PoliticăPrimăria Constanța face angajări! Iată ce posturi sunt scoase la concurs

Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din B-dul. Tomis, nr. 51, pentru ocuparea unor posturi...971

18 dec 02:31PoliticăPartidele politice, 'hrănite' din bani publici: Subvenţiile au crescut de 12 ori în doi ani

Subvenţiile de la bugetul de stat acordat partidelor parlamentare a crescut în doar doi ani de 12 ori, de la 14,5...262

18 dec 02:11PoliticăDraftul acuzării lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare este redactat de PSD în proporție de 85%

Draftul documentului prin care PSD intenționează să ceară în Parlament acuzarea președintelui Klaus Iohannis...417

Mapamond
18 dec 00:00MapamondJeremy Corbyn critică guvernul May pentru reprogramarea în ianuarie a votului asupra acordului cu UE

Liderul opoziţiei laburiste britanice, Jeremy Corbyn, a criticat-o luni seară pe şefa guvernului de la Londra,...135

18 dec 00:00MapamondKremlinul susţine că noua Biserică Ortodoxă Ucraineană este folosită în scopuri politice

Kremlinul i-a acuzat luni pe politicienii din Ucraina că se folosesc de crearea noii Biserici Ortodoxe Ucrainene...155

18 dec 00:00MapamondRusia desfăşoară avioane de luptă în Crimeea pe fondul tensiunilor cu Ucraina

Ministerul Apărării al Rusiei a anunţat luni desfăşurarea a peste zece avioane de luptă Suhoi SU-27 şi SU-30 în...166

18 dec 00:00MapamondComisia Europeană reacţionează după violenţele comise împotriva sediului ei principal din Bruxelles

Comisia Europeană a condamnat luni violenţele petrecute duminică în faţa clădirii Berlaymont, sediul său din...152

18 dec 00:00MapamondBrexit: 'Pagube ireparabile' în cazul unui al doilea referendum, îi va avertiza Theresa May pe parlamentari

Premierul britanic Theresa May urmează să-i avertizeze luni pe parlamentari privind "pagubele ireparabile" pe care...171

18 dec 00:00MapamondCoreea de Nord avertizează că sancţiunile americane ar putea bloca calea spre denuclearizare "pentru totdeauna"

O nouă rundă de sancţiuni americane împotriva unor oficiali nord-coreeni ar putea "bloca calea către denuclearizare...143

18 dec 00:00MapamondRepublica Moldova: Liderii PAS şi PPDA au depus actele pentru înregistrarea blocului electoral ACUM

Liderii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), Maia...166

18 dec 00:00MapamondSerghei Lavrov: Nu vom purta un război cu Ucraina, vă promit

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a promis luni că ţara sa ''nu va purta un război'' cu Ucraina şi a...196

18 dec 00:00MapamondAtentat la Strasbourg: O a cincea persoană a murit în urma rănilor suferite

O a cincea persoană rănită în atentatul de la Strasbourg, comis marţi seară de Cherif Chekatt, a murit duminică,...145

18 dec 00:00MapamondMii de persoane au protestat la Budapesta împotriva guvernului Orban

Mii de persoane au protestat duminică, la Budapesta, împotriva noii legi a muncii şi a ceea ce ei consideră a fi o...153

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...1516

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...573

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...465

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...909

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1617

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...736

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...1113

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1456

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...942

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...924