Mașină arsă intenționat pe o stradă din municipiul Tulcea
În cursul nopții de marți spre miercuri, 25 spre 26 ianuarie a.c., salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, parcat pe strada Mahmudiei, din municipiul Tulcea.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere mocnită la interiorul unui autoturism.
Incendiul a fost lichidat prompt de către pompieri, în limitele găsite, la ora 03:40.
În urma evenimentului a ars interiorul autoturismului, acesta fiind afectat în proporție de 50%. De asemenea, s-a încercat și incendierea mașinii parcate în spatele autoturismului, aceasta având geamul lateral stânga față spart și câteva hârtii arse în interior.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite.
La fața locului au fost prezenți și lucrători din cadrul IPJ și IJJ Tulcea.
A.V.

Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară sâmbătă a crescut cu peste 21% faţă de ziua precedentă,...279
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de duminică, 15 mai a.c., în...564
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 14 mai, la intersecția bulevardelor...788
Grigore Robert Nicolae, un cunoscut afacerist al sectorului 2 al capitalei, administrator și unic asociat al firmei...1232


ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 1.64 m/s
Presiune: 1018 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...189
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...128
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...117
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...180


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 14 mai, la intersecția bulevardelor...788
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...848
Grigore Robert Nicolae, un cunoscut afacerist al sectorului 2 al capitalei, administrator și unic asociat al firmei...1232
Onel Marius Gabriel a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Sentința a...751
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...393
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...391
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...434
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...413
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3389
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2213
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11321
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5003
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...98
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...245
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1486
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...293
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...302
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...810
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...351
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...342
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...115
Două persoane au fost confirmate cu variola maimuțelor, au confirmat autoritățile sanitare de la Londra, citate de...107
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...265
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj, Violeta Briciu, a declarat sâmbătă, la Predeal, că...411