REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

MAŞINI INCENDIATE ÎN CAPITALĂ. AUTORUL DISTRUGERILOR, ÎNCĂ LIBER!

MAŞINI INCENDIATE ÎN CAPITALĂ. AUTORUL DISTRUGERILOR, ÎNCĂ LIBER!

Replica API 1 aprilie 2018 | 13:09 387

Mai multe maşini au fost avariate în trei incendii, care au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza sectorului 1. Primul incendiu a fost anunţat la 112 în jurul orei 23,00, în strada Gala Galaction, unde au fost găsite trei autoturisme care ardeau cu flacără, iar cel de-al patrulea era doar afectat de căldura degajată, a anunţat ISU Bucureşti - Ilfov. Conform sursei citate, în scurt timp a fost anunţat un incendiu similar în strada Petru Rareş, unde a fost identificat un autoturism distrus în proporţie semnificativă, iar cel de-al doilea era afectat în partea frontală. Cel de-al treilea incendiu s-a produs în strada Nicolae Ionescu, la două autoturisme care ardeau cu flacără, pe o suprafaţă de peste 80% din caroserie, notează agerpres.ro.

Jandarmii din Capitală au depistat, în zona Calea Griviţei, un bărbat care corespundea semnalmentelor transmise de poliţişti în cazul incendierii de autoturisme, acesta având pe palme şi pantaloni urme de funingine şi arsuri. Bărbatul a fost predat Poliţiei Capitalei pentru audieri.

Jandarmeria Bucureşti a anunţat, duminică, faptul că, în jurul orei 01.00, o persoana suspectă de incendierea mai multor maşini a fost depistată de jandarmi, în zona Calea Griviţei, potrivit news.ro.

”Asupra bărbatului au fost găsite două pietre, pe palme avea urme de funingine şi pantalonii cu urme de arsuri. Persoana suspectă a fost predata de jandarmi poliţiştilor care vor continua cercetările în cauză”, au precizat jandarmii.

La rândul lor, poliţiştii au anunţat că pe timpul nopţii de sâmbătă spre duminică au fost audiate mai multe persoane, dar ”până în prezent nu au rezultat elemente de interes operativ cu privire la acestea”.

UPDATE:

După audieri, bărbatul a fost eliberat. Oamenii legii continuă cercetările pentru depistarea făptaşului!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614