Mașinile electrice vor avea numere de înmatriculare verzi
Astăzi a fost eliberat primul număr de înmatriculare verde, anunță Ministerul Afacerilor Interne, aceste numere fiind dedicate mașinilor nepoluante.
Astfel, începând de astăzi, cele 17.000 de vehicule electrice înmatriculate în România pot beneficia de numere de culoare verde, iar preschimbarea se va realizat la cerere, cât timp sunt îndeplinite criteriile de acordare.
Potrivit MAI, prin introducerea numerelor de înmatriculare de culoare verde pentru mașinile nepoluante se dorește creșterea vizibilității acestor tipuri de vehicule și încurajarea celorlalți participanți la trafic să opteze pentru astfel de mijloace de transport.
Ordinul comun care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde a fost publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii aprilie.
Astfel, conform Ordinului comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, al ministrului Afacerilor Interne şi al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, numerele de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2 (maşini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen).
"Numerele de înmatriculare dedicate maşinilor nepoluante vor funcţiona ca un paşaport verde pentru acest tip de autovehicule. Prin identificarea clară şi vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilităţi celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe şi impozite, autorităţile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util", a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, scrie digi24.ro

Sa-ti iau mortii in ula Barno
Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...213
Publicații străine scriu în termeni elogioși despre David Popovici, după ce înotătorul român a doborât...297
Turiștii români care s-au îmbarcat duminică seara din Cluj-Napca cu destinația Grecia (Zakynthos) s-au plâns că...334
Forțele Armate ale Ucrainei au lovit puternic instalațiile de la Enerhodar, exploziile fiind înregistrate în zona...290


ConstanțaUmiditate: 74%
Vânt: 3.92 m/s
Presiune: 1007 milibari

Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...76
Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a...82
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în...83
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...70


La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...263
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...344
Autoritatea Navală Română (ANR) a transmis în cursul zilei de luni, 15 august a.c., un comunicat de presă cu ocazia...228
În perioada 12-15 august a.c., polițiștii din Constanța, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere...446
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...80
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...72
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...315
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...290
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3595
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2860
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5384
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4190
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...68
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...68
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...68
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...70
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...158
Elveţia ar putea preveni o penurie de energie prin alinierea la un plan al Uniunii Europene de reducere a consumului de...178
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...280
Între 35 și 41 de persoane au murit și mai multe au fost rănite într-un incendiu care s-a produs într-o biserică...267
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...63
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...68
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...62
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...67
Prin urmare cei cu bani multi nu vor plati nici macar parcarea pentru masinile electrice. E o decizie inteleapta. Oamenii isi vor da si ultimul ban pe o masina electrica si de parcare nu vor mai avea. Sa vedem unde le vor incarca? Se vor bate pe un cablu la Kaufland si la Sala Sporturilor cum am vazut zilele trecute.