rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Măsuri ale UE în sprijinul producătorilor de medicamente generice

Producătorii de medicamente generice şi biosimilare cu sediul în UE vor avea dreptul să producă o versiune generică sau biosimilară a unui medicament protejat printr-un cetificat suplimentar de protecţie (CSP) pe durata perioadei de valabilitate a certificatului fie în scopul exportului către o piaţă din afara UE unde protecţia a expirat sau nu a existat niciodată, fie în cursul ultimelor şase luni înainte de expirarea CSP-ului în scopul creării unei rezerve care va fi introdusă pe piaţa UE după expirarea CSP-ului.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, remis miercuri AGERPRES, acest lucru este posibil după ce ambasadorii statelor membre UE, reuniţi miercuri în cadrul Coreper (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi), au aprobat acordul la care s-a ajuns în 14 februarie cu Parlamentul European cu privire la un proiect de regulament care instituie o excepţie de la protecţia conferită unui medicament original printr-un certificat suplimentar de protecţie (CSP), în vederea exportului şi / sau a stocării.

CSP-urile sunt drepturi de proprietate intelectuală care extind protecţia conferită printr-un brevet (pentru o perioadă de până la cinci ani) pentru medicamentele care trebuie să facă obiectul unor teste şi studii clinice de lungă durată înainte de a fi autorizate să fie introduse pe piaţa UE. Obiectivul CSP-urilor este de a evita ca durata protecţiei prin brevet să fie în fapt scurtată ca urmare a timpului scurs între data depunerii cererii de brevet şi data autorizaţiei de introducere a produsului pe piaţă în UE.

Regulamentul va elimina dezavantajele concurenţiale cu care se confruntă pe pieţele globale producătorii de medicamente generice şi biosimilare cu sediul în UE în raport cu producătorii care îşi au sediul în afara UE.

"Până la o dată specifică, şi anume trei ani de la intrarea în vigoare a regulamentului, acesta va viza numai CSP-urile pentru care a fost depusă o cerere la data intrării în vigoare a regulamentului sau după această dată. Apoi, regulamentul va viza şi CSP-urile care au fost solicitate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului, dar care au început să producă efecte după intrarea în vigoare a acestuia", precizează Ministerul Economiei.

Textul care a fost convenit, după ce va face obiectul revizuirii obişnuite de către experţii jurişti-lingvişti, va fi prezentat Parlamentului European şi Consiliului în vederea adoptării oficiale.

Sistemul CSP armonizat al UE a fost introdus în 1992. Acesta a avut drept obiectiv compensarea pierderilor de protecţie efectivă prin brevet din cauza intervalului de timp necesar pentru a obţine autorizaţiile de introducere pe piaţă (inclusiv cercetarea şi studiile clinice).

Potrivit datelor Ministerului Economiei, cererea mondială de medicamente a crescut semnificativ, ajungând la 1.100 de miliarde de euro în 2017. În paralel, există o tendinţă de schimbare a direcţiei către o cotă de piaţă din ce în ce mai mare pentru medicamentele generice şi biosimilare. Presupunând o rată de creştere anuală de 6,9%, până în 2020, medicamentele generice şi biosimilare vor reprezenta 80% din totalul medicamentelor ca volum şi aproximativ 28% ca valoare.

"Odată cu expirarea protecţiei proprietăţii industriale, peste 90 de miliarde euro care revin produselor biologice de succes de primă generaţie vor deveni deschise concurenţei medicamentelor biosimilare până în 2020", se mai arată în comunicatul citat.

AGERPRES

joi, 21 februarie 2019295
Comentarii
mai mult...Economic
25 mar 00:00EconomicRomânii mănâncă din străinătate. Date dezastru în comerţul cu produse agroalimentare în 2018

România a înregistrat în 2018 un deficit de 1,153 miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în...105

25 mar 00:00EconomicFORT: Transportatorii români vor protesta pe 27 martie, la Strasbourg, în faţa Parlamentului European105
25 mar 00:00EconomicMinistrul Transporturilor: TAROM va anula mai multe curse neperformante; unele avioane zburau cu 10 pasageri la bord106
25 mar 00:00EconomicPetrescu (MCSI): Estimarea mea este că vom avea dobânzi mai mici, poate cu 1-1,5%, după aplicarea OUG 114

Românii ar putea avea dobânzi mai mici la credite, în medie cu 1-1,5%, după aplicarea OUG 114/2018, susţine...111

25 mar 00:00EconomicPlumb (MFE): România va miza pe dezvoltarea IMM-urilor şi pe sprijinirea eficienţei energetice, în următoarea perioadă de programare114
25 mar 00:00EconomicKaufland retrage de la comercializare un lot de 'Biscuiţi Popular'; există depăşiri la parametrul sulfiţi118
25 mar 00:00EconomicRomânia ţinteşte aderarea la Zona Euro, dar sunt necesare reforme structurale pentru o consolidare bugetară solidă

România ţinteşte aderarea la Zona Euro, dar în acest scop sunt necesare reforme structurale care să sprijine...94

25 mar 00:00EconomicProiect: Transportul judeţean iese din sfera serviciilor comunitare şi devine transport comercial; drepturile elevilor nu vor fi afectate98
23 mar 00:00EconomicCristian Roşu (ASF): Evoluţia pieţei asigurărilor a fost favorabilă în 2018, dar creşterea este mai mică decât cea a PIB292
23 mar 00:00EconomicExporturile de animale vii ale României au scăzut cu 11,4% în 2018

Exporturile de animale vii ale României au scăzut în 2018 cu 11,4%, acestea totalizând 375,8 milioane euro, conform...298

23 mar 00:00EconomicBăncile au acordat fermierilor români credite de 1 milion de euro, prin Fondul European de Investiţii305
23 mar 00:00EconomicTeodorovici: Guvernul va aproba săptămâna viitoare o ordonanţă de modificare a OUG 114/2018; ROBOR va fi calculat la tranzacţiile interbancare pe trimestrul anterior320
Vremea
11.3°5.5° - 11.3° duminică, 24 martie 2019
cer seninUmiditate: 0%
Vânt: 2.56 m/s din NNV
Presiune: 1022.16 milibari

Loto
6/49131826284549
5/407162036372
joker4132235394
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 mar 00:00SportOlanda - Germania: 2-3. Final dramatic la Amsterdam, în preliminariile EURO 2020

Olanda și Germania au făcut spectacol pe arena Johan Cruijff, din Amsterdam, în preliminariile pentru EURO 2020. A...119

25 mar 00:00SportEuro 2020. Victorii pentru Germania, Polonia și Belgia. Surpriză în Ungaria. Rezultatele și marcatorii

Meciurile din preliminariile Euro 2020 au început joi şi au continuat vineri cu alte 7 meciuri din prima etapă....123

25 mar 00:08SportSimona Halep merge în 'optimi' la Miami după un meci de aproape 3 ore

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în optimile de finală de la Miami, după ce a învins-o pe slovena Polona Hercog...213

25 mar 00:00SportAngelique Kerber (4 WTA), după ce a fost bătută de două ori în câteva zile de Bianca Andreescu: „Ești cea mai melodramatică jucătoare din istorie!”

Bianca Andreescu (18 ani, 24 WTA) a trecut de Angelique Kerber(4 WTA) scor 6-4, 4-6, 6-1, și s-a calificat în...159

Local
25 mar 03:42LocalApel UMANITAR! O fetiță din Constanța are nevoie de ajutorul nostru

O fetiță de doar două luni are nevoie de ajutorul nostru. În urmă cu două luni, o familie din Constanța a fost...532

25 mar 03:56LocalActivitatea rutieră a polițiștilor constănțeni: mai mulți bărbați PRINȘI băuți la volan

Poliștii rutieri constănțeni au înteprins în acest sfârșit de săptămănă, mai precis vineri 22 martie-...257

25 mar 03:55LocalDoi bărbați din Constanța prinși în timp ce transportau 25 de arbori, fără documente legale

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au depistat sâmbătă, 23 martie a.c., în jurul orei...411

25 mar 03:25LocalUn constănțean BĂTUT DE NEVASTĂ a sunat la 112!

Sâmbătă, 23 martie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către un...2583

25 mar 03:55LocalFemeie din Culmea, bătută de un individ chiar la domiciliul acesteia

Un bărbat de 29 de ani din localitatea Culmea a sesizat poliţiştilor faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, un...595

25 mar 03:54LocalBărbat pe numele căruia era emis un mandat cu executare, depistat pe polițiștii constănțeni

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Mangalia, pe numele căruia Judecătoria Mangalia e emis un mandat de executare...734

25 mar 03:53LocalMESAJ DE CONDOLEANȚE în urma morții judecătoarei Mihaela Șerban. „Un OM DEVOTAT și DE ÎNCREDERE”

Magistrații Curții de Apel Constanța deplâng trecerea în neființă a colegei lor, Mihaela Șerban, care s-a stins...4255

25 mar 03:52LocalPește braconat, scos la vânzare în târgurile din Mangalia, Cobadin și General Scărișoreanu

O cantitate de peste 370 kg de peşte comercializat ilegal a fost scoasă din circulaţie de către jandarmii...797

25 mar 03:51LocalPieton lovit de mașină pe strada Soveja

Serie de accidente la Constanța! Duminică, 24 martie, un autoturism a fost implicat într-un accident. Șoferul...669

25 mar 03:43LocalUn nou parc în Constanța, OVIDIUS PARK! Iată cum va arăta!

Desfășurare impresionantă de forțe, sâmbătă, 23 martie a.c., în fața corpului B din Campusul Universității...1989

Politică
25 mar 03:58PoliticăDăncilă: Cetăţenie română pentru evreii ce au părăsit ţara sub comunism şi pensii pentru supravieţuitorii Holocaustului

Premierul Viorica Dăncilă, prezentă duminică la Conferinţa Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice...279

25 mar 03:56PoliticăGuvernul face marele anunţ: Cea mai controversată ordonanţă de urgenţă va fi modificată joi

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminică, la Braşov, că un proiect de modificare a OUG 114/2018...282

25 mar 03:24PoliticăEXPLOZIV! Dăncilă: Ambasada României va fi mutată la Ierusalim

Premierul Viorica Dăncilă, declarații importante din SUA. Aceasta a anunțat o ședință comună a României cu...747

25 mar 03:50PoliticăPSD a luat FOC după jignirile lui Weber - Un europarlamentar îl SOMEAZĂ să vină cu DOVEZI sau să își ceară scuze

Reacție vehementă din PSD după ce liderul PPE Manfred Weber a atacat dur social - democrații din România, acuzând...521

25 mar 03:50PoliticăDan Barna visează MĂREȚ: 'Avem mai degrabă în vedere o grupare nouă europeană, după europarlamentare'

Alianța USR-PLUS are în vedere, după europarlamentare, afilierea mai degrabă la o grupare politică europeană nouă...267

25 mar 03:49PoliticăCălin Popescu Tăriceanu Îl BAGĂ ÎN CORZI pe Klaus Iohannis: Practică un discurs de DEFĂIMARE a României

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că e dezamăgit de faptul că mulți politicieni, printre care și...379

25 mar 03:48PoliticăVictor Ponta: 'Fondul Suveran e metoda TelDrum extinsă la nivel naţional. Dăncilă şi Teodorovici vor avea de făcut o sută de ani de închisoare'

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că Fondul Suveran e...443

25 mar 03:44PoliticăPrimăria Constanța vinde un teren în stațiunea Mamaia. Vezi despre ce este vorba!

În martie 2018, societatea care administrează restaurantul Sirena din stațiunea Mamaia a formulat o solicitare la...560

25 mar 03:56PoliticăAsistații social, puși la muncă de Primăria Constanța

Spațiul verde din Constanța este diversificat și are o suprafață mare care se poate extinde sau restrânge în...779

25 mar 03:48PoliticăVești IMENSE! Pensiile vor fi MAJORATE

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a făcut un anunț important, vineri, la Brașov! Acesta a vorbit despre recalcularea...438

Monden
25 mar 00:00MondenCu ce se ocupa Antonia înainte de a deveni faimoasă în România

Antonia și-a forit mult să devină cunoscută în România, iar visul acesta i s-a îndeplinit fără doar și poate....118

25 mar 00:00MondenOase, accident dur la Asia Express: „M-a lovit o durere incredibilă“

Deși au trecut de jumătatea traseului, aventura nu se oprește aici, iar concurenții vor fi nevoiți să...102

25 mar 00:00MondenAlex Bodi a cheltuit sume astronomice pentru a o recuceri pe Bianca Drăguşanu

“Împăcarea costă, nu glumă!” ne pot spune, cu mâna pe inimă, Alex Bodi, iubitul Biancăi Drăguşanu, Ilie...119

25 mar 00:00MondenMonica Bârlădeanu şi-a scos la înaintare decolteul de infarct, în serialul „Vlad“

Actriţa Monica Bârlădeanu (40 de ani) din „Lost” şi „Nip/Tuck” se va alătura, de mâine, distribuţiei...106

25 mar 00:00MondenCe mănâncă musculosul de la "Românii au talent" ca să arate aşa la 68 de ani?!

În timp ce unii bărbaţi trecuţi de 65 de ani îşi trăiesc viaţa între pensie, crescut nepoţi şi vizite la...111

25 mar 00:00MondenAlesia Semerenko a rămas fără titlul de „Miss Moscova” după ce a fost prinsă cu minciuna

Alesia Semerenko a pierdut titlul de „Miss Moscova”, pe care îl câștigase recent. Tânăra clasată pe locul doi...113

25 mar 00:00MondenCe spun casele de pariuri despre bebeluşul lui Harry şi Meghan: Va fi fetiţă şi se va numi Diana

Casele de pariuri britanice sunt în plină efervescenţă datorită importantului eveniment care se apropie pentru casa...111

25 mar 00:00MondenSolistul grupului East 17, arestat şi spitalizat după ce a ameninţat într-un live stream că urma să se automutileze

Brian Harvey, solistul grupului East 17, o trupă pop-dance care a avut succes în anii 1990, a fost arestat şi...105

25 mar 00:00MondenGwyneth Paltrow şi Jessica Lange vor juca într-un nou serial produs de Netflix

Actriţele Gwyneth Paltrow şi Jessica Lange vor juca împreună în "The Politician", un nou serial de comedie produs...106

25 mar 00:00MondenMel B susţine că a avut o aventură de o noapte cu Geri Horner în perioada de glorie a Spice Girls

Melanie Brown, cunoscută sub numele de Mel B, a susţinut că a avut o aventură de o noapte cu colega sa din trupa...112

Mapamond
25 mar 00:00MapamondMarea Britanie: 11 miniştri vor ca premierul Theresa May să plece din fruntea guvernului britanic

Mai mulţi miniştri importanţi ai cabinetului britanic urmăresc să o înlăture pe Theresa May de la conducerea...111

25 mar 00:00MapamondForţele Democratice Siriene anunţă eliminarea totală a califatului grupării Stat Islamic în Siria

Forţele Democratice Siriene (SDF), alianţă militară condusă de kurzi, a anunţat sâmbătă înfrângerea...112

25 mar 14:51MapamondNouă manifestaţie tensionată „vestelor galbene“ în Franţa: 31 de arestări şi o femeie grav rănită

"Vestele galbene" manifestează din nou sâmbătă în Franţa, într-un climat de tensiune exacerbată de teama de noi...112

25 mar 00:00MapamondManifestaţie uriaşă la Londra împotriva Brexitului

Mai multe sute de mii de persoane care nu doresc retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană au manifestat...112

25 mar 00:00MapamondProteste în Germania împotriva reformelor privind drepturile de autor în UE

Zeci de mii de manifestanţi au defilat sâmbătă în Germania pentru a "salva internetul", cerând eurodeputaţilor...109

25 mar 00:00MapamondScandal de pedofilie: Papa Francisc acceptă demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati

Papa Francisc a acceptat demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati, arhiepiscop de Santiago, care şi-a prezentat...113

25 mar 00:00MapamondJakarta a inaugurat prima sa linie de metrou

Jakarta a inaugurat duminică prima sa linie de metrou, un proiect în valoare de 1,1 miliarde de dolari mult aşteptat...113

25 mar 00:00MapamondNorvegia: Evacuare a navei de croazieră Viking Sky ca urmare a defectării motorului, 16 răniţi

La bordul navei de croazieră Viking Sky care a suferit sâmbătă o defecţiune a motorului în largul coastei de vest...111

25 mar 00:00MapamondSuedia: Lanţ uman format în jurul moscheii din Stockholm, în onoarea victimelor de la Christchurch

Mai multe sute de persoane au format vineri un lanţ uman în jurul principalei moschei din capitala suedeză Stockholm,...111

25 mar 00:00MapamondGermania: 11 persoane reţinute sub suspiciunea de planificare a unui atentat 'terorist islamist'

Un număr de 11 persoane au fost reţinute la Frankfurt şi sunt anchetate sub suspiciunea de planificare a unui atentat...104

Sănătate
25 mar 03:47SănătateActivitatea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, verificată! Cine sunt membrii comisiei!

Regulamentul de organizare și desfășurare a evaluării anuale a activității managerului Spitalului de Boli...831

20 mar 00:24SănătateSorina Pintea: 'S-au făcut pași importanți pentru realizarea Spitalului Regional Constanța'

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, prezentă la Techirghiol, miercuri, 20 martie, a dat asigurări că s-au făcut...2552

19 mar 01:31SănătateProgram preventiv pentru depistarea bolilor prostatei, la Hârșova

Spitalul Orășenesc Hârșova desfășoară un program preventiv pentru locuitorii orașului și ai localităților...517

14 mar 00:00SănătateLecție de prim ajutor oftalmologic susținută de medicii de la Mrini Eye Hospital elevilor Liceului Internațional de Informatică

Mrini Eye Hospital a desfășurat miercuri, 13 martie a.c., prima acțiune în domeniul învățământului medical de...611

11 mar 00:37SănătateSemnal de alarmă: numărul MAMELOR MINORE, în creștere la Constanța!

La școală se fac ore de educație sexuală, iar internetul este plin de articole cu sfaturi pentru părinți referitor...1365

11 mar 01:17SănătateRUJEOLA – peste 100 de cazuri raportate în ultima săptămână!

Noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate, în perioada 4 – 8 martie a.c., în țara noastră, potrivit evidenței...659

9 mar 00:07SănătateAmbasada SUA investește 320.000 de dolari în reabilitarea Maternității din Medgidia

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București va investi 320.000 de dolari în reabilitarea blocului...820

7 mar 09:22SănătateConcurs pentru funcția de medic șef Clinica TBC Osteoarticular Agigea

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța scoate la concurs postul de medic șef...994

4 mar 02:18SănătateLegea salarizării discriminează o parte din salariaţii din sistemul sanitar

O radiografie a efectelor produse de Legea Salarizării, în special în sănătate și asistență socială, arată...1685

4 mar 02:20SănătateEPIDEMIE DE GRIPĂ. Creștere îngrijorătoare a deceselor! Ultima victimă din Constanța: o femeie de 39 de ani

Numărul deceselor în cazul cărora specialiștii au confirmat virusul gripal a ajuns la 159, potrivit ultimei...1209