Matteo Salvini cere castrarea chimică a unui român care și-a violat fiica și a lăsat-o însărcinată
Un român din Italia a fost arestat, după ce și-a violat fiica și a lăsat-o însărcinată. Cazul a făcut furori în peninsulă, iar Matteo Salvini, fost ministru de externe italian, cere castrarea chimică.
Sursa foto: Twiiter/ Matteo Salvini
Polițiștii italieni au descoperit că o tânără a rămas însărcinată, după ce a fost violată de tatăl ei, cetățean român. Autoritățile au primit o sesizare cu privire la existența unei familii cu mai mulți minori și o tânără gravidă, în Cerignola, regiunea Foggia
Cercetările au dus la o descoperire teribilă. Fata era însărcinată chiar cu tatăl ei, care o violase.
”Ofițerii au efectuat imediat investigațiile necesare, menite să verifice validitatea celor semnalate. Ca urmare a activităților desfășurate și, în special, în virtutea declarațiilor fetei și a constatărilor preliminare, polițiștii l-au supus arestului preventiv pe tatăl victimei, bănuit în mod grav de comiterea infracțiunilor de violență sexuală în formă agravată și continuată și rele tratamente în familie, ” au transmis autoritățile italiene, potrivit Ilgiornale.
Bărbatul a fost reținut pe 4 ianuarie 2022 și rămâne închis, după ce judecătorul a validat reținerea acestuia și a dispus arestarea preventivă.
"Procedura se află în faza de anchetă preliminară și că arestatul, deși există indicii serioase de vinovăție în legătură cu infracțiunile pentru care a fost aplicată măsura privativă de libertate, nu poate fi considerat vinovat până la condamnarea definitivă", au specificat polițiștii din Foggia.
Evenimentele de la Cerignola au zguduit comunitatea Foggia iar vestea a atras atenția lumii politice. Matteo Salvini a fost unul dintre primii lideri politici care a reacționat cu privire la această poveste.
Într-o postare publicată pe Twitter, fostul ministru de Interne italian nu a folosit prea multe cuvinte pentru a stigmatiza incidentul: „castrarea chimică. Și punct”.

execute to sick son of a bitch
Bol navi psi hici
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...823
Un autocar din Serbia a fost implicat duminică seara într-un accident în Bulgaria în care au fost răniţi copii şi...199
Numărul migranţilor care au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Anglia de la începutul anului a depăşit 20.000,...175
Oamenii legii din republica Moldovaau fost puși pe jar după ce o persoană necunoscută a anunțat că în sediul...249


ConstanțaUmiditate: 61%
Vânt: 7.28 m/s
Presiune: 1008 milibari

Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...216
Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a...295
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în...226
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...239


Kiss Imre Zoltan Csaba a fost arestat preventiv de către magistrații Judecătoriei Constanța, alături de Irsai...560
În perioada 12-14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, împreună cu jandarmi din cadrul...324
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...568
,,Printr-o frumoasă tradiție, instituită în urmă cu 120 de ani, prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, considerată...368
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...404
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...191
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...468
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...426
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3607
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2870
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5396
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4199
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...208
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...238
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...186
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...179
Numărul migranţilor care au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Anglia de la începutul anului a depăşit 20.000,...175
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...252
Oamenii legii din republica Moldovaau fost puși pe jar după ce o persoană necunoscută a anunțat că în sediul...249
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...372
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...198
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...196
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...173
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...182
cu plumb 7,62 mm.