REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Matteo Salvini, investigat pe motiv că ar fi folosit zboruri din bani publici în scop de campanie

Matteo Salvini, investigat pe motiv că ar fi folosit zboruri din bani publici în scop de campanie

Replica API 18 mai 2019 | 00:00 269

Matteo Salvini

Vicepremierul italian Matteo Salvini este investigat pentru o posibilă utilizare inadecvată a unor zboruri de stat în timp ce făcea campanie pentru partidul său de extremă dreapta Liga în perspectiva alegerilor europene, a anunţat joi Curtea de conturi de la Roma, relatează Reuters.

Procurorii au declanşat ancheta după ce ziarul La Repubblica a relatat că Salvini a mers cu avionul de 20 de ori la evenimente de campanie pentru alegerile europene de la 26 mai.

Matteo Salvini, în vârstă de 46 de ani, care este şi ministru de interne, a negat că ar fi folosit în mod ilegal bani publici.

"Niciun abuz, nicio neregulă, niciun zbor de stat sau cu mjiloace ale poliţiei pentru campanie, ci numai pentru angajamente instituţionale", a precizat el într-un comunicat dat publicităţii de purtătorul său de cuvânt.

"Voi avea o discuţie cu oricine susţine contrariul", se mai notează în textul citat.

Sondaje de opinie recente sugerează că Liga ar putea obţine peste 30% din voturi la alegerile europene, devenind cu uşurinţă principalul partid italian din viitorul Parlament European. Salvini se confruntă însă cu probleme tot mai mari pe măsură ce campania se apropie de sfârşit, comentează Reuters.

Mitingurile sale au fost tot mai des întrerupte de protestatari, iar unele media l-au catalogat drept un "ministru absent", care petrece mult mai mult timp în campanie decât la serviciu.

Potrivit La Repubblica, el a petrecut numai 17 zile întregi de muncă la Ministerul de Interne în acest an.

Salvini, care se portretizează drept un politician dur care nu umblă cu jumătăţi de măsură, este cel mai popular lider de partid din Italia, dar retorica anti-migranţi fără niciun fel de limită polarizează opinia publică şi îi înfurie pe criticii săi.

El şi-a atras acuzaţii de cenzură, după ce pompierii s-au folosit de o macara pentru a înlătura un banner cu mesajul "Nu eşti binevenit" de pe ferestrele de la etajul unei case din oraşul italian Brembate, pe care l-a vizitat luni.

După acel episod, bannere similare au fost expuse sfidător de protestatari în oraşe din întreaga Italie.

În martie, parlamentul italian a votat împotriva declanşării unei anchete de către procurori asupra lui Salvini pentru abuz de putere şi răpire, după ce a blocat o navă a Gărzii de coastă cu 150 de migranţi la bord timp de aproape o săptămână în largul coastei Siciliei.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102