REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mazare i-a promis unei pensionare ca ii va gasi iubit

Mazare i-a promis unei pensionare ca ii va gasi iubit

Replica API 5 august 2010 | 00:00 120

In vizita la Caminul de Batrani,

In vizita la Caminul de Batrani,

Renovarea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanţa l-a readus, ieri, în mijlocul pensionarilor, pe Radu Mazăre. Primarul Constanţei a fost luat în braţe de bătrâne, a făcut glume cu ele, dar n-a ratat nici ocazia de a răspunde ultimelor acţiuni întreprinse de şeful Inspectoratului în Construcţii, Gigi Chiru, referitoare la situaţia străzii Traian, respectiv atacarea PUZ-ului staţiunii Mamaia. Referitor la strada Traian, Mazăre a precizat că o va repara şi că nu este nevoie de evacuarea locatarilor din zonă, în timp ce despre PUZ-ul staţiunii a comentat că înţelege că ministrului Elena Udrea nu îi place, aşa că şi-a pus "slugoii" să îi pună beţe în roate. Revenind la proiectul de reabilitare a Căminului de Bătrâni, primarul Radu Mazăre le-a ascultat pensionarilor, cu ocazia vizitei, doleanţele, concluzionând: "O să ne revedem în decembrie, când o să fie gata, aici la cămin, tot ce înseamnă bucătărie, amenajarea camerelor, parchetul, gresia, vopsit, reparaţii, sistem de alertare din fiecare cameră, instalaţiile sanitare şi de încălzire". Facem precizarea că "Programul de Reabilitare a Căminului pentru Persoane Vârstnice - Utilităţi şi Corp Cantină" face parte din Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, axa prioritară 3 - "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", din domeniul de intervenţie 3.2 - "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale", valoarea proiectului aprobat ridicându-se la suma de 3.499.662,22 lei. Conform primarului, proiectul de renovare a căminului a fost demarat la începutul acestui an şi se va finaliza în 29 aprilie 2011. "După care, până la finalizarea proiectului, o să începem ultima etapă în care o să reamenajăm curtea", a adăugat primarul, înconjurat de cele 250 de persoane vârstnice care locuiesc în incinta acestei unităţi. La despărţirea de bătrâni primarul a ţinut să se intereseze de viaţa sentimentală a unei pensionare, pe care nu a uitat să o pupe la plecare: "Carolina, ai iubit? Dacă nu ai, o să-ţi găsesc eu unul de vreo 80 de ani, până data viitoare când am să revin". "Sănătate, să vă zic aşa, că nu vă uit şi nici n-o să vă iau ceea ce meritaţi să aveţi după ce aţi muncit o viaţă înteagă", le-a spus Mazăre, la plecare, persoanelor adunate în faţa căminului de pe strada Unirii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218