REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Mazăre îi lasă pe constănţeni să decidă dacă se vinde sau nu Cazinoul

Mazăre îi lasă pe constănţeni să decidă dacă se vinde sau nu Cazinoul

Replica API 9 iulie 2011 | 00:00 144

După ce "cetăţeanul Chiru Gigi" a fost lăsat să ia cuvântul, iar presa a fost certată fără motiv,

După ce "cetăţeanul Chiru Gigi" a fost lăsat să ia cuvântul, iar presa a fost certată fără motiv,

Ceea ce părea aproape sigur încă de joi seara, după ce conducerea judeţeană a PNL Constanţa a decis să propună în şedinţa Consiliului Local de vineri, 8 iulie, amânarea proiectului privind vânzarea Cazinoului Constanţa, s-a şi întâmplat, în mod oficial. Primarul Radu Mazăre a decis să retragă de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind vânzarea Cazinoului Constanţa, până la momentul în care va afla care este părerea constănţenilor cu privire la acest lucru. "Amânăm şi întrebăm cetăţenii, cum am făcut la buget: îl vindem sau îl ţinem? Poate judecata mea e greşită. Cu o lună-n plus sau minus, nu se prăbuşeşte cazinoul", a declarat Mazăre, care a adăugat că se va ocupa personal de campania de sondare a opiniei publice, astfel încât la data viitoarei şedinţe de Consiliu Local să aibă un rezultat. Anunţul edilului a venit după ce liberalii Ovidiu Cupşa şi Constantin Matei au cerut, la rândul lor, amânarea proiectului privind vânzarea cazinoului, până la clarificarea lucrurilor printr-o dezbatere publică. De asemenea, în plenul şedinţei a vorbit şi liderul PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, care a reluat ideile referitoare la posibilele destinaţii ce pot fi date cazinoului, fără ca municipalitatea să renunţe la el. Intervenţia lui Chiru a fost bruiată, ori de câte ori se impunea, de către preşedintele de şedinţă, pesedistul Răducu Popescu, ori de alţi consilieri PSD din sală, spre amuzamentul aleşilor locali. Astfel, Răducu Popescu l-a întrebat pe Chiru cum îl cheamă, fără a mai aştepta răspunsul, apoi, cu aceeaşi morgă protocolară, a supus la vot "cererea cetăţeanului Chiru Gigi" de a lua cuvântul în cadrul şedinţei.

Răducu Popescu a confundat gălăgia turiştilor cu presa care "din lipsă de educaţie sau intelect" nu păstrează liniştea

Ulterior, Răducu Popescu a păstrat aceeaşi atitudine belicoasă şi după plecarea lui Chiru, cerând celor de la presă care "din lipsă de educaţie sau intelect" nu păstrează liniştea să iasă afară din sală. Prost amplasat, pesedistul nu părea a vedea că responsabili cu vorbitul în "front" erau nişte bieţi turişti, cazaţi ai hotelului la care se desfăşoară şedinţele de consiliu şi care tocmai îşi luau prânzul în aceeaşi sală, cot la cot cu edilii Constanţei, savurând ca desert şi circul politic al aleşilor locali. Ruşinaţi, se pare, intruşii au părăsit sala de mese pentru a-i lăsa în pace pe consilieri, moment în care vajnicul Popescu a mai cerut de câteva ori linişte, o dată chiar de la nefericitele chelneriţe care debarasau mesele şi adunau, cu zgomot, vesela.

Făgădău, despre Chiru: "În curând o să se transforme în Bruce Willis să salveze toată planeta. E un film prost, pe care l-am văzut deja"

Revenind la şedinţa de consiliu, trebuie spus că liderul PDL a plecat imediat după luarea sa de cuvânt, alături de cei circa 20 de pensionari care l-au însoţit şi care se declarau împotriva vânzării cazinoului. În urma sa, viceprimarul Decebal Făgădău s-a întrebat de ce, până acum, nimeni nu s-a arătat interesat de soarta cazinoului, constatând că "cetăţeanul care a vorbit înaintea mea" (liderul PDL, Gigi Chiru- n.red.) vrea să salveze cazinoul, să salveze oraşul, în curând o să se transforme în Bruce Willis să salveze toată planeta. E un film prost, pe care l-am văzut deja".

Mazăre, despre Chiru: "băsist cu tupeu"

În cele din urmă, au venit şi reacţiile primarului Radu Mazăre, care s-a arătat dezamăgit de plecarea lui Chiru şi a susţinătorilor săi, întrucât voia să le explice care e situaţia cazinoului. "Întotdeauna am spus băsiştii au o mare calitate: tupeul. Ca să vii în faţa Consiliului Local cu o mână de pensionari amărâţi, cărora Băsescu le-a tăiat pensiile, care nu mai ştiu ce acatisme să mai dea ca să scape de guvernanţii ăştia, este tupeu mare de tot", a declarat Mazăre. "Simbolul Constanţei se va prăbuşi, nu discutăm despre un cazinou aurit, ci de o clădire cu un stadiu avansat de degradare. Acoperişul e susţinut cu lemne, paie şi pământ, plouă în el şi cad bucăţi din clădire", a precizat primarul, potrivit căruia, în aceste condiţii, există doar două opţiuni: vânzarea sau păstrarea şi reabilitarea lui de către primărie. În primul caz, cumpărătorul se va ocupa de refacerea cazinoului şi introducerea acestuia în circuitul turistic, "aşa cum e orice cazinou în lumea asta largă". "Nicăieri în lume o municipalitate nu administrează un cazinou. Mă vedeţi pe mine şef de sală sau pompier şi pe Cati Prodan responsabilă peste fete!?", s-a amuzat Mazăre. "Dacă îl vindem, încasăm banii şi o să avem şi noi cu ce să ne lăudăm", a mai spus primarul. "A doua opţiune ar fi să nu-l privatizăm şi să rămână la primărie. Costurile reparaţiilor ar fi de peste 10 milioane de euro, ceea ce înseamnă să renunţăm pentru un an de zile la asfaltări sau pachetele pentru bătrâni pe 5 ani. După care, ce face? Domnul băsist care a venit aici sugerează tot felul de bazaconii, să facem cafenea, salon de nunţi...să luăm pâinea de la gură lui nea Terzi!", a adăugat, din nou, ironic, primarul Mazăre. "Vă garantez că-n doi ani o să se prăbuşească această clădire", a mai spus edilul, care a dat citire apoi listei cu obiective de interes naţional vândute de stat şi actuala putere, pentru a concluziona: "În România am vândut tot ce s-a putut vinde şi băieţaşul ăsta de aici vine şi dă ochii peste cap că nu ne vindem ţara, iar ai lui de la Bucureşti vând tot". Ulterior, primarul Mazăre a precizat că el nu are nimic împotrivă dacă statul va cumpăra cazinoul, adăugând că ar fi fost deja câţiva investitori români interesaţi să-l achiziţioneze.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102