REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mazăre, în libertate: Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea. Le mulţumesc magistraţilor!

Mazăre, în libertate: Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea. Le mulţumesc magistraţilor!

Replica API 25 iunie 2015 | 14:03 75

Radu Ştefan Mazăre a anunţat joi că a arenunţat la viaţa politică şi are statutul de "cetăţean". "Sunt cetăţean. Am completat o declaraţie (la IPJ -n.r.) şi am spus că sunt cetăţean. O sa stau în apă, în mare. Am vizat la mare. O să stau în mare în fiecare zi, după care studiez dosarele. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea de când m-am născut şi pâna acum. Le multumesc magistratilor, care chiar dacă m-au arestat, au avut ulterior răbdare, au studiat dosarul şi au văzut declaraţiile celor care au fost interogaţi până acum (...)", a spus Mazăre înainte de a intra în locuinţa din Mamaia.

Primarul demisionar al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, a fost aşteptat de către toată familia şi iubită la vila din staţiune. Menţionăm faptul că Mazăre a fost nevoit să facă mai întâi o vizită la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Mazăre a ajuns la Constanţa în jurul orei 12.30, unde va rămâne cel puţin pentru un timp, el fiind eliberat joi din arest preventiv şi plasat sub control judiciar, după două luni şi jumătate de stat la "beciul domnesc".

După-amiază, Mazăre a anunţat că va scoate caiacul şi va merge pe mare. Mazăre spune că are voie să se plimbe în toată România, inclusiv în apele teritoriale.

El a mărturisit că a împărţit celula cu un poliţist. După vizita la IPJ, primarul s-a întâlnit şi cu Ali Nurhan, directorul executiv al HCM Constanţa. Acesta făcându-i o vizită acasă.

Mazăre a anunţat că nu va participa la alegerile PSD

Fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost la sediul IPJ, pentru a afla condițiile controlului judiciar. El a menţionat că în fiecare zi de marţi, ora 12.00, va fi nevoit să se prezinte la Poliţie. Tot Mazăre a anunţat că nu va participa la alegerile PSD şi că nu-l mai interesează politica.

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, rămasă vacantă după demisia lui Radu Mazăre, în luna martie, vor avea loc în 29 iunie, a anunţat zilele trecute secretarul executiv al organizaţiei judeţene, Cristinel Dragomir, care a precizat că până acum nimeni nu şi-a anunţat oficial candidatura.

Radu Mazăre, proaspăt scăpat din arest preventiv, le-a declarat joi jurnaliștilor că nu îl mai interesează politică și că vrea doar să stea să se "liniștească" pe mare.

"Vreau doar să stau pe mare să mă liniștesc, nu mă mai interesează politica", a spus Mazăre, precizând că nu va da o petrecere pentru ieșirea din arest.

Radu Mazăre, fost coleg de celulă şi cu Marian Vanghelie, a dat detalii și despre cum a fost în arest.

"Într-o cameră de 12 metri pătrați, în mod normal stăteam șase, dar puteau fi și opt. Stăteam în cameră cu Vanghelie, care e foarte agitat, tot cu politica... I-am spus: 'Băi, lasă-mă în pace cu politica, nu mă mai interesează'. Nu e ușor să stai acolo și să reușești să supraviețuiești și să nu te degradezi", a spus Mazăre.

Reamintim faptul că Mazăre a părăsit, miercuri seară, Arestul Central al Poliţiei Capitalei, unde se afla de la începutul lunii aprilie. Radu Mazăre a fost arestat în 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. Tot atunci a fost emis un mandat de arestare şi pentru Strutinsky, însă acesta era deja arestat preventiv într-un alt dosar. Radu Mazăre a fost suspendat în 6 aprilie din funcţia de primar al municipiului Constanţa, pe care o ocupă de 15 ani. Ordinul de suspendare a fost dat atunci de prefectul Constantin Ion. Ulterior, Radu Mazăre a demisionat de la conducerea primăriei, în 22 mai.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218