REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mazăre nu mai este preşedintele PSD Constanţa!

Mazăre nu mai este preşedintele PSD Constanţa!

Replica API 20 martie 2015 | 00:17 283

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat joi seara că şi-a dat demisia din toate funcţiile deţinute în PSD, inclusiv cea de preşedinte al PSD Constanţa! El rămâne doar simplu membru al PSD. Totodată, Mazăre a spus că până în vara acestui an nu va mai fi nici primarul Constanţei.

Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea DNA de arestare preventivă a primarului din Constanţa, Radu Mazăre, urmând ca acesta să fie cercetat de procurori în stare de libertate, într-un dosar în care este acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, două de conflict de interese şi abuz în serviciu. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul omului de afaceri Sorin Strutinsky, însă acesta este arestat preventiv într-o altă cauză. Întors de la Bucureşti, edilul a ţinut să precizeze, încă de miercuri seara, că este hotărât să demisioneze din toate funcţiile deţinute atât la Primăria Constanţei, cât şi de la PSD. „Aş vrea să-mi dau demisia şi vreau să fac lucrul ăsta curând. (…) E o chestiune cred eu de săptămâni, de luni. Acelaşi lucru vreau să-l fac şi de la partid. Păi ce să ajung eu să mă pună ăia de la Bucureşti să mă dea afară că mă anchetează un procuror ? Păi uite cum m-a anchetat procurorul, m-a şi băgat la beci de două ori după care am venit să vorbesc cu voi, ăsta e motiv să mă dea afară din partid. Eu ştiu că cu toţii suntem nevinovaţi până la o hotărâre definitivă, dar să rămână domnii cu regulile astea, ei cu partidul lor şi eu să rămân cu viaţa mea. Am şi eu dreptul la viaţa mea”, a explicat Mazăre.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218