REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Mazăre nu se teme că ar putea fi exclus din PSD: „Nu sufăr de partid, că am câştigat independent”

Mazăre nu se teme că ar putea fi exclus din PSD: „Nu sufăr de partid, că am câştigat independent”

Replica API 4 februarie 2015 | 00:13 231

„Nu hotărăşte Ponta, Dragnea, Zgonea, Monea”

„Nu hotărăşte Ponta, Dragnea, Zgonea, Monea”

Liviu Dragnea şi Victor Ponta

Disensiunile dintre formațiunea locală a PSD, condusă de primarul Constanței, Radu Mazăre și centru se adâncesc. Mazăre nu se află pe aceeași lungime de undă cu dorințele lui Victor Ponta de mai multă vreme și, marți, în stilul caracteristic, Mazăre s-a arătat oarecum indiferent de doleanțele premierului pentru viitorul statut al PSD. Printre altele, Ponta și-a exprimat în ultima perioadă dorința ca membrii PSD cercetați penal să fie automat suspendați din partid sau ca liderii județeni să fie suspendați din funcție în momentul în care sunt aleși în conducerile autorităților locale. Nici una dintre acestea nu este agreată de Mazăre.

„Nu hotărăște Ponta, Dragnea, Zgonea, Monea”

„Eu nu o știu de o asemenea propunere de autosuspendare. Eu, la discuții acolo, nu am cunoștință de acest lucru, nu are cine să o impună în partid. Ponta a spus „ne gândim” și să vedem, că majoritatea votează, în funcție de ce votează se întâmplă sau nu se întâmplă. Nu Ponta, nici Dragnea, nici Zgonea, nici Monea, nimeni nu impune asemenea lucruri în partid. Dacă ar fi fost chestiunea asta, păi eu din februarie 2005, de când a venit Băsescu la putere, n-ar mai fi trebuit să fac parte din nici un PSD! Eu, de atunci, tot am dosare, se deschid și se închid, sunt nenumărate dosare care s-au închis în instanță, unele le-au închis procurorii, în permanență. Eu cred că dreptatea și cel care hotărăște cine e vinovat sau nevinovat o spune judecătorul. Nu e nici problemă. Credeți că sufăr eu de vreun partid? Să hotărască majoritatea că eu cu un dosar penal deschis de un domn procuror nu pot să fac parte dintr-un partid... O să vedem ce se votează la partid și ca mine, cum gândesc eu, sunt și mulți alții, care gândesc la fel”, a spus, marți, Mazăre, care susține ca, în cazul în care liderii județeni ar fi suspendați din funcție în momentul în care sunt aleși în conducerile autorităților locale, să se introducă un sistem de numire ca la directorii de deconcentrate.

„O bazaconie! Așa cum am spus eu au spus-o și alții care gândesc ca mine, care, la fel, votează. Eu când vin în fața oamenilor și le propun un program politic, păi vin la primărie și închei acest program politic, eu nu sunt un angajat. Dacă le separi, atunci nu mai faci campanie politică, ci numim de la centru directori la primărie, șefi, manageri și am terminat povestea. Nu sufăr de partid, că am câștigat independent. Nu cred că e normal, că eu am dosare din februarie 2005 și până acum am câștigat cu aceste dosare trei mandate și peste 60%, așa au spus oamenii!”, a mai spus Mazăre.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367