REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Mazăre va primi o parte din averea unui miliardar egiptean

Mazăre va primi o parte din averea unui miliardar egiptean

Replica API 16 august 2011 | 00:00 126

Donaţie pentru primarul Constanţei

Donaţie pentru primarul Constanţei

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, va primi o parte din averea unui miliardar egiptean, sub forma unei donaţii. Banii îi va folosi pentru a ajuta locuitori ai municipiului pe care îl conduce, a spus Mazăre într-o intervenţie televizată. Potrivit acestuia, au fost deja identificaţi copii care au nevoie de proteze ori de caiete pentru la şcoală. "Am un prieten foarte bogat, miliardar chiar, care doreşte să-şi cheltuiască o parte din avere ajutând oamenii amărâţi, iar o parte din bani vor ajunge aici, în România, prin intermediul meu", a spus Radu Mazăre, primarul adăugând că miliardarul egiptean va veni în românia şi pentru o investiţie foarte mare, dar despre care nu a vrut să detalieze.

În cadrul aceleaşi intervenţii televizate, Radu Mazăre a fost chestionat şi cu privire la banii care ar urma să vină de la ministerul condus de Elena Udrea, pentru reabilitarea Cazinoului Constanţa. Edilul a comentat, referindu-se la bani: "să fie primiţi". Zilele trecute, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului comenta, pe propriul blog, referitor la Cazinou: "Aud însă că acum marele surfist cheguevarist al României este nemulţumit. (...) În condiţiile date, nu mai poate el face ce vrea cu Cazinoul, nu mai dă Cazinoul băieţilor lui din imobiliare, scrie Elena Udrea pe blogul personal". În replică, Mazăre a spus că dacă într-o ţară în care tai pensiile, salariile, desfiinţezi spitalele, nu dai ajutorul însoţitorilor persoanelor cu handicap pentru a face economii la bugetul de stat , ai bani ca să renovezi un obiectiv ca cel de genul cazinoul, pentru ca ulterior să-l închiriezi, foarte bine. "Să-mi dea Elena Udrea zece milioane de euro, reparăm cazinou. Eu de la Primărie nu vreau să renunţ la pachetele pe care le dau pensionarilor, la cartierul pe care îl fac pentru oamenii amărâţi şi să bag zece milioane în cazinou. Eu găsisem altă soluţie: să-l vând, îl repară cine îl cumpără şi face cazinou", a declarat Mazăre. Revenind însă la miliardarul egiptean care îi donează bani primarului, Adevărul scrie că este vorba despre Samih Sawiris, iar conform Forbes, acesta are o avere estimată la 1.4 miliarde de dolari, ocupând locul 879 în topul miliardarilor şi locul 7 în Egipt. Omul de afaceri este fiul fondatorului imperiului imobiliar Orascom, Onsi Sawiris.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367