REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Medicii cer ÎNCHIDEREA mall-urilor, târgurilor și vor o supraveghere STRICTĂ

Medicii cer ÎNCHIDEREA mall-urilor, târgurilor și vor o supraveghere STRICTĂ

Replica API 26 octombrie 2020 | 00:00 4162

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu recomandă autorităţilor să restricţioneze accesul populaţiei în mall-uri, unde să se poată cumpăra doar produsele alimentare şi să fie o supraveghere mai strictă dacă se poartă corect masca de protecţie şi se respectă distanţa şi închiderea târgurilor, pentru a reduce numărul de cazuri, au declarat directorii unităţii sanitare, Florin Grosu şi Liliana Coldea, informează Agerpres.

"Să stea acasă!", este recomandarea directorului medical al SCJU Sibiu, Florin Grosu, pentru sibienii cu un risc mai ridicat să se infecteze cu noul coronavirus.

Medicul Grosu spune că ar fi o măsură utilă închiderea târgurilor din municipiul Sibiu.

Contactat de corespondentul AGERPRES, directorul Sălii Transilvania, Adrian Bibu, a confirmat că această sală a găzduit un târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte în perioada 7-11 octombrie, şi un târg asemănător este programat să aibă loc de miercuri, cu precizarea că organizatorii susţin că se respectă toate măsurile cerute de lege pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Şi directorul general al SCJU Sibiu, medicul Liliana Coldea, recomandă reducerea activităţii acolo unde este aglomeraţie, cum este în mall-ul din municipiul Sibiu şi cel din comuna învecinată, Şelimbăr, unde să funcţioneze doar magazinele care comercializează produse de strictă necesitate, cum ar fi cele alimentare.

Întrebaţi dacă sunt consultaţi medicii infecţionişti, urgentiştii, cei din ATI sau conducerea spitalului în care sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi COVID-19 în Sibiu, de către cei care aprobă desfăşurarea activităţilor publice, atât medicul Florin Grosu, cât şi medicul Liliana Coldea au spus că nu sunt întrebaţi, propunerile se fac doar de către cei de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP).

"Noi nu suntem consultaţi, DSP-ul vine cu propunerile", a explicat, pentru AGERPRES, directorul SCJU Sibiu, Liliana Coldea.

Aceasta face un apel la populaţie să se protejeze de infecţia cu COVID-19 şi dacă o persoană a răcit, să sune prima dată medicul de familie. În cazul celor care s-au vindecat de COVID-19 şi pot dona plasmă, îi roagă să facă acel lucru.

"Chiar dacă s-a dat o ordonanţă de urgenţă în care pacientul care are simptome să stea acasă şi să contacteze medicul de familie, sunt convinsă că nu se va întâmpla lucrul acesta. Sunt convinsă că toţi vor veni direct la spital şi nici măcar nu vor suna medicul de familie şi noi nu îi putem trimite acasă. (...)

Aici, puteţi poate dumneavoastră, presa, să scrieţi că, în momentul în care ai simptome, primul lucru este să iei legătura cu medicul de familie, nu vii direct la spital, pentru că practic colmatezi Serviciul de Urgenţă, stai acasă, iei legătura cu medicul de familie şi medicul de familie te monitorizează, aşa zice în ordonanţa de urgenţă. (...) Medicul de familie poate să solicite Salvarea şi să fie testat omul acasă şi să aştepte rezultatul testului COVID", a mai spus medicul Liliana Coldea.

Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, medicul radiolog Florin Grosu, atrage atenţia că infecţia cu noul coronavirus poate duce "la o afectare pulmonară, la cazuri grave", ceea ce unii epidemiologi numesc "plămâni de vată", scrie ştiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367