REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Medicii de familie se REVOLTĂ din cauza reintroducerea CARDULUI de sănătate

Medicii de familie se REVOLTĂ din cauza reintroducerea CARDULUI de sănătate

Replica API 28 septembrie 2020 | 19:07 1507

Medicii de familie sunt surprinși de intenţia Guvernului de a reintroduce obligativitatea utilizării cardului de sănătate pentru consultaţiile la cabinet începând cu data de 01 octombrie 2020. Utilizarea acestuia a fost suspendată pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, conform Mediafax, citat de stiripesurse.ro.

Societatea Naţionala de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia ca manipularea cartonului cu cip reprezintă un risc semnificativ atât pentru pacienţi cât şi pentru personalul medical și că folositea acestuia nu aduce beneficii în condițiile unui sistem informatic nefuncțional. Mai mult, se reiau blocajele din sistem și apar cozilor la ușa cabinetelor.

Măsura vine în contextul unei nemulţumiri justificate a medicilor de familie faţă de modul în care a fost tratat sistemul medical primar în perioada pandemiei, sistem despre care s-a afirmat că are doar rolul de a elibera adeverinţe, în vremuri în care „neînsemnatul” medic de familie a preluat poveri semnificative din întreaga infrastructură de sănătate, arată organziația medicilor de familie.

„Medicii de familie nu au primit de la statul român nici materiale, nici sprijin sau logistică pentru stabilirea circuitelor, nici informaţii actualizate pentru organizarea asistenţei medicale primare. Acum se impune reintroducerea cardului şi aceast lucru presupune din nou modificarea circuitelor, solicită interacţiune prelungită şi inutilă cu pacienţi care pot fi infectați cu virusul SARS-CoV2, aglomerarea pacienților la ușile cabinetelor şi foarte mulţi timpi pierduţi pentru birocraţia digitală într-un sistem care, nu este un secret, are mari carente de funcţionare.

De-a lungul pandemiei, medicii de famlie au acceptat să facă gesturi medicale riscante, să îşi asume îngrijirea pacienţilor şi să se adapteze profesional noilor rigori. SNMF atrage însă atenţia că împovărarea inutilă a practicii lor cu acte şi proceduri nemedicale va accentua starea de nemulţumire şi iritare a tuturor, în primul rând a populaţiei”, arată comunicatul.

SNMF atrage atenţia guernanţilor că pentru a rezolva problemele din sistemul medical este suficient să se consulte cu practicienii şi vor avea surpriza unor solutii simple, aplicabile şi adecvate. Vor fi evitate perioade cu reglementări contradictorii, nemulţumiri şi critici justificate. Un exemplu relevant este procedura de eliberare a concediilor medicale pentru pacientii COVID19, care s-a făcut pe baza unei legislaţii elaborate cu grave deficienţe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am o doctorita de familie care nu isi misca curul de la birou doar scrie reteta.Nu te consulta.Ii spui ca te doare spatele de luni de zile se uita ca proasta la tine.Asteapta dobitoaca spaga e machidoanca.Asistenta tot se flutura cu cadourile primte pe hol sa vada prostimea cum trebuie sa vi la medic.Nemernici.
5
1
Am o doctorita de familie care iti face treaba doar dupa ce dai cu cardul. Dar face treaba buna , cu de toate !
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614