rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Medicii din Spitalul Judeţean Constanţa au primit salarii de două ori mai mari! Iată ce angajaţi au avut scăderi salariale!

Din totalul de aproximativ 2.600 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Andrei” Constanţa, doar 66 de angajaţi au avut scăderi salariale, a anunţat dr. Cătălin Grasa, managerul unităţii spitaliceşti. Scăderile au survenit în urma scăderii cuantumului sporurilor acordat pe unele secţii. În schimb, medicilor le-au crescut salariile şi de două ori faţă de salariul de încadrare, la care s-au aplicat noile sporuri.

„Noi avem ordonator principal de credite Consiliul Judeţean Constanţa şi ne-am putut permite să dăm creşteri salariale, atât pentru medici, în cazul cărora au crescut substanţial – de două ori şi peste faţă de salariul de încadrare, la care s-au aplicat noile sporuri, cât şi pentru celelalte categorii. Am avut alături de noi Sindicatul Sanitas, şi camera reprezentativă. Până la urmă, legea a fost dată pentru creşteri salariale şi asta ne-a interesat, în special la nivelul medicilor, pentru a opri exodul.

Este adevărat, este primul Guvern care intră în această problemă, care are curaj. Dar, după cum se vede, mai există discuţii, pentru că se consideră că în cazul anumitor categorii nu se păstrează proporţiile.

Noi am încercat să oferim creşterile salariale şi cred că am reuşit. Din totalul de 2.600 de angajaţi am avut scăderi doar la 66 de angajaţi. Este vorba despre registratori şi infirmiere pe medicină legală şi anatomo-patologie, unde primeau sporuri de 100%, iar în prezent sporurile sunt de maximum 85%. Scăderile sunt mici, de 150 – 200 de lei”, a afirmat dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, în urma întâlnirii dintre managerii spitalelor din întreaga ţară cu reprezentanţii Guvernului, respectiv cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

F.B.

miercuri, 25 aprilie 20186330
Comentarii

01MARIAN(15 iun 13:21)
cu siguranta ii da pina ii sare placa.nemernica si haina fiinta.
02carl(14 iun 13:41)
Grasa Catalin o mai regulezi pa mata
00....(26 mai 17:22)
Sa vina sindicatul sanitas sa apere membrii care cotizeaza .Ne strigam durerea si disperare si nu suntem auziti .Nu stim unde sa ne adresam ca sumt multe nereguli ,dar este o intraga mafie.Aloooo ne aude cineva
01UPU(13 mai 12:56)
Nu am crezu ca ii atiit de rau de fixist menegerul nostru.Cardiologul Maxim am vazut ca nu a scapat de minia menegerului Catalin.Da posibil sa I se fi tras de la postarile de pe FB.Asa o sila ma incearca de numa numa.Salariul ii pt capacitatile medicale nu dup postarile de pe FB.Posibil excremental Grasa Catalin sa nu fi stiut.Ma indoiesc sincer k PSD-ist de frunte cred k stie.Zine draga menegere.
20Marius(10 mai 10:45)
Am avut ocazua sa asist 12 ore la cum se lucreaza la UPU din spitalul Judetean Constanta. Credeti-ma,la sapat santuri e un vis,la carat cu roaba si mai si,comparativ cu stresul,grija ca sa faci fata bolilor,insotitorilor cu psihicul defectat de situatia in sine . E acolo ceva care te oboseste doar privind,sa mai si lucrezi... Pe bune,un om fara putere psihica cedeaza dupa o saptamana si se face capsunar,fara stres ,fara raspunderi,fara jigniri aduse ceas de ceas de unii fara cap functional. Cei ce jignesc medicii sunt ticalosi cu adevarat ,niste josnici ,mizerii umane.
01marian(5 mai 12:57)
nu cer spaga dnle M C ii trimit direct la plimbare daca acestia nu dau nu le baga in buzunarele largi.Eu am dat dnl-ui Grasa 5mil sa aranjeze operatia pt mama mea.Nu era acc datorita virstei si complicatiilor.Am rezolvat cu bine mama ii acasa ca dupa operatie.Sa fiti sanatos dnle Catalin Grasa medicului chirurg NU am dat nim asa cum ati spus.
06m c(3 mai 11:31)
Lucrati cinstit si certati-va cu statul nu sa pretindeti spaga de la bolnavii amariti si pensionari-
03ioan(2 mai 07:53)
mai nemernicule infirmierele pe medicina legala sint expuse multor riscuri.nu cred ca ai lucra tu acolo in conditiile ale.la tine ma refer menegere CATALIN GRASA.Sper ca mata sa crape ciit mai curind sau sa vi sa lucrezi cu noi aici.de fapt unde ai lucrat tu afar de a pupa cur la PSD javra ordinara.
05Spaga(1 mai 07:14)
Indiferent de salariu , se ia spaga din rasputeri. In strainatate medicii se limiteaza la salariu, daca iau spaga li se retrage licenta!
06Suciu(25 apr 21:41)
Mergi la birou la "Infectioase" sa vezi gasca de fomiste.
06Ion(25 apr 21:16)
Program cu publicul DSP orele 08.30- 10, dai de dracu daca te interesezi de ceva, dna director nu este, dna doctor nu este concediu pe teren...La privat frate cu minim pe economie si munca nu doar cafea si barfa.
43adi(25 apr 18:04)
La DSP Constanta 90% din personalul medical are scaderi salariale.Conducerea refuza sa distribuie fluturasii de salariu.
48JOHN(25 apr 17:19)
Cand ii aud pe unii ca vor ca afara,dar noi avem pib-ul ca afara si asa e diferenta uriasa de 20 de ori peste salariul minim, diferenta asta nu e niciunde, raportat la nivelul de trai in romania e urias, hai sa nu fim ipocriti atat va spun
73Mokanel ptr. Guta si Sora(25 apr 16:58)
Multa mooye de la ,noi , retardatilor kokalari . ti ai dreaq cu natia de hoti si koorve.
19sora(25 apr 16:39)
makedonii de la och mai bine sa doarma ca daca opereaza doare rau. da unde ii vedeti voi ca sunt absenti. Grasa cred ca doarme cu ei
23Maxim(25 apr 16:07)
Da posibil sa se fi vazut doar si doar maririle de catre menegerul nostru Catalin.Posibil zic fara a vrea sa exemplific eu da da eu nu am avut nici un fel de crestere salariala.Dar sa dea bine dinsu spuuune si iar spune verzi si uscate.In fapt ii politician si el ce sa ii facem.El Grasa Catalin menegerul deh.
120Constantean(25 apr 14:23)
Ce putea sa zica GRASA daca a fost numit de Tutuianu ? Stati de vb cu ceilalti salariati , NU va luati dupa lingaii PSD ului.
319Angajat(25 apr 14:16)
Si tot sunt nemultumiti angajatii spitalelor, am stat de vorba cu o asistenta dintr-un santier naval , si cand am auzit ce salariu au ....sincer e bataie de joc . 1500 si riscuri cat cuprinde carul. Pe acele asistente nu le baga nimeni in seama ..
321La medicina legala(25 apr 13:34)
Se ia spaga pentru orice act eliberat asa ca acolo nu conteaza salariul...
214radu(25 apr 13:20)
si cei care nu au patron cj constanta ce fac?muncesc pe 2 lei?
158Gigi(25 apr 13:10)
AFARA SE CASTIGA 8000 EURO. SUNTETI RETARDATI CU SALARII DE AFARA
02interesant(25 apr 12:48)
ca daca e CJ ordonator de credite la Cluj sunt medicii nemultumiti!!
226.....(25 apr 12:46)
Tot de doua ori mai mult sper sa fie si ineresul fata de pacient iar spaga sa dispara ca acum doar aveti salarii ca AFARA !
424guta(25 apr 12:46)
in astia 2600 numarati si makidonii de la och care vin si dorm in garzi mai mult ca acasa
521,,,,,,,,,,,,,,,,,,(25 apr 12:18)
bravo sa dublat salariu trebue sa dublez si spaga,,,,nesatulu mananca pana crapa.
mai mult...Sănătate
15 noi 17:21SănătateFundaţia Baylor Marea Neagră nu a primit autorizarea privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...478

15 noi 00:06SănătateConstănțenii își pot testa GRATUIT glicemia, în mai multe puncte din oraș423
13 noi 21:24SănătateAparatură modernă pentru Neonatologia Spitalului Medgidia661
13 noi 21:27SănătateA FOST REDESCHISĂ SECȚIA DE BALNEOFIZIOTERAPIE DIN CADRUL POLICLINICII 2

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța anunță că din această...1848

10 noi 00:00SănătateMesaj de condoleanțe737
10 noi 21:28SănătateCabinetele stomatologice nu dispar de la parterul blocurilor1713
10 noi 00:09SănătateAlte acuzații ȘOCANTE: după două foarfece, chirurgul de la Spitalul Militar ar fi UITAT și gheme de ațe de sutură în altă pacientă!

La începutul acestei săptămâni, în spațiul public, au apărut acuzații extrem de grave la adresa dr. Gheorghe...3615

10 noi 00:11SănătateDOLIU în lumea medicală! A murit un apreciat medic oncolog!2054
7 noi 00:06SănătateOncologul Meral Gunaldi vine sâmbătă în Constanța pentru a oferi, GRATUIT, a doua opinie medicală!916
6 noi 00:36SănătateRomânia va avea un Registru Național al Cancerului la Copil. Iată ce informații va cuprinde!

Asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat și în beneficiul Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică,...620

3 noi 00:41SănătatePrimul zâmbet. Viitoarele mame din CONSTANTA primesc GRATUIT lucruri necesare în primele zile de viață ale copilului811
28 oct 01:52SănătateIgienă tot mai precară în spitale. Numărul infecţiilor dobândite de pacienţi aproape s-a dublat în ultimii 12 ani736
Vremea
0° - 3.9° vineri, 16 noiembrie 2018
ninsoare ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 10.71 m/s din
Presiune: 1037.16 milibari

Loto
6/4971417222848
5/40091016233635
joker4202425393
Horoscop
mai mult...SPSportRT
16 noi 00:00SportRomânia U21 - Belgia U21 3-3, după un final magnific de meci al tricolorilor

România U21 și Belgia U21 au termina la egalitate, scor 3-3. "Tricolorii" au marcat de două ori în minutele de...385

16 noi 00:00SportCulisele afacerii Ianis Hagi. Cum spionau angajații Fiorentinei pentru impresarii lui Ianis

În miile de documente Football Leaks se află emailuri și contracte care arată că echipa care l-a cumpărat pe fiul...573

16 noi 00:00SportAccidentare cumplită în handbalul feminin: Ana Maria Ţicu şi-a rupt mâna în meciul dintre SCM Craiova şi Minaur Baia Mare

SCM Craiova a învins Minaur Baia Mare cu 21-19, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin,...225

16 noi 00:00SportLupte: Nicu Ojog - În finală am luptat într-un picior, dacă nu eram accidentat luam sigur aurul

Sportivul Nicu Samuel Ojog, medaliat cu argint la categoria 82 de kilograme, la lupte greco-romane, în cadrul...185

Local
16 noi 00:00LocalUn angajat al SNC, implicat într-un accident rutier!

Un accident rutier a avut loc, joi, 15 noiembrie, în zona Spitalului de Boli Infecțioase! Mai exact, la intersecția...329

16 noi 00:03LocalDelicii CU MUCEGAI, la o plăcintărie din Mangalia!

O femeie din Mangalia susţine că a descoperit mucegai în umplutura din interiorul unei plăcinte! Femeia a făcut...2587

16 noi 00:09LocalNavigatorii aflați pe nava „blocată” într-un port din Libia au refuzat debarcarea. Sindicat: „Situația s-a complicat!”

Situația pe nava Nivin, pe care se află și doi ofițeri români, se complică. Potrivit Sindicatului Liber al...1495

16 noi 00:11LocalA căzut o macara de forat, în Mamaia!

Incident periculos în stațiunea Mamaia! În cursul zilei de joi, 15 noiembrie, o macara de forat a căzut, în zona...2030

16 noi 23:38LocalUn accident rutier mortal, în atenția ITM Constanța

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a demarat o anchetă cu privire la incidentul rutier care a avut...957

16 noi 23:42LocalSuspiciuni de pestă porcină la Castelu. Zeci de porci sacrificați!

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a anunțat că sunt ca sunt suspiciuni de...1428

16 noi 00:08LocalUn șofer beat a intrat cu mașina într-un branșament de gaze!

Un eveniment rutier a fost înregistrat pe raza municipiului Tulcea, în noaptea de 14 spre 15.11.2018. Un conducător...554

16 noi 23:39LocalAtenție, șoferi! Nu parcați mașinile pe Tomis, între Victoria și Dacia

Continuă reabilitarea trotuarelor de pe bulevardul Tomis! Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, a...1752

16 noi 00:01LocalDOLIU în Poliția Constanța! Agentul șef Nicolae Flerea va fi înmormântat vineri

Polițiștii constănțeni sunt în doliu! Agentul șef de poliție Nicolae Flerea, din cadrul Biroului Rutier al...7637

16 noi 00:07LocalAngajatul unei firme de salubritate a fost lovit de o mașină, la Cora

Un accident rutier a avut loc joi, 15 noiembrie, în jurul orei 6.30, când un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a...756

Politică
16 noi 00:00PoliticăIon Popa: Raportul MCV poate afecta aderarea României la spațiul Schengen

Rezoluția privind statul de drept și raportul MCV vor fi argumente pentru o nouă lovitură, aderarea la spațiul...228

16 noi 00:02PoliticăPreşedintele Consiliului Judeţean trimite o echipă a Corpului de Control la Teatrul de Stat Constanţa

Tensiuni fără precedent la Teatrul de Stat Constanţa, managerul Dana Dumitrescu fiind acuzată de o serie de abuzuri....533

16 noi 00:16PoliticăLovitură din partea Guvernului pentru Klaus Iohannis: Administrația Prezidențială primește doar o treime din bugetul cerut la rectificarea bugetară

Potrivit unor surse politice citate de Antena 3, Guvernul îi va da președintelui doar o treime din suma solicitată la...326

16 noi 00:15PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, prima reacție după OUG pe Fondul Suveran de Investiții

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Fondul Suveran de Investiţii, adoptat joi prin...458

16 noi 00:12PoliticăEugen Teodorovici, declarații după OUG - În România vom avea mai multe Fonduri Suverane de Investiții

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, primele declarații după ce Guvernul Dăncilă a adoptat OUG pe Fondul...256

16 noi 00:14PoliticăChiriţoiu: Ne place sau nu, preţul energiei şi al gazelor va creşte, iar statul nu ne mai poate subvenţiona pe toţi

Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere, în contextul alinierii cu...282

16 noi 00:13PoliticăCarmen Iohannis i-a anunţat pe procurori că nu se poate prezenta la audieri

Carmen Iohannis le-a transmis procurorilor de la Parchetul General, prin fax, că se află în imposibilitatea de a se...336

16 noi 23:38PoliticăSeniorii Constanței vor fi premiați de primarul Decebal Făgădău

Seniorii Constanţei sunt invitați să participe luni, 19 noiembrie a.c., de la ora 10:00, la Casa de Cultură a...457

16 noi 09:34PoliticăZiua Mondială a Diabetului! Locuitorii din Tuzla și Topraisar au beneficiat de testarea gratuită a glicemiei

Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a...344

16 noi 23:40PoliticăTotem aniversar dăruit de Asociația „Dobrogea Unită” Consiliului Județean Constanța

Asociația „Dobrogea Unită” a marcat, miercuri, 14 noiembrie a.c., „40 de ani de la Unirea dintre Dobrogea și...548

Monden
16 noi 00:00MondenGabriela Cristea a cheltuit 30.000 de euro ca să rămână însărcinată! „Mi se pare urât din punct de vedere financiar”

Citeşte întreaga ştire: Gabriela Cristea a cheltuit 30.000 de euro ca să rămână însărcinată! "Mi se pare urât...265

16 noi 00:00MondenIulia Albu a luat-o la ochi pe iubita lui Răzvan Simion. „Cât de larg se desfac picioarele Lidiei Buble”

335

16 noi 00:00MondenIrina Rimes a lansat piesa pe care nu a avut niciodată curajul să o cânte

Irina Rimes a lansat piesa Nu știi tu să fii bărbat. Irina Rimes, artista care s-a impus cu stilul său muzical...208

16 noi 19:54MondenCristi Minculescu a obținut azi o primă victorie în instanță împotriva fostului coleg Nelu Dumitrescu

151

16 noi 00:00MondenCasa lui Miley Cyrus și a lui Liam Hemsworth a fost distrusă complet de flăcări

Miley Cyrus și Liam Hemsworth se numără printre vedetele ale căror locuințe au fost distruse de flăcări în...140

16 noi 00:00MondenEmily Ratajkowski, în cel mai minuscul costum de baie. Abia i-a acoperit zona intimă

Emily Ratajkowski și-a afișat trupul de nota zece în cel mai minuscul costum de baie, care abia dacă îi acoperă...328

16 noi 00:00MondenUn desen animat pierdut cu Oswald, precursorul lui Mickey Mouse, descoperit întâmplător după 60 de ani

Un film animat creat de Walt Disney, cu Oswald Iepurele Norocos, predecesorul lui Mickey Mouse, considerat pierdut, a...138

16 noi 00:00Monden„Moromeţii 2”. Metamorfoza lui Ilie Moromete: De la personajul lui Victor Rebengiuc la cel jucat de Horaţiu Mălăele

Pelicula "Moromeţii 2" continuă la 30 de ani de la filmul care a făcut istorie pentru cinematografia românească...170

16 noi 00:00MondenSoţii Iohannis, la recepţia prinţului Charles de la Palatul Buckingham

O fotografie cu soţii Iohannis de la recepţia de miercuri seară de la Palatul Buckingham a fost postată pe contul...260

16 noi 00:00MondenScriitorul contestatar mexican Fernando del Paso a decedat la vârsta de 83 de ani

Scriitorul mexican Fernando del Paso, autor prolific de romane istorice, poet şi diplomat, contestatar şi excentric, a...120

Mapamond
16 noi 00:00MapamondBrexit: Donald Tusk anunţă că summitul pentru oficializarea acordului cu Londra are loc pe 25 noiembrie

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat joi că summitul pentru oficializarea acordului privind...132

16 noi 00:00MapamondSUA: Senatori republicani blochează o măsură menită să protejeze ancheta rusă

Liderii republicani ai Senatului american au blocat miercuri o iniţiativă a unor senatori din cele două mari partide...143

16 noi 00:00MapamondMinistrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, şi-a prezentat demisia

Ministrul britanic pentru Brexit Dominic Raab şi-a dat demisia joi provocând agitaţie în guvernul prim-ministrului...128

16 noi 00:00MapamondCEDO recunoaşte "caracterul politic" al arestărilor lui Navalnîi şi condamnă Rusia la plata de daune

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat joi Rusia pentru arestările multiple ale lui Aleksei...129

16 noi 00:00MapamondVicepreşedintele SUA susţine că Trump se va întâlni cu Kim Jong Un în 2019

Vicepreşedintele american Mike Pence a declarat joi că preşedintele Donald Trump intenţionează să se...124

16 noi 00:00MapamondTurcia doreşte o anchetă internaţională în afacerea Khashoggi

Turcia a cerut miercuri deschiderea unei anchete internaţionale asupra morţii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, la...131

16 noi 00:00MapamondGuvernul britanic aprobă acordul privind Brexitul

Guvernul britanic şi-a dat acordul pentru proiectul de acord asupra Brexitului încheiat marţi cu Uniunea Europeană,...129

16 noi 00:00MapamondFranţa: O reţea specializată în furtul de maşini de lux, dezmembrată de poliţie

Poliţia judiciară a dezmembrat o reţea specializată în furtul de autoturisme de lux în Franţa care erau apoi...151

16 noi 19:11MapamondGermania: Patruzeci de persoane, majoritatea copii, rănite în coliziunea a două autobuze şcolare

Patruzeci de persoane, majoritatea copii, au fost rănite joi în coliziunea frontală dintre două autobuze şcolare...127

15 noi 00:00MapamondBrexit: Proiectul de acord cu UE „răspunde votului britanicilor“, afirmă Theresa May

Premierul britanic Theresa May a declarat miercuri în Parlamentul de la Londra că proiectul de acord privind Brexit-ul...213