REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Medicul Alexandru Rafila nu recomandă testarea anticorpilor după vaccinare

Medicul Alexandru Rafila nu recomandă testarea anticorpilor după vaccinare

Replica API 18 mai 2021 | 12:30 1778

Profesorul Alexandru Rafila afirmă că realizarea unor analize pentru testarea anticorpilor în cazul persoanelor care se vaccinează împotriva COVID-19 nu ar trebui să reprezinte „o rutină”, el menţionând că ar recomanda realizarea unor astfel de analize persoanelor care au deficite imunologice sau care urmează tratamente imunosupresive.

Alexandru Rafila

Întrebat duminică, într-o conferinţă de presă la Tîrgu Mureş, dacă este bine ca persoaele care se vaccinează anti-COVID să facă analize pentru a determina dacă organismul a produs sau nu anticorpi, medicul Alexandru Rafila a răspuns că ar recomanda acest lucru unor categorii de bolnavi.

„Este o opţiune personală, nu e niciun fel de recomandare în acest sens. Mai degrabă aş recomanda acest lucru persoanelor care au deficite imunologice, care urmează tratamente imunosupresive, fie din cauza unei boli de fond, de exemplu o boală autoimună sau o neoplazie la care într-adevăr răspunsul imun este afectat, seroconversia care se produce după vaccinare poate să fie întârziată sau foarte scăzută. Există deja discuţii şi o să beneficiem şi noi de experienţa sau de studiile din alte state unde anumite categorii de persoane pot fi vaccinate şi cu a treia doză. Deci sunt situaţii particulare. În mod curent însă, testarea pentru tipul de anticorp nu ar trebui să constituie o rutină”, a afirmat Alexandru Rafila, scrie stiripesurse.ro.

El a vorbit şi despre faptul că nivelul anticorpilor este un indicator relativ, care diferă în funcţie de trusa de testare folosită.

„Toată lumea discută despre care e nivelul protector. Păi, dar noi avem foarte multe metode de determinare, fiecare trusă utilizată determină un anumit tip de anticorp sau, chiar dacă determină acelaşi tip de anticorp, nivelul de referinţă faţă de care se raportează, nivelul de referinţă este diferit, în funcţie de producătorul trusei. Unii zic eu am 300, alţii zic eu am 15.000. (...) În principiu trusele astea nu sunt truse cantitative, sunt truse calitative, adică răspunsul este da sau nu. Sigur că poţi să extrapolezi rezultatul în funcţie de intensitatea reacţiei, să spui că cineva are o reacţie mai intensă decât altcineva şi în principiu are şi un nivel de anticorpi mai mare decât altă persoană, dar nu există o valoare standard faţă de care să te raportezi”, a explicat Rafila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Normal ca Rafila nu recomanda. Daca ai prea multi anticorpi covd, sistemul imunitar nu mai produce anticorpi pentru alte boli si pici in bot de la prima raceala. Daca ai prea putini, inseamna ca vaccinul nu si-a facut efectul. Asa mai bine nu se testeaza nimeni, iar baietii din sistem nu au de dat nicio explicatie. Iar Rafila mai prinde inca o data job-ul ala de la OMS, ca tare caldutz si bine platit mai era...
0
0
PNL si USR sunt varza stiam si se vede dar nici PSD nu se trezeste inca daca vine sa-l propuna pe asta prim ministru!!!
1
0
e clar ca nu dobandim anticorpi daca trebuie sa facem si al treilea vaccin
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102