REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Medicul poliţiştilor constănţeni, fals în declaraţiile de avere!? - vezi documente

Medicul poliţiştilor constănţeni, fals în declaraţiile de avere!? - vezi documente

Replica API 25 ianuarie 2013 | 00:00 287

A "omis" bijuteriile de 60.000 lei şi tocmai pe acelea i le-au furat hoţii

A "omis" bijuteriile de 60.000 lei şi tocmai pe acelea i le-au furat hoţii

Centrul Medical Judeţean Constanţa, instituţie aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) şi verificată în prezent de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru jaful cu reţete false şi contracte măsluite pentru efectuarea unor reparaţii, este manageriat de medicul Rodica Ciulea. Cine este medicul şef care-i îngrijeşte pe poliţiştii constănţeni? Ei bine, Rodica Ciulea este deţinătoarea unei vile din localitatea Agigea din care hoţii au furat pe 19 decembrie 2011 bijuterii de 60.000 de lei şi un pistol cu gaze.

Poliţiştii cred că hoţii au acţionat la pont, aceştia aşteptând ca locatarii să plece de acasă. Poliţiştii au un cerc de supecţi, ancheta fiind încă în plină desfăşurare. Interesant este faptul că angajata MAI a uitat să-şi treacă minunatele bijuterii şi în declaraţia de avere! Cel puţin asta reiese din documentul pe care l-a semnat în 26.05.2011 şi care figurează în prezent pe site-ul MAI. Respectivele metale preţioase nu se regăsesc nici în declaraţiile de avere din 2009, dar nici în cea din 2010. De unde provin bijuteriile? Întrebarea se naşte în contextul în care şefa Centrului Medical Constanţa a încasat în 2011 un venit lunar de 3.118 lei, respectiv 37.420 lei în 12 luni. Din leafa de bugetar este greu de crezut că medicul şi-ar fi achiziţionat bijuteriile în doar 7 luni după ce şi-a semnat ultima declaraţie de avere. Venitul său pe şapte luni ar însemna 21.826 de lei şi nu valoarea declarată poliţiştilor, respectiv 60.000 de lei (vreo 13.000 de euro!). Am vrut să aflăm de ce medicul şi-a ascuns bijuteriile de ochii Ministerului Administraţiei şi Internelor, însă acesta nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei print şi online. Tot din declaraţia de avere a medicului lipsesc din secţiunea "venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie" şi informaţiile legate de soţ. Deşi aceasta este căsătorită cu Dionisie Onoriu Ciulea şi împreună deţin o casă la Agigea, dar şi un teren agricol în localitatea Moviliţa, iar conform Monitorului Oficial acesta este deţinătorul societăţii Magna Mater, momentan venitul său este ţinut "blat". Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) spune clar: "fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului Penal", adică cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. De altfel, medicul este acuzat de către subordonatul său, asistentul Şerban Mihalcea, de conflict de interese. Conform acestuia, medicul Ciulea ar fi făcut parte din comisia care a recepţionat lucrările de renovare a Centrului Medical. "Există dubii că lucrările au fost efectuate în mod legal. Uimitor este faptul că, deşi contractul a fost încheiat în 2008, cu valabilitate de 90 de zile, recepţia lucrărilor s-a efectuat în 2009, iar procesul verbal a fost încheiat de dr. Florin Anghel, dr. Rodica Ciulea şi Eugen Berechet, fără să fie semnat şi ştampilat de firma executantă Will Mob (administrată de Vasile Cojocaru -n.r.) şi de către unitatea noastră. Numai că firma în cauză a solicitat în baza unei declaraţii ca dr. Florin Anghel să ridice drepturile băneşti ce se cuveneau pentru lucrarea care a costat instituţia 760 de milioane, conform unei facturi. Fostul şef al centrului, Virgiliu Mihai, a achiziţionat în 2009 şase aparate de aer condiţionat de la firma soţului actualei şefe Rodica Ciulea, care a figurat şi în comisia de recepţie a lucrărilor de modernizare a centrului. O fi conflict de interese sau nu?", se întreabă asistentul Şerban Mihalcea.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218