REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Melinda Gates s-a întâlnit cu avocaţi specializaţi în divorţuri încă din 2019

Melinda Gates s-a întâlnit cu avocaţi specializaţi în divorţuri încă din 2019

Replica API 12 mai 2021 | 00:00 860

Melinda Gates începuse să se întâlnească cu avocaţi specializaţi în divorţuri încă din 2019 în vederea separării de soţul ei, Bill Gates, a informat duminică The Wall Street Journal, citând surse şi documente, relatează dpa, citată de Agerpres.

Melinda Gates

Cuplul şi-a anunţat despărţirea săptămâna trecută după 27 de ani de căsătorie, precizând într-o declaraţie comună că decizia a fost luată după "multă gândire şi multă muncă în relaţia noastră".

Miliardarul Bill Gates, cofondatorul Microsoft, şi soţia sa, Melinda Gates, care au trei copii împreună, au anunţat că vor continua să colaboreze în cadrul fundaţiei lor, Fundaţia Bill şi Melinda Gates, dedicată combaterii sărăciei şi bolilor din lume.

Melinda, în vârstă de 56 de ani, s-a aflat în contact cu avocaţi de la diferite firme încă din 2019, potrivit noilor dezvăluiri.

Persoane sub rezerva anonimatului au declarat pentru The Wall Street Journal că legătura dintre Bill Gates şi Jeffrey Epstein, fostul miliardar condamnat pentru infracţiuni sexuale, ar fi reprezentat o problemă în relaţia dintre magnat şi soţia sa, Melinda.

Declaraţia publicată lunea trecută de Bill şi Melinda Gates nu a oferit un motiv anume care a determinat ruptura între cei doi.

"În ultimii 27 de ani am crescut trei copii incredibili şi am construit o fundaţie ce funcţionează în întreaga lume pentru a permite tuturor oamenilor să ducă o viaţă sănătoasă şi productivă", se arată în comunicat.

"Continuăm să împărtăşim credinţa în această misiune şi vom continua să lucrăm împreună în cadrul fundaţiilor, dar nu mai credem că mai putem să ne dezvoltăm împreună în relaţia de cuplu în următoarea fază a vieţii noastre", au explicat cei doi într-un comunicat postat pe reţelele de socializare.

Bill şi Melinda Gates au împreună două fiice - Jennifer şi Phoebe, în vârstă de 25 şi, respectiv, 18 ani - şi un fiu, Rory, de 21 de ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920