REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Membru al Consiliului guvernatorilor BCE: Aprecierea monedei euro este îngrijorătoare

Membru al Consiliului guvernatorilor BCE: Aprecierea monedei euro este îngrijorătoare

Replica API 29 septembrie 2020 | 00:00 1092

Recenta apreciere a monedei euro este îngrijorătoare şi va justifica o reacţie din partea Băncii Centrale Europene, dacă va duce inflaţia departe de obiectivul ţintă al BCE, a afirmat Ignazio Visco, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Ignazio Visco

Acesta a dezminţit că oficialii BCE sunt divizaţi în problema aprecierii euro şi a precizat că opiniile sale sunt similare cu cele ale Consiliului guvernatorilor BCE.

"Recenta apreciere a monedei euro este îngrijorătoare, deoarece generează presiuni descendente suplimentare asupra preţurilor, într-o perioadă în care inflaţia este deja scăzută", a afirmat Visco, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Italiei.

"Implicaţiile asupra politicii monetare sunt evidente: dacă presiunile descendente periclitează obiectivul nostru privind stabilitatea preţurilor va trebui să intervenim. Dacă, totuşi, vor apărea efecte opuse, măsurile pe care le-am luat deja ar putea fi suficiente", a explicat oficialul Băncii Centrale Europene.

La 1 septembrie, euro s-a apreciat la 1,2011 dolari, cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2018. Aprecierea euro erodează competitivitatea exporturilor şi reduce inflaţia, deoarece importurile devin mai ieftine.

Vineri, s-a depreciat până la 1,1630 dolari, din cauza temerilor privind efectele creşterii numărului de cazuri de coronavirus în Europa.

BCE estimează că rata medie a inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 0,3%, înainte de a urca la 1% în 2021 şi la 1,3% în 2022. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriu negativ în august 2020, pentru prima dată după luna mai 2016, o consecinţă a diminuării cererii din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2% în august, de la un nivel de 0,4% luna precedentă.

Datele sunt extrem de îngrijorătoare deoarece obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, şi-a exprimat îngrijorarea privind actuala apreciere a euro şi a dat asigurări că BCE monitorizează cursul de schimb şi în special impactul asupra inflaţiei.

"Consiliul guvernatorilor BCE a discutat aprecierea euro. Mandatul nostru îl reprezintă stabilitatea preţurilor şi, cu siguranţă, în măsura în care aprecierea euro exercită presiuni negative asupra inflaţiei, trebuie să monitorizăm cu atenţie o astfel de problemă. Dar, aşa cum ştiţi, nu stabilim cursul de schimb", a explicat recent şeful BCE.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367