REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mercedes-Benz G63 AMG: Un 4X4 autentic, cu apucături de monopost F1 şi preţ de vilă

Mercedes-Benz G63 AMG: Un 4X4 autentic, cu apucături de monopost F1 şi preţ de vilă

Replica API 10 iunie 2012 | 00:00 213

Când urci la bordul unui Mercedes-Benz înnobilat de AMG, eşti conştient că va trebui să struneşti o bestie. Una enormă, care nu ţine cont dacă sub roţi are asfalt sau bolovani, în cazul clasei G.

La prima vedere, noul G klasse nu diferă cu aproape nimic de fosta variantă. Cu toate acestea, un ochi mai atent poate observa cele două excrescenţe de pe bara faţă, care nu sunt altceva decât luminile de zi cu LED, şi noile oglinzi laterale. De asemenea, în interior, atât consola centrală, cât şi panoul cu indicatoare au fost modificate, cel mai vizibil detaliu fiind ecranul TFT color, de dimensiuni mari, parte a sofisticatului sistem COMAND. În rest, motoare mai performante şi mici retuşuri menite să ofere un aer nou unui vehicul care a debutat pe piaţă cu nu mai puţin de 33 de ani în urmă.

Cubul de 2,5 tone

Faptul că Mercedes-Benz Clasa G seamănă destul de mult din punctul de vedere al aspectului exterior cu defunctul ARO românesc nu mai este un secret pentru nimeni. Din fericire, similitudinile se opresc aici pentru că nemţii, spre deosebire de români, au ştiut să creeze în jurul modelului propriu un adevărat cult, iar cifrele aferente vânzărilor au dovedit că europenii, şi nu numai ei, sunt suficient de ataşaţi de acest model pentru a susţine producţia unui vehicul a cărui listă de preţ începe de la 88.896 euro şi poate depăşi fără probleme 275.000 de euro. Asta dacă luăm în calcul atât varianta "de bază" 350 BlueTEC, "cabrioletul" 500, cât şi vârful de gamă realizat împreună cu AMG, 65. Cu astfel de sume poţi intra în posesia unei maşini solide, pentru care niciun obstacol nu pare prea dificil şi, în cazul modelelor AMG, nicio solicitare din partea şoferului nu rămâne fără răspuns.

Formula 1 în vârf de munte

Versiunea testată de Capital, 63 AMG, a dovedit că, pe lângă impetuozitatea cu care parcurge drumuri pe care până şi un căţărător le poate considera dificile, Clasa G poate fi şi un vitezist de top. Propulsorul V8 biturbo, care dezvoltă nu mai puţin de 544 CP, imprimă gigantului o acceleraţie fulminantă. Pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h, nu are nevoie decât de 5,4 secunde. Mai puţin decât un SLK 350 sau un Jaguar XK. Oricât de ilogic ar părea ca un vehicul destinat în special drumurilor grele să depăşească un Porsche Panamera pe autostradă, clienţi există şi nu sunt deloc puţini.

Aceştia se lasă seduşi, pe lângă forţa pură degajată de agregatul de sub capotă, de un habitaclu luxos şi confortabil, dar mai ales de imaginea exclusivistă împrumutată posesorului de un vehicul atât de diferit. Asta în ciuda faptului că spaţiul pus la dispoziţia pasagerilor nu egalează nici pe departe liderii segmentului şi nici confortul, penalizat de un şasiu extrem de rigid, nu este unul de top. În plus, abordarea rapidă a virajelor şi frânările bruşte te fac să simţi rapid că "duci în spate" 2,5 tone, iar la viteze mari, forma colţuroasă a caroseriei se izbeşte de curenţii de aer ca de un zid. Cu toate acestea, anul trecut, nu mai puţin de 1.800 de europeni, cu 20% mai mulţi decât în 2010, au cumpărat un G Klasse în goana după mirajul unui vehicul masiv, indestructibil şi, în cazul versiunilor AMG, incredibil de sprinten.

sursa: capital

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218