REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Mercedes-Benz Viano Vision Diamond, prezentat la Beijing

Mercedes-Benz Viano Vision Diamond, prezentat la Beijing

Replica API 8 mai 2012 | 00:00 189

Mercedes-Benz a prezentat Viano VISION DIAMOND la Beijing Auto Show 2012 (25 aprilie - 2 mai 2012). Elementele de la exterior care ne "spun" că vorbim despre o versiune specială sunt grila neagră a radiatorului, fantele cromate de pe aceasta şi cele două tonuri de vopsea de exterior. O linie fină, aurie, trasată manual, separă cele două culori (alb diamant şi negru), iar un diamant pictat împodobeşte pilonul B. Efectul bicolor se regăseşte şi în jantele cu cinci spiţe ale roţilor, iar etrierele sunt personalizate cu numele "Mercedes-Benz", scris cu litere aurii. Atât geamurile din compartimentul pasagerilor, cât şi geamul despărţitor dintre şofer şi pasageri sunt dotate cu sistemul Magic Sky Control, care permite reglarea intensităţii luminii din interiorul maşinii prin simpla apăsare a unui buton. Compartimentul pentru pasageri dispune de două scaune exclusiviste, dotate cu sistem de încălzire, de răcire şi de masaj şi cu prelungiri pentru relaxarea gambelor. Între scaune se află suporturile pentru căni şi pentru paharele de şampanie argintii ale maşinii, care apar la simpla apăsare a unui buton. Pe lambriu se află, de asemenea, cinci suporturi pentru sticle dotat cu sistem de răcire. Cele opt diamante încastrate în capitonajul interior fac referire la cifra opt, ce aduce noroc în cultura chineză, completând astfel atmosfera de lux a autovehiculului, conform promotor.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367