REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

MESAJ DUR în atenţia turiştilor şi nu numai: „Mor oameni în fiecare zi! Steagurile de pe plajă nu sunt de la Skittles!”

MESAJ DUR în atenţia turiştilor şi nu numai: „Mor oameni în fiecare zi! Steagurile de pe plajă nu sunt de la Skittles!”

Replica API 11 august 2017 | 00:00 235

De ce vreţi să deveniţi un număr în statistica decedaţilor?

De ce vreţi să deveniţi un număr în statistica decedaţilor?

Tragediile de pe litoral sapă în sufletele celor care rămân în urmă şi lasă răni adânci. Însă, cele mai multe dintre nenorociri se petrec din pricina victimelor, şi aici ne referim la persoanele care se aventurează în apele mării fără să asculte de sfaturile salvamarilor. Un tânăr a murit în încercarea de a salva doi astfel de „inconştienţi”, iar un pompier constănţean a venit cu un mesaj prin care trage un semnal de alarmă: „Rămâneţi un membru al familiei, nu un număr la noi într-o statistică!”.

Anul trecut, circa 42 de persoane au murit înecate în apele mării, iar anul acesta 18. Însă cazurile celor care au fost la un pas de tragedie sunt mult mai multe şi situaţia devine alarmantă. Turiştii nu vor să asculte sfaturile salvamarilor de a nu intra în apă atunci când sunt curenţi puternici şi valuri, iar de aici… potopul! Apelurile la 112 curg pe bandă rulantă, iar salvamarii, cadrele medicale şi militarii din cadrul ISU Dobrogea nu mai au timp nici să-şi tragă sufletul. Şi oamenii continuă să moară.

Un astfel de caz a avut loc pe 8 august, când Adrian Ciureanu, în vârstă de 30 de ani a pierit în încercarea de a salva două „inconştiente”, mamă şi fiică. Dar el nu a mai ajuns la mal. Iar persoanele salvate şi-au luat tălpăşiţa numaidecât, fără a se uita în urmă sau fără a se întreba: Omul ăla de a vrut să ne salveze viaţa o fi în regulă? Nimic de genul acesta. Şi duse au fost. Iar Adrian va ajunge acasă între patru scânduri.

Gestul său, considerat eroic de unii, nu este lăudat de alţii. Iar cei care trec prin toate emoţiile posibile, fiind prezenţi la cazuri şi trăind clipele de groază, sunt chiar angajaţii instituţiilor care intervin: salvamari, militari ISU şi cadre medicale. Iar aceştia consideră că actele eroice trebuie lăsate la o parte, pentru că, pentru asta, există oameni specializaţi. Un pompier a postat un mesaj tulburător, care are rolul de a-i trezi la realitate pe mulţi dintre cei care-şi pun vieţile în pericol, dar şi pe ale altora: „Oameni buni, aveţi rude, prieteni, cunoştinţe care vin la mare.

Reamintiţi-le că au muncit un an întreg să vină într-un concediu, să se distreze, nu să se înmormânteze!! Reamintiţi-le că îi iubiţi, că va place să va întâlniţi, să vorbiţi, să vă distraţi. Spuneţi-le să nu facă pe eroii dacă vin la mare. Cred că nu a fost zi vara asta în care să nu avem un înecat. Sau dacă am avut, a compensat cu o altă zi când au fost mai mulţi. Vin la mare cu familia şi nu înţeleg că salvamarii nu sunt puşi doar de design, respectaţi-le sfaturile! Intră în apă cu copii de 5-7 ani şi se duc la apă adâncă, sau în valuri. Ce vină au copiii ăia că părinţii sunt inconştienţi?! Am mai spus-o şi în alt post, salvatorii nu sunt Dumnezeu!

Cel care a intrat ieri (8 august – n.r.) şi a salvat fetiţa şi mama de la înec, a murit înecat, dispărut în mare, găsit azi (9august – n.r.) dimineaţă, la ora 5. Azi la ora 7.00 (9 august – n.r.), când erau valurile cât casa, o altă persoană, de aproximativ 47 de ani, a intrat în apă şi s-a îndepărtat de mal. A fost scos în jurul orei 9:30, decedat! Echipajele noastre ISU au acţionat cu greu din cauza valurilor. Steagurile arborate nu sunt de la Skittles şi nici nu fac parte din cele 3 culori cunosc pe lume. Ele vă pot salva viaţa dacă le respectaţi! Repet: staţi de vorbă cu ei şi faceţi-i să înţeleagă că nu merge cu: mie nu mi se poate întâmpla! Rămâneţi un membru al familiei nu un număr la noi într-o statistică!”.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eu propun ca salvamarii sa nu intre dupa ei in mare. si salvamarii sunt oameni si au familii de ce sasi riste viata pentru incostienti? Sunt avertizati de salvamari de steaguri ce vor mai mult de atat.
2
0
cei care vor sa intre in apa pe furtuna sa semneze renuntarea la viata si apoi sunt liberi sa faca ce vor - nu ii va salva nimeni
2
2
Bai,daca tot luati tulumba- n mana bagati-o in gura si trageti tare de ea
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102