REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Metamorfozarea oraşului Năvodari: Şcoala ‘Tudor Arghezi’ va fi RENOVATĂ!

Metamorfozarea oraşului Năvodari: Şcoala ‘Tudor Arghezi’ va fi RENOVATĂ!

Replica API 13 iulie 2018 | 00:16 840

sursa foto facebook

Se anunţă un nou proiect de modernizare în oraşul Năvodari! Autorităţile locale demarează de data aceasta un proiect ce urmăreşte renovarea Şcolii nr. 3 “Tudor Arghezi”. “Am depus spre finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 - Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, proiectul pentru execuția lucrărilor de extindere, de reabilitare, de modernizare și dotare a Școlii nr. 3 Năvodari.

Realizarea investiției este necesară dat fiind faptul că spațiile cu destinația de sală de curs din clădirea actuală a Școlii nr. 3 “Tudor Arghezi” Năvodari sunt improprii, neasigurând spațiul și condițiile minime necesare pentru desfășurarea în condiții optime a actului de educație.”, precizează autorităţile locale într-un comunicat transmis în cursul lunii iulie a.c.

Prin implementarea acestui proiect, necesar pentru copii și pentru orașul Năvodari, se va realiza un nou edificiu pentru Școala nr. 3 din Năvodari, pe strada Pescărușului, prin reabilitarea și modernizarea corpului de clădire existent cu regim de înălțime S+P+2E, prin construirea unui corp nou de clădire cu regim de înălțime S+P+2E+3 parțial și a unui corp de legătura ce va face trecerea de la corpul existent la corpul nou.

Câte săli de clasă şi cu ce alte servicii noi pentru elevi vine proiectul de reabilitare?

În urma modernizărilor, noul edificiu va fi prevăzut cu 15 săli de clasă pentru 30 de elevi fiecare; 5 săli de clasă pentru 24 de elevi fiecare; 8 laboratoare cu anexe; 1 bibliotecă modernă; 1 sală de ceremonii, toate aceste spații urmând să fie dotate cu mobilier și echipamente de ultimă generație. Se vor asigura facilități și pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, se va construi o sală de sport modernă de peste 550 de metri pătraţi într-un corp de clădire separat. Se va realiza un teren de sport exterior multifuncțional prevăzut cu suprafață turnată elastică, cu împrejmuire perimetrală de 5 m și iluminat (nocturnă), dotat cu coșuri de baschet, fileu pentru tenis de câmp și volei, porți multifuncționale pentru handbal și fotbal, terenul urmând să fie utilizat pentru orele de educație fizică.

Suprafața desfășurată a obiectivului la finalul proiectului va fi de 5284,99 mp, amprenta la sol fiind de 1792,53 mp.

Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi cei peste 600 de elevi și cadre didactice care participă la procesul educațional în această instituție.

Valoarea totală a proiectului depășește 19,7 milioane de lei (inclusiv TVA), aproximativ 4,28 milioane euro, iar contribuția Primăriei Năvodari este de aproximativ 2% din cheltuielile eligibile.

Oraşul Năvodari a suferit o transformare colosală. De la an, la an, acesta este modernizat, iar potrivit locuitorilor, oraşul oferă din ce în ce mai multe, este reabilitat aproape în întregime, iar în ceea ce priveşte curăţenia, aceasta este la ordinea zilei. De asemenea, menţionăm faptul că locuitorii oraşului simt spiritul sărbătorilor cu adevărat. În ceas de sărbătoare oraşul este luminat de ornamentele frumos aranjate. Cu toate acestea, un aspect a rămas neatins: podul care face legătura între Constanţa şi Năvodari. “Felicitări pentru toate realizările, eu m-am întors în Năvodari după mulţi ani şi sunt mândră de ce am găsit, dar am o singură nelămurire: podul. De ce este în această stare jalnică?”, declară o năvodăreancă.

Reamintim că în trecut s-a demarat un proiect prin care se dorea construirea unei noi unităţi de învăţământ. Locuitorii au reacţionat numaidecât amintind despre această şcoală care, deşi construită, nu a fost pusă în funcţiune. „Există o şcoală nouă care nu este dată în folosinţă. Ce aveţi de gând să faceţi cu ea?”, a mai declarat o locuitoare din Năvodari. Autorităţile locale au precizat că lucrările la noua şcoală nu au fost finalizate. “Acest proiect face referire la acel corp de clădire, noua şcoala de care spuneţi nu este finalizată!”, au declarat aceştia.

Paula SOLOMON

VIDEO:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
modernizare ???? vedeti cartierul tabara zis ""MAMAIA NORD "" zona turistica-unde te mananca maidanezii,te ingropi in gunoaie si mal si unde primaria nu stie ca exista pe pe harta orasului zis '"STATIUNE"".Din surse de incredere ,primarul nici nu cunoaste zona.Locuim de peste 15 ani si tot cu fose ''SEPTICE !!!!'" SE TRAIESTE si cu noroi si iluminat stradal montat cu fonduri proprii.Reporterii locali se pare ca se tem sa treaca prin zona.,primaria nici atat!
0
0
mentamorfozarea prasului navodari arata asa: orasule e o mizerie, totul s-a degradat, fantani, parcuri, strazi, podul, iar primarul doarme in primarie. Termen de finalizare - 2018. A somnului, evident.
2
0
Nu, atunci incep lucrarile.
2
0
Termen de finalizare 2520 ?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367