REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

MFP: Obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

MFP: Obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Replica API 17 noiembrie 2018 | 01:05 325

Persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până la 31 iulie 2018 şi îşi achită integral obligaţiile fiscale estimate pentru anul 2018, până la 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificaţie de 5% din totalul sumei datorate, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

De asemenea, contribuabilii care vor alege să-şi achite obligaţiile fiscale până la 15 martie 2019, reducerea este de doar 5% din suma totală datorată, dacă Declaraţia unică a fost depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

MFP menţionează că Declaraţia Unică trebuie completată şi depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia Unică.

Declaraţia Unică poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Începând cu anul 2019, Declaraţia Unică se va depune exclusiv online, potrivit legislaţiei fiscale în vigoare.

Totodată, persoanele care primesc decizii de impunere pentru definitivarea impozitului pe venit sau a CAS aferente anilor fiscali precedenţi, au ca termen de plată data de 30 iunie 2019 şi vor beneficia de o bonificaţie de 10% dacă îşi achită obligaţiile până la 15 decembrie 2018.

Contribuabilii care vor primi decizii de impunere pentru definitivarea CASS aferentă anilor fiscali precedenţi, la începutul anului 2019, au acelaşi termen de plată - 30 iunie 2019 - şi vor beneficia de bonificaţia de 10% dacă îşi achită obligaţiile până la 31 martie 2019.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920