REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Micii acţionari de la fosta Comcereal SA, ofertaţi de patronul elveţian să-şi vândă acţiunile

Micii acţionari de la fosta Comcereal SA, ofertaţi de patronul elveţian să-şi vândă acţiunile

Replica API 7 octombrie 2011 | 00:00 727

Preţul unei acţiuni este de 5,5 lei

Preţul unei acţiuni este de 5,5 lei

Compania elveţiană care deţine majoritatea acţiunilor la fosta Comcereal SA, în prezent Ameropa Grains SA, a lansat ieri o ofertă publică de cumpărare a societăţii constănţene. Ameropa Grains SA este unul dintre cei mai mari comercianţi de cereale din ţară, cu un capital social de 20.092.272, 5 lei, împărţit în 8.036.909 de acţiuni, fiecare cu o valoare de 2,5 lei. Acţionarul majoritar al fostei Comcereal este concernul elveţian Ameropa Holding AV Binningen CHE, care deţine 97,105 % dintre acţiuni; restul acţiunilor este împărţit între persoane fizice, care deţin 2,8932% şi persoane juridice, care au 0,0018%. Potrivit anunţului oficial, ofertantul Ameropa Holding AV Binningen CHE doreşte achiziţionarea tututor celor 315.304 acţiuni, adică 3,9232%, din Ameropa grains SA Constanţa care nu-i aparţin, la un preţ de 5,5 lei pentru fiecare acţiune. Oferta publică de cumpărare se va derula în perioada 11.10.2011 şi 31.10.2011, fiind intermediată de către Societatea de Servicii de Investiţii Financiare NBG Securities România SA şi Societatea de Servicii de Investiţii Financiare Invest Bucureşti SA. Potrivit documentaţiei depuse la Bursa de Valori Bucureşti, valoarea contabilă a unei acţiuni era la data de 31.12.2010 de 4,64 lei, iar la data de 30.06.2011 de 4,76 lei. Fondurile puse la bătaie de către ofertantul elveţian pentru cumpărarea pachetului de 2,8932% de la Ameropa Grains SA Constanţa pe care nu îl deţine este de 1.734.172 lei. Ameropa Holding AV derulează afaceri cu cereale, metale, substanţe chimice etc în valoare de miliarde de euro şi este controlată de Andreas Zivy, un om de afaceri foarte controversat, cu puternice legături în rândul serviciilor secrete din fostele ţări comuniste. Andreas Zivy are 37,5% din Ameropa Holding AV, la fel ca şi soţia sa, Nicole Miescher; o altă companie subsidiară, Ameropa Holding AG are un pachet de 6,05%, restul de 18,95% din acţiuni fiind deţinut de alte persoane fizice. În afară de lansarea ofertei de cumpărare a acţiunilor Ameropa Grains SA Constanţa, patronatul elveţian a aprobat contractarea mai multor credite bancare pentru refinanţarea altor credite, dar şi pentru finanţarea propriei activităţi. Cel mai spectaculos împrumut, ca mărime, este cel de 45.000.000 de euro, care va fi luat de la UniCredit Ţiriac Bank SA.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614