rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Microsoft anunță o măsură uluitoare: Vrea să elimine tot dioxidul de carbon pe care l-a emis în cei 45 de ani de existență

Microsoft, una dintre cele mai mari patru companii de tehnologie din lume, intenționează să elimine din atmosferă tot dioxidul de carbon pe care l-a emis în istoria sa de peste patru decenii, transmite publicația The Verge, anunță știri pe surse.

Sursa: ITPro Portal

Compania, fondată în 1975 de Bill Gates și Paul Allen, și-a propus să atingă obiectivul ambițios până în 2050. Microsoft va elimina mai mult dioxid de carbon decât va emite până în 2030, potrivit unui anunț făcut astăzi.

Totodată, gigantul american va investi 1 miliard de dolari în următorii patru ani pentru a finanța tehnologii care elimină dioxidul de carbon din atmosferă.

Tehnologia există, dar este foarte scumpă și nu îndeajuns de eficientă. Analiștii estimează că investițiile Microsoft în domeniu vor scădea costurile și vor duce la apariția de sisteme mult mai performante. „Singura cale pentru a merge înainte este să facem pași pentru a elimina carbonul din mediu”, a declarat președintele companiei, Brad Smith.

Producătorul software vrea să elimine 16 milioane de tone metrice de carbon în acest an, cam cât produc 15 termocentrale. Eliminarea unei tone de dioxid de carbon din atmosferă costă, în acest moment, 600 de dolari. Astfel, Microsoft ar avea nevoie de 9,6 miliarde de dolari doar pentru a elimina emisiile globale din acest an.

Costurile vor scădea, însă. În cazul energiei eoliene, costul a scăzut de la aproximativ 30 de dolari/wat în 1980, la mai puțin de 1 dolar/watt în 2019. Sunt și persoane care critică aceste acțiuni. Candidatul la președinția SUA Bernie Sanders crede că aceste tehnologii vor lua presiunea de pe umerii celor care poluează și nu va reduce dependența de combustibili fosili. De altfel, 10 companii din domeniul petrolier au decis, în 2016, să investească 1 miliard de dolari în tehnologii care elimină dioxidul de carbon.

Microsoft este una dintre cele patru companii de tehnologie care valorează mai mult de 1.000 de miliarde de dolari. Celelalte trei sunt Apple, Amazon și Alphabet, compania care deține Google.

Angajații Microsoft au cerut gigantului să nu mai facă afaceri cu companiile care folosesc combustibili fosili și să nu mai finanțeze politicieni care neagă schimbările climatice. Scrisoarea acestora a apărut la puțin timp după ce dezvoltatorul sistemului de operare Windows și al suitei Office a anunțat un parteneriat cu companiile de energie Chevron și Schlumberger.

Sursa: știripesurse.ro

marţi, 21 ianuarie 2020529
Comentarii
mai mult...Ultima oră
27 feb 00:00Ultima orăTârg de mărţişoare handmade în faţa Muzeului de Artă Populară!

Muzeul de Artă Populară Constanța îi invită pe cei pasionați de tradiții la Târgul de Mărțișoare, ediția a...14

27 feb 00:00Ultima orăŞcoli constănţene ÎNCHISE din cauza virusului gripal!114
27 feb 00:00Ultima orăTraian Băsescu: Florin Cîţu nu are nicio șansă să facă majoritate, este catastrofală alegerea făcută de Klaus Iohannis125
27 feb 12:27Ultima orăRezultate deosebite obţinute de elevii Colegiului Economic Mangalia la Concursul pe meserii, etapa judeţeană

Miercuri, 26 februarie 2020, s-a desfăşurat Concursul pe meserii pentru ȋnvăţământul profesional, etapa...140

27 feb 00:00Ultima orăO japoneză a fost diagnosticată pentru a doua oară cu coronavirus, după ce se vindecase266
27 feb 00:00Ultima orăNicușor Dan, susținut de PNL la Primăria Capitalei!227
27 feb 00:00Ultima orăCIFRE de ULTIMĂ ORĂ de la OMS - Câte VICTIME a făcut coronavirusul și care sunt cele mai AFECTATE țări

Numărul de cazuri zilnice de coronavirus raportate în afara Chinei l-a depăşit pentru prima dată pe cel al celor...394

27 feb 12:04Ultima orăMinisterul Sănătății a înființat linia TELVERDE pentru coronavirus180
27 feb 10:23Ultima orăȘcolile din Eforie Nord și Sud, vizitate de polițiștii constănțeni148
27 feb 00:00Ultima orăFacebook pune piciorul în prag în LUPTA cu CORONAVIRUSUL

Facebook a anunţat că va refuza toate reclamele legate de coronavirus care dezinformează oamenii sau au rolul de a...237

27 feb 00:00Ultima orăDosar penal după ce a condus un moped, deși nu avea permis253
27 feb 00:00Ultima orăUn bărbat din Lanurile a distrus bunurile din propria locuință180
Vremea
17.3°17.3° - 17.4° joi, 27 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 43%
Vânt: 10.11 m/s
Presiune: 999 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 feb 00:00SportReal Madrid a fost ÎNVINSĂ, acasă, de Manchester City, iar echipa lui Tătărușanu a răpus-o pe Juventus

Formaţia Olympique Lyon, cu Ciprian Tătăruşanu rezervă, a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de...425

27 feb 00:00SportIanis Hagi a contribuit la calificarea lui Rangers în optimile Europa League: A dat pasă de gol, dar a ratat și un penalti

Ianis Hagi a pasat decisiv la unicul gol al meciului din deplasare al lui Glasgow Rangers cu Sporting Braga, scor 1-0,...476

27 feb 00:00SportTecău şi Rojer au pierdut în primul tur al probei de dublu la Dubai (ATP)

Tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au fost învinşi de germanii Kevin Krawietz/Andreas Mies...199

27 feb 00:00SportCiprian Deac amenință Sevilla - Vom da 150%

Fotbalistul Ciprian Deac a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi de la CFR Cluj...245

Local
27 feb 00:16LocalJocuri în curtea din spate: o poveste inspirată din realitatea Israelului, în PREMIERĂ la Teatrul de Stat Constanţa!

La Teatrul de Stat din Constanța a avut loc miercuri, 26 februarie a.c., începând cu ora 11.00, o conferință de...215

27 feb 00:00LocalAntrenamente pe mare ale marinarilor români și americani

Fregata „Mărășești” a participat marți, 25 februarie, în vestul Mării Negre, la exerciții în comun cu...266

27 feb 00:00LocalContinuă lucrările de dezafectare a stâlpilor goliți de cablurile aeriene

În diferite zone din municipiul Constanța continuă lucrările de dezafectare a stâlpilor care în prealabil au fost...290

27 feb 00:00LocalAutoturism căutat de autoritățile din Spania, indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, au...222

27 feb 00:00LocalProcedura de atribuire a lucrărilor de construcții la Liceul Teoretic Ovidius a fost reluată

Procedura de atribuire a lucrărilor de construcții în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a...219

27 feb 00:00LocalCondiții îmbunătățite la locurile de joacă din Constanța

Primăria Municipiului Constanța continuă campania de îmbunătățire a aspectului spațiului public urban aferent...249

27 feb 00:00LocalINTRODUȘI în Penitenciarul Poarta Albă, după ce au fost condamnați de magistrați

Doi indivizi condamnați de magistrați au fost depistați și introduși în Penitenciarul Poarta Albă. La data de 25...229

27 feb 00:00LocalUn individ din Medgidia și-a BĂTUT propriul tată

Băutura i-a luat mințile! La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Poliției...223

27 feb 12:43LocalAu fost ARESTAȚI și complicii răpitorului din Lumina

O femeie în vârstă de 30 de ani a fost răpită de fostul concubin, în vârstă de 22 de ani, chiar de lângă...243

27 feb 00:00LocalPrinși în FLAGRANT în timp ce FURAU motorină dintr-un rezervor

...255

Politică
27 feb 00:00PoliticăFlorin Cîțu este propunerea lui Iohannis pentru premier

„Astăzi am decis să desemnez pe Vasile Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor Publice“, a declarat...230

27 feb 00:00PoliticăPNL: Solicităm PSD să renunţe la candidatura lui Şerban Nicolae la şefia Senatului

PNL solicită PSD să renunţe la candidatura lui Şerban Nicolae la şefia Senatului, susţinând că această...267

27 feb 00:00PoliticăSenat: Angajaţii din învăţământ - zile libere de Paşti şi de Rusalii potrivit cultului de care aparţin

Angajaţii din învăţâmânt vor beneficia de zile libere pentru a sărbători Vinerea Mare, prima şi a doua zi de...226

27 feb 00:00PoliticăOUG privind stocurile de urgenţă medicală în caz de carantină, adoptată

Plenul Senatului a adoptat miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectul privind OUG 11/2020 referitoare la stocurile de...168

27 feb 00:00PoliticăSenat - Proiectul privind reforma în domeniul sănătăţii, aprobat. Coplata pentru servicii medicale private, amânată 5 ani

Senatul a aprobat, miercuri, cu 63 de voturi "pentru", 13 "împotrivă" şi o abţinere, proiectul iniţiat de Guvern...178

27 feb 00:00PoliticăRaed Arafat: Nu intru în politică sub nicio formă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat miercuri că nu intră "sub nicio formă"...183

27 feb 00:00PoliticăPredoiu, întrebat dacă i s-a propus să fie premier: Am multe de făcut la Justiţie

Ministrul Cătălin Predoiu a afirmat miercuri că "are multe de făcut la Justiţie" şi a negat că i s-ar fi propus...150

27 feb 00:00PoliticăBilanţ la ICCJ - Iohannis: În ciuda provocărilor, sunt incontestabili paşii uriaşi în direcţia unei justiţii independente

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la prezentarea bilanţului Înaltei Curţi de Casaţie şi...158

27 feb 00:00PoliticăSecretar de stat în MJ: Orban poate fi nominalizat din nou premier; alegerile anticipate sunt posibile

Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Diana Morar, vicepreşedinte al Curţii de Arbitraj a PNL, susţine că...180

27 feb 00:00PoliticăCiolacu: Conform statutului, Şerban Nicolae trebuie validat de CExN al partidului

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că Şerban Nicolae trebuie să fie validat în Comitetul...180

Monden
27 feb 00:00MondenLiviu Vârciu, tată pentru a treia oară! Anda Călin este însărcinată cu al doilea copil

Liviu Vârciu, în vârstă de 38 de ani, şi iubita lui, Anda Călin au toate motivele de bucurie! Fostul solist al...303

27 feb 00:00MondenCât au costat silicoanele Antoniei! Și-a plătit operația cu banii de pe un concert

Solista şi-a remodelat sânii pentru a doua oară la începutul lunii.Antonia (30 de ani) a vrut să îşi facă un...311

27 feb 00:00MondenGeorge Burcea, reacţie acidă în urma mesajelor primite de la fani: „Doar bârfa-i bună?“

Andreea Bălan şi George Burcea nu trec prin cele mai bune momente în calitate de cuplu. În urmă cu câteva zile, a...271

27 feb 00:00MondenVica Blochina a ajuns la spital cu piciorul rupt

Probleme de sănătate pentru Vica Blochina! Blondina a ajuns ieri dimineață la Spitalul Universitar din Capitală cu...262

27 feb 00:00MondenActrița Natalia Oreiro e jurată la „Got Talent Uruguay“

Una dintre cele mai îndrăgite actriţe de telenovele din lume, care a dat lovitura cu serialul „Înger sălbatic”,...214

27 feb 00:00MondenMotivul pentru care Liam Neeson nu mai vrea să fie supererou

Actorul Liam Neeson (67 de ani) exclude să mai joace vreodată în filme cu supereroi. Starul, care a făcut roluri de...298

27 feb 00:00MondenCântăreaţa galeză Duffy a dezvăluit că a fost violată

Cântăreaţa galeză Duffy a dezvăluit marţi că a decis să se retragă din lumina reflectoarelor după ce a fost...260

27 feb 00:00MondenHărţuire sexuală: Primul concert al lui Placido Domingo anulat în Spania după asumarea responsabilităţii sale

Institutul Naţional de Arte Scenice şi Muzică (Inem) din Spania a anunţat anularea primului concert al tenorului...193

27 feb 00:00MondenActorul Olof Thunberg, bunicul Gretei Thunberg, a murit la vârsta de 94 de ani

Cunoscutul actor şi regizor suedez Olof Thunberg, bunicul celebrei activiste pentru climă Greta Thunberg, a murit luni...182

27 feb 00:00MondenCel de-al treilea film din seria „Jurassic World“ va avea titlul „Dominion“

Cel de-al treilea film al seriei "Jurassic World" va purta titlul "Jurassic World: Dominion", conform unei imagini...176

Mapamond
27 feb 00:00MapamondOMS: Numărul cazurilor de noi îmbolnăviri înregistrate zilnic în lume, mai mare decât al celor înregistrate în China

Numărul de noi persoane infectate zilnic cu noul coronavirus în lume este în prezent mai mare decât cel înregistrat...182

27 feb 00:00MapamondCoronavirus - China anunţă cel mai scăzut bilanţ cotidian al deceselor din ultimele trei săptămâni

China a anunţat miercuri 52 de decese provocate de coronavirus în ultimele 24 de ore, ceea ce duce la 2.715 totalul...175

27 feb 00:00MapamondGermania: Interzicerea serviciilor comerciale de asistenţă la sinucidere este neconstituţională

Curtea Constituţională germană a decis miercuri că o lege din 2015 care interzice serviciile comerciale de...157

27 feb 00:00MapamondPacienţi chinezi externaţi după ce s-au vindecat de coronavirus au fost testaţi din nou pozitiv

Circa 14% dintre pacienţii din provincia chineză Guangzhou infectaţi cu noul coronavirus COVID-19 care s-au recuperat...250

27 feb 00:00MapamondSUA: Un judecător validează crearea primei săli de injectare controlată a drogurilor, însă decizia va fi contestată în apel

Un judecător federal din Philadelphia a confirmat joi o decizie care autorizează crearea primei săli de injectare...156

27 feb 00:00MapamondCoronavirus: Un soldat american în Coreea de Sud, testat pozitiv

Un soldat american staţionat în Coreea de Sud a fost testat pozitiv pentru Covid-19, devenind primul militar al...160

27 feb 00:00MapamondGermania: Oraşul Hanau va organiza pe 4 martie o ceremonie în memoria victimelor dublului atac

Autorităţile oraşului german Hanau, unde miercurea trecută a avut loc un dublu atac cu motivaţie rasistă, în care...153

27 feb 00:00MapamondŢânţari, cocaină şi clor: Neadevăruri despre coronavirus dezminţite de OMS

Uscătoarele de mâini nu omoară coronavirusul, consumul de cocaină nu protejează de acest patogen, iar ţânţarii...224

27 feb 16:54MapamondCoronavirus: Primul caz confirmat în Grecia

Grecia a confirmat primul său caz de coronavirus, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din această ţară,...162

27 feb 00:00MapamondViolenţe intercomunitare la New Delhi: cel puţin 20 de morţi şi 200 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ

Bilanţul violenţelor intercomunitare la New Delhi a crescut la cel puţin 20 de morţi şi 200 de răniţi, conform...173

Sănătate
27 feb 00:00SănătateAlimente cu efect detoxifiant pentru ficat

Ficatul este unul dintre cele mai complexe și solicitate organe din corpul nostru, având numeroase atribuții...257

27 feb 00:00SănătateZece alimente care „ard” grăsimile văzând cu ochii

Din fericire, trăim într-o perioadă în care se fac o mulțime de studii cu privire la proprietățile pe care le au...266

27 feb 19:36SănătateCopiii tăi dorm suficient? Un nou test de sânge ar putea deține răspunsul [studiu]

Printr-un simplu test de sânge, părinții ar putea afla dacă copiii lor dorm suficient, potrivit unei noi...181

27 feb 00:00SănătateCinci sfaturi pentru a nu crește în greutate atunci când iei anticoncepționale

Multe femei spun că se îngrașă din cauza contraceptivelor orale. Medicii le contrazic și spun că de vină pentru...164

27 feb 00:00SănătateDureri musculare la copil? Ar putea fi miozita, o complicație a gripei

Miozita este termenul medical care descrie inflamația musculară. Deși miozita poate provoca dureri musculare și...221

27 feb 18:34SănătateCoronavirusul se propagă în Europa, cu Italia platformă de răspândire a virusului

După Italia, noul coronavirus se propagă în prezent în restul Europei, stârnind teamă şi forţând autorităţile...264

27 feb 18:34SănătateAcțiuni de prevenire a infecției cu coronavirus în unitățile de învățământ din Constanța

Echipe mixte de control formate din reprezentanți ai Primăriei Constanța și ai Poliției Locale au demarat în...337

27 feb 18:35SănătateCoronavirus - China anunţă cel mai scăzut bilanţ cotidian al deceselor din ultimele trei săptămâni

China a anunţat miercuri 52 de decese provocate de coronavirus în ultimele 24 de ore, ceea ce duce la 2.715 totalul...294

27 feb 18:33SănătateAngajații firmei de la care a închiriat mașină italianul bolnav de coronavirus au intrat în carantină

Se iau în continuare măsuri, după ce un italian infectat cu coronavirus a mars în mai multe zone din România....365

27 feb 18:34SănătateMinisterul de Interne prezintă situația oficială a evoluției epidemiei de coronavirus: avem 32 de probe în analiză

Ministerul de Interne a emis un raport oficial prin care se arată că nu există niciun caz confirmat de infecție cu...355