rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 10 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Migranţii ajung în Europa pe alte rute după închiderea porturilor italiene

Numărul migranţilor care au traversat Marea Mediterană din Africa în Europa a crescut în iulie cu 22%, în contextul restricţiilor impuse de Italia la debarcare, a anunţat marţi Frontex, agenţia de protecţie a frontierelor Uniunii Europene, citată de DPA.

Italia şi-a închis porturile pentru navele care salvează migranţi din Marea Mediterană şi insistă ca alte state membre ale UE să accepte mai întâi să îi primească pe cei aflaţi la bord.

Frontex a constatat că în iulie au ajuns în Europa pe traseul prin centrul Mediteranei circa 1100 de migranţi, faţă de 1150 în iunie. În primele şapte luni din 2019, au urmat această rută aproape 4900 de migranţi, ceva mai mult de un sfert din bilanţul perioadei corespunzătoare din 2018.

În Spania au trecut din ianuarie până în iunie 13.000 de migranţi, arată datele publicate marţi.

Cel mai folosit traseu în acelaşi interval a fost cel prin estul Mării Mediterane spre Grecia, unde s-au înregistrat anul acesta 28.200 de sosiri, din care 5800 în iulie. Scăderea de 6% faţă de primele şapte luni din 2018 se datorează în special numărului mai mic de traversări ale frontierei terestre dintre Turcia şi Grecia, în schimb insulele greceşti au primit cu 25% mai mulţi migranţi.

Numărul migranţilor care au folosit ruta prin vestul Balcanilor a fost de aproape 5800 în 2019, dublu faţă de perioada similară de anul trecut.

În total, pe principalele trasee urmate de migranţi s-au înregistrat anul acesta 54.300 de treceri ilegale ale frontierelor, număr cu 30% mai mic decât în ianuarie-iulie 2018, mai arată Frontex. AGERPRES

joi, 15 august 2019430
Comentarii
mai mult...Mapamond
10 dec 00:00MapamondRusia a acordat cetăţenie unui număr de 125.000 de locuitori din estul separatist al Ucrainei

Rusia a acordat cetăţenie în ultimele şapte luni unui număr de 125.000 de locuitori din regiunile controlate de...116

10 dec 00:00MapamondRepublica Moldova: Eliberat din închisoare, fostul premier Vlad Filat va întreprinde o vizită în Ungaria, la invitaţia lui Orban123
10 dec 00:00MapamondFranţa: Jean-Luc Melenchon, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare119
10 dec 00:00MapamondSecretarul de stat american îl va primi marţi la Washington pe ministrul de externe rus

Secretarul de stat american Mike Pompeo îl va primi marţi la Washington pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov, a...120

10 dec 00:00MapamondTurcia expulzează spre Franţa unsprezece presupuşi jihadişti francezi125
10 dec 00:00MapamondInstituţiile publice din China, obligate să renunţe la programe şi echipamente informatice străine119
10 dec 00:00MapamondNoua Zeelandă: Cel puţin cinci morţi şi circa 20 de răniţi în urma erupţiei vulcanului de pe White Island

Cel puţin cinci persoane au murit, circa 20 au fost rănite, iar altele sunt date dispărute, luni, după erupţia...116

10 dec 00:00MapamondSUA: Anchetatorii FBI consideră că atacatorul saudit din Florida a acţionat singur118
10 dec 00:00MapamondIndia: Poliţia i-a arestat pe proprietarul şi pe managerul fabricii unde au murit 43 de angajaţi într-un incediu120
10 dec 00:00MapamondOlanda: Guvernul se pregăteşte să treacă gazul ilariant pe lista drogurilor interzise

Guvernul olandez a anunţat luni că intenţionează să introducă gazul ilariant pe "lista neagră" a drogurilor...127

9 dec 00:00MapamondRegatul Unit: Premierul Boris Johnson promite să reducă nivelul imigraţiei dacă va câştiga alegerile278
9 dec 00:00MapamondSUA: Secretarul Apărării, Mark Esper, sporeşte securitatea la bazele militare, după atacul din Florida322
Vremea
4.6°4.6° - 6.3° marţi, 10 decembrie 2019
ConstantaUmiditate: 88%
Vânt: 2.77 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/49122327344345
5/405152031343
joker11141727285
Horoscop
mai mult...SPSportRT
10 dec 00:00SportDana Budeanu, fascinată de Gigi Becali: „E singurul bărbat din România care face asta. Mimica lui, gesturile lui...”

Designerul vestimentar Dana Budeanu, recent concediată de la Pro TV pentru un mesaj dur prin care ataca un ONG, a...381

10 dec 00:00SportCel mai zdrobitor fault din Liga 1 după Revoluție! Povestea spusă chiar de Vasile Ardeleanu: „Am dat să mă scol să-l plesnesc pe Lăcătuș, dar mi se bălăngănea piciorul cum bătea vântul”

...258

10 dec 00:00SportNicolae Stanciu i-a cucerit definitiv pe cehi: „Putea avea 20 de assisturi, dacă eram doar cu 30% mai eficienţi”

Jindřich Trpišovský, antrenorul Slaviei Praga, îl apreciază tot mai mult pe Nicolae Stanciu, mijlocaşul român...185

10 dec 00:00SportJustiţia franceză a deschis o anchetă pentru corupție în legătură cu atribuirea CM 2022. Printre cei vizați, și Michel Platini

Parchetul naţional financiar (PNF) din Franţa a deschis o anchetă pentru "corupţie activă şi pasivă" în...142

Local
10 dec 03:40LocalInspectorul școlar general, Sorin Mihai în vizită la școlile din județ

Încă de la începutul mandatului noul inspector școlar general al ISJ Constanța, Sorin Mihai a transmis că dorește...364

10 dec 03:37LocalMinor din Constanța, PRINS la VOLAN în Tulcea!

Polițiștii Postului de Poliție Casimcea, la data de 7 decembrie a.c., au depistat un tânăr de 16 ani, din...312

10 dec 03:43LocalPreotul Claudiu Banu organizează un concert caritabil de Crăciun

Constănțeni, preotul Claudiu Banu vă invită la un moment special de Crăciun: concertul caritabil ”Colinde de...372

10 dec 03:31LocalALCOOLEMII record la volan în weekend, pe drumurile din Constanța!

Polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar, la data de 8 decembrie, în jurul orei 3.50, au depistat un...719

10 dec 03:35LocalUn șofer MORT de BEAT a provocat un accident rutier pe Aurel Vlaicu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 8 decembrie, în jurul orei 1.00, au depistat un bărbat,...437

10 dec 03:36LocalDouă SCANDALURI în Constanța, într-un interval de câteva ore!

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție, la data de 8 decembrie, în jurul orei 3.10, au fost sesizați, prin apel...406

10 dec 03:34LocalCondamnați pentru infracțiuni la regimul rutier, depistați de polițiști

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lumina, la data de 6 decembrie, au depistat un bărbat, de 29 de ani, pe...266

10 dec 03:32LocalAtenție, constănțeni! Numărul furturilor din locuințe crește în perioada sărbătorilor de iarnă!

Poliţia Română derulează, la nivel naţional, Campania de prevenire a furturilor din locuinţe "Hoţii îţi...320

10 dec 03:34LocalINCENDIU în județul Constanța: două încăperi s-au făcut SCRUM

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni, 9 decembrie, în Satu Nou din Oltina, acolo...480

10 dec 03:32LocalStrada Cernica din cartierul Baba Novac este în curs de reabilitare

Primăria Municipiului Constanța continuă programul de investiții în cartierul Baba Novac. Angajații SC Confort...293

Politică
10 dec 00:25PoliticăSenatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului de Finanţe, Florin Cîţu

542

10 dec 03:41PoliticăPonta: Povestea că se vor tăia pensiile speciale pentru a face economie la buget nu e serioasă

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră că intenţiile liberalilor de a tăia pensiile speciale pentru a...358

10 dec 03:43PoliticăIohannis, de acord să aibă indemnizaţia de preşedinte îngheţată: E nevoie de un mix de măsuri pentru reducerea deficitului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că este nevoie de un mix de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar...281

10 dec 03:42PoliticăKovesi: Parchetul European va fi o structură de investigare a fraudei financiare, în special a fraudei împotriva fondurilor europene

Parchetul European va fi o structură de investigare a fraudei financiare, în special a fraudei împotriva fondurilor...253

10 dec 03:42PoliticăKlaus Iohannis: Guvernul să-și asume răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi dacă nu se rezolvă în Parlament

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că dacă proiectele de lege pentru revenirea la alegerea primarilor în...290

10 dec 03:40PoliticăMarcel Vela: Polițiștii care au legături cu lumea interlopă vor fi dați pe mâna DIICOT

Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunță zero clemență față de polițiștii care au legături cu lumea...613

10 dec 03:39PoliticăTurcan: Guvernul include din nou transportul şcolar în sfera serviciilor publice

Guvernul va include din nou transportul şcolar în sfera serviciilor de interes public, prin asumarea răspunderii...278

10 dec 03:33PoliticăFacilităţi fiscale pentru persoanele fizice şi juridice din Eforie

În data de 29.11.2019 Consiliul Local al Oraşului Eforie a adoptat HCL nr. 224 privind instituirea unor facilităţi...285

10 dec 03:39PoliticăNoi locuri de parcare în Năvodari

Primăria Năvodari continuă construirea de noi locuri de parcare și amenajarea spațiilor din zonele rezidențiale...256

10 dec 03:36PoliticăLudovic Orban de Ziua Internaţională Împotriva Corupţiei: 'Reiterez angajamentul şi determinarea Guvernului de a susţine această luptă'

Premierul Ludovic Orban a afirmat, luni, 9 decembrie, într-un mesaj de Ziua Internaţională împotriva corupţiei, că...242

Monden
10 dec 03:38MondenAntonia a răbufnit în timpul concertului susținut la Balul Bobocilor. Artista a părăsit scena și și-a înjurat fanii

Antonia și-a ieșit din fire sâmbătă seară, în timpul unui concert susținut la Balul Bobocilor, organizat...224

10 dec 00:00MondenRaluca Bădulescu are două superstiții de care nu ai mai auzit

Raluca Bădulescu are printre cele mai ciudate superstiții. Jurata de la "Bravo, ai stil" nu se atinge de două obiecte...140

10 dec 00:00MondenHoria Brenciu adoptă rețeta Loredanei la „Vocea României”. Caută artiști pentru a-i coopta în orchestra sa

Emisiunea „Vocea României” nu doar că le oferă o șansă reală celor pasionați de muzică, fiind o rampă de...124

10 dec 00:00MondenCe operație estetică și-a făcut iubita sexy a lui Dorian Popa

Amândoi sunt preocupați de imagine, însă cel mai recent a trecut printr-o transformare doar ea. Este vorba despre...146

10 dec 00:00MondenJean Gavril și Feli, videoclip demn de cinematograf pentru piesa „Ultimul val“

Jean Gavril, unul dintre cei mai nonconformiști artiști din România, și Feli lansează videoclipul piesei „Ultimul...125

10 dec 18:17MondenO tânără din Africa de Sud a câștigat Miss Universe 2019. Totul despre Zozibini Tunzi

Zozibini Tunzi a fost încoronată Miss Universe 2019, duminică seară (8 decembrie), după ce i-a impresionat pe...138

10 dec 03:24MondenCriticată pentru că are păr alb la 46 de ani, iubita lui Keanu Reeves dă replica. Motivul pentru care nu se vopseşte

Keanu Reeves, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre actorii atipici de la Hollywood. Întotdeauna retras şi...159

10 dec 00:00MondenLourdes, fiica Madonnei, ştie să şocheze mai rău decât mama. A fost implicată într-o „orgie“ pe scenă

Madonna, în vârstă de 60 de ani, este cu siguranţă una dintre cele mai controversate artiste, care nu se teme de...138

10 dec 00:00MondenGloburile de Aur 2020 - Filmul ''Marriage Story'' a primit cele mai multe nominalizări

Lungmetrajul "Marriage Story" s-a clasat luni în fruntea topului producţiilor care au primit cele mai multe...119

10 dec 00:00Monden''Frozen II'', pe prima poziţie a box-office-ului nord-american pentru al treilea weekend consecutiv

Animaţia "Frozen 2" şi-a menţinut dominaţia asupra box-office-ului nord-american, al cărui top 3 nu a cunoscut...121

Sănătate
9 dec 00:00SănătateGhimbirul: proprietăți, beneficii și recomandări pentru o viață sănătoasă

Ghimbirul este un aliment cu proprietăți și beneficii deosebite asupra sănătății organismului, atestat de studii...420

9 dec 01:18SănătateAcțiune de donare de sânge în Năvodari

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează joi, 12 decembrie,...386

7 dec 00:00SănătateȚigări normale sau electroice? Iată care sunt riscurile la care vă expuneți!

Orice cantitate de fum este nocivă pentru sănătate, aceasta este premisa de la care se poate porni acest subiect...790

4 dec 00:34SănătateDSP Constanța, informare cu privire la Hepatita A

Hepatită virală A este o boală infecțioasă, cu transmitere pe cale digestivă (fecal-orală), încadrată în...2488

4 dec 00:56SănătateA dat Ministerul Sănătății în judecată: este captiv în propria casă, din cauza unei boli cumplite

Un constănțean își cere dreptul la viață! Rozaceea a pus stăpânire pe viața lui și cere ajutor! Este o boală...1528

3 dec 02:06SănătateSe caută mame voluntare pentru copiii singuri din spitale

În România, 2 copii sunt părăsiți în spitale în fiecare zi, potrivit statisticilor oficiale. Nu numai ei sunt...930

2 dec 22:04SănătateAcțiune de donare de sânge în Negru Vodă!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orasului Negru Vodă organizează sâmbătă 07...551

2 dec 21:44SănătateRelatarea unei mămici care a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa: 'Vă recomand să mergeţi cu încredere...'

De-a lungul timpului, la adresa Spitalului Judeţean Constanţa au existat numeroase critici din partea pacienţilor:...4212

30 noi 03:17SănătateSecție de Radioterapie, la Constanța. Când devine funcțională!

La începutul anului, autoritățile locale promiteau că Secția de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța va...1865

29 noi 01:20SănătateSpitalul Județean, în doliu. Doctorul Constantin Tica a MURIT

Doliu la Spitalul Județean Constanța. Șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică, Constantin Tica, a...47280