REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° ConstanÈ›a Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° ConstanÈ›a Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Mihai Covaliu: Naţionala de fotbal U21 are şanse la o medalie la Jocurile Olimpice

Mihai Covaliu: Naţionala de fotbal U21 are şanse la o medalie la Jocurile Olimpice

Replica API 26 iunie 2019 | 00:00 407

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că echipa naţională de fotbal U21 a României are şanse să câştige o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor.

"Este un lucru extraordinar, care, iată, se întâmplă la o diferenţă foarte mare de timp. Din '64 nu s-a mai calificat fotbalul la Jocurile Olimpice şi, ca o coincidenţă, se întâmplă tot la Tokyo. Ne-am bucurat foarte foarte mult aseară, cu toată delegaţia României de aici de la Minsk când ne-am uitat la acel meci. Îi felicităm din toată inima pe băieţii din echipa naţională Under-21 pentru această performanţă de a fi în semifinalele unui campionat european. Este o performanţă fantastică. Îi felicităm şi pe cei din staff-ul tehnic, pe selecţionerul Mirel Rădoi şi staff-ul tehnic al federaţiei. După cum am văzut, eu cred că există şanse la o medalie. Totul depinde de ce vor face până la Tokyo. Sunt absolut convins că dacă vor merge pe acelaşi drum au şanse să ia o medalie. Eu cred că în acest moment, şi cu echipa de fotbal calificată la Jocurile Olimpice, România va avea o delegaţie completă", a declarat Covaliu pentru AGERPRES.

Selecţionata României s-a calificat în premieră în semifinalele unui Campionat European de fotbal Under-21, dar a obţinut şi biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, după ce a terminat la egalitate cu formaţia Franţei, 0-0, luni seara, în Grupa C a turneului din Italia şi San Marino, pe Stadionul ''Dino Manuzzi'' din Cesena.

România a reuşit să câştige Grupa C, după 4-1 cu Croaţia, 4-2 cu Anglia şi 0-0 cu Franţa, echipă care a intrat şi ea în careul de aşi din postura de cea mai bună echipă de pe locul secund. În semifinale, România va întâlni Germania, campioana en titre, joi, la Bologna (19:00).

România nu a mai participat la Jocurile Olimpice din 1964, când selecţionata noastră ajunge în sferturile de finală. Aceasta va fi a patra participare a României în turneul olimpic de fotbal, după ediţiile din 1924, 1952, 1964.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614