-2° Constanța Mar., 31 Ian. 2023
Anul XX Nr. 6260
-2° Constanța Marți, 31 Ianuarie 2023 Anul XX Nr. 6260

Mihai LUPU: În CONSILIUL Județean era HAOS pe vremea PSD! Video

Replica API 4 iunie 2021 | 00:12 4185

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, nu se sfiește să recunoască că, în momentul în care a preluat mandatul, în urmă cu șapte luni, a găsit un haos în instituție, fiind nevoit să o curețe și să impună ordinea și disciplina. Bătăliile pentru funcții erau mai importante, spune el. Președintele CJ a vorbit despre acest aspect, în cadrul unui interviu acordat ziarului Replica, însă a făcut o trecere în revistă a activității desfășurată de la preluarea mandatului până în prezent și a răspuns criticilor adversarilor politici, care spun că ”nu s-a făcut nimic până acum”.

Mihai Lupu: Consiliul Județean funcționa haotic

Ce a găsit Mihai Lupu la Consiliul Județean când a preluat ștafeta de la Horia Țuțuianu? ”Consiliul Județean era într-o situație în care funcționa haotic și asta pentru că bătăliile interne pentru funcționare aparțineau altor persoane care au adus acolo un personal nemotivat, nu era un personal care să producă, să elaboreze proiecte, să corecteze activitatea. Nu era o conducere participativă, ori eu am schimbat această abordare. Nici acum nu am intrat în foarte multe birouri pentru că aștept ca persoanele care sunt să vină și să își facă treaba. Încă suntem în faza de evaluare. Unii au plecat, unii sunt în faza de evaluare, unii nu mai sunt în funcție pentru că nu putem să încălcăm legea, unii sunt funcționari publici și atunci lucrurile trebuie făcute în spiritul legii”, a declarat Mihai Lupu.

Întrebat ce are să-i reproșeze lui Horia Țuțuianu, acesta a declarat: ”Un singur lucru era corect și civilizat: atunci când termini un mandat să-l aștepți pe cel care vine în loc și să-i prezinți ceea ce a fost făcut, așa că cel care vine din urmă să nu mai aibă motive să spună că nu știe de unde să se apuce. Lucrul acesta m-ar fi ajutat extrem de mult, să-mi fi spus până unde a lucrat, până unde a dus lucrurile și să știu și eu de unde să mă apuc. Altceva nu am de reproșat”.

Magnum BET - Ad.
Magnum BET - Ad.

Mihai Lupu are un obiectiv clar: dezvoltarea tuturor localităților, pe toate palierele

Care sunt proiectele lui Mihai Lupu, pentru următoarea perioadă? Dezvoltarea tuturor localităților din județ. ”Chiar de la preluarea mandatului am spus care sunt prioritățile județului pentru o dezvoltare coerentă și unitară. Vorbim de apă, de canalizare, de drumuri, de gaze, de școli și de spitale. Obiectivul meu este foarte clar, dus spre această zonă dezvoltare și punerea în valoare a celor două elemente majore: Potențialul geografic pe care ni l-a dat Dumnezeu, patrimoniul pe care îl aveam de mii de ani și pe care alte județe nu îl au și, cel mai important lucru care completează acest tablou, este resursa umană. Județul Constanța are aproximativ 850 de kilometri de drumuri județene, marea majoritate a acestor drumuri permit accesul și descărcarea către marile drumuri naționale. Din păcate, încă ne confruntăm cu mari probleme, avem încă 50 de kilometri de pământ de drumuri județene, sunt încă multe drumuri care sunt doar în faza de proiecte și toate au avut anumite hibe, fie suprapuneri de cadastru, fie nu au avut toate avizele, fie nu s-au înțeles constructorii cu beneficiarul”, a completat Lupu.

O altă direcție spre care șeful CJ se îndreaptă este educația. ”Suntem obligați să ne îndreptăm către sistemul de învățământ. Problema se pune altfel: de ce nu s-au făcut aceste lucruri până astăzi, colegii mei liberali care erau în Consiliul Județean au ridicat aceste probleme, au venit și cu soluții pentru multe zone, dar degeaba. Foarte multe autobuze sunt depășite ca și număr de kilometri și ca și uzură, lucrurile acestea trebuie gândite împreună cu Inspectoratul Județean, dar și cu Primăriile din acele localități pentru că trebuie făcute într-un parteneriat complet. Trebuie să eliminăm aceste neconcordanțe”, a adăugat Mihai Lupu.

Lupu: Voi ați lăsat acest municipiu în paragină, dar veniți și aruncați cu noroi

Președintele CJ a vorbit și despre criticile aduse în spațiul public de adversarii politici, în speță PSD, care-l acuză pe șeful CJ că nu a făcut nimic de la preluarea mandatului. Cum comentează? ”Am văzut astăzi niște personaje toxice din județ care tot blamează acest lucru. Vreau să vă aduc aminte că au fost dați afară peste 250 de artiști de la teatru, au transformat instituțiile de cultură în ceea ce și-au dorit ei numai nu în ceea ce trebuia, niște artiști care nu au primit sub nicio formă considerația de care trebuiau să beneficieze și confortul necesar, o lipsă totală de coordonare a acestora și lăsate în paragină. Voi ați lăsat acest municipiu în paragină, peste tot unde mergi vezi edificii lăsate de izbeliște și astăzi veniți să ne reproșați nouă că nu v-am dus proiectele mai departe. Lăsând la o parte aceste imobile, de ce nu aţi făcut ceva cu Spitalul Judeţean, măcar un pavilion, dar veniți și aruncați cu noroi. Ar trebui să se uite în urmă şi să gândească la ceea ce au făcut ei. Nu au fost capabili să facă atâţia ani mai nimic, să se uite în oglindă. Nu vreau să comentez astfel de afirmaţii, nu mă interesează, pe mine mă interesează doar ce fac eu astăzi, ce spun oamenii, iar cel mai important lucru – transparentizarea banului public”, a spus șeful CJ. ”Lăsați ceea ce facem noi acum, dar voi ce ați făcut, măi oameni buni, ca să ieșiți în față?”, a adăugat el.

Lupu, către primarii nemulțumiți că n-au primit bani mai mulți: Domnilor, v-ați învățat la banul public?

Legat de faptul că social democrații spun că repartizarea banilor către primării s-a făcut pe criterii politice, Mihai Lupu a explicat: ”Toți banii s-au dus în funcție de proiectele pe care primăriile le-au cerut. Prioritățile au fost: apă, canalizare, drumuri, gaz, spital și școli. Banii s-au dat pentru că proiectele au fost în concordanță cu necesitățile acestor localități. Banii s-au dat doar pe proiecte și în funcție de solicitările primăriilor pentru proiecte, sub nicio formă nu au fost repartizați pe afinități politice. Am spus foarte clar că trebuie să dezvolt județul acesta unitar. Domnilor, v-ați învățat la banul public? Faceți proiecte și accesați fondurile europene! Lucrurile acestea nu pot continua așa”, a lămurit Lupu.

Cât despre așa-zisele întâlniri pe care le-ar fi avut cu Gheorghe Donțu, proaspăt exclus din PSD, șeful CJ a declarat: ”Nu știu ce spune PSD-ul și nici nu mă interesează. Eu spun foarte clar: m-am întâlnit cu toată lumea, mai puțin cu diverse personaje, am discutat cu toată lumea, le-am explicat și am căzut cu toții de acord că proiectele trebuie votate pentru dezvoltarea județului și sub nicio formă nu a fost o înțelegere între mine și domnul Donțu. E treaba PSD-ului, văd că nu mai au încredere în oamenii lor, e treaba lor ce fac, treaba mea este să duc proiectele de dezvoltare unitară pentru județ în practică. Domnul Donțu a votat în cunoștință de cauză aceste proiecte, a votat după cum i-a dictat conștiința. Lucrurile astea nu mă privesc pe mine, eu le-am spus consilierilor județeni să voteze după cum le dictează conștiința. Nu mânat de interese sau de electorat, ci să voteze pentru dezvoltarea județului. Îi sfătuiesc să fie mai ponderați în declarații”.

Cine ar trebui să fie noul președinte al liberalilor, în opinia lui Lupu

Mihai Lupu a vorbit și despre alegerile PNL, la nivel național, exprimându-și poziția față de viitorul președinte al liberalilor. ”Împreună cu Bogdan Huțucă am spus foarte clar că trebuie să susținem un președinte care să ne explice și nouă, județului Constanța, cum vine în sprijinul județului, să vedem care este proiectul lui pentru acest județ. Va fi o decizie luată de conducerea județeană a PNL (n.red. privind susținerea candidatului pentru conducerea PNL). Proiectul pe care ni-l vor propune candidații trebuie să întrunească foarte multe condiții. Lucrurile acestea sunt foarte bine analizate pentru dezvoltarea județului Constanța”, a conchis Lupu.

Mai multe declarații, puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
9192523938
5/49
91138331417
joker
131033312820