REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Mihai Petre nu vrea Marea Unire în 2018, ci în 2015!

Mihai Petre nu vrea Marea Unire în 2018, ci în 2015!

Replica API 30 septembrie 2015 | 00:00 173

Trei mari acțiuni unioniste au avut loc anul acesta în România. „Marșul lui Ștefan cel Mare”, pe jos, de la Chișinău la București, din care s-a născut cea de-a doua acțiune, prin militantismul basarabenilor în mai multe localități din țară, printre care și la Constanța, apoi acțiunea de săptămâna trecută, din stațiunea Neptun, unde tinerii unioniști au cerut să discute cu reprezentanții guvernelor României și Republicii Moldova, cu prilejul ședinței comune.

În cadrul ședinței, partea românească a decis acordarea unui sprijin de 150 de milioane de euro, pentru ca Rep. Moldova să își asigure... salariile și pensiile! Vestea l-a întristat pe președintele M10 Constanța, Mihai Petre.

„Genul acesta de abordare alimentează curentul anti-unionist care se fundamentează pe teoria că unirea cu Moldova este o povară financiară pentru o Românie care abia se susține economic. Acest lucru este complet fals. Dacă în România de astăzi nu s-ar mai fura, ne-ar ajunge banii și pentru unirea cu Republica Moldova și pentru dezvoltarea, în timp, a Românei Mari rezultată în urma unirii celor două state. Personal, nu cred că între frați se vorbește despre faliment, ci despre ajutor și susținere a fratelui mai mic de către cel mare. În acest context, este normal, chiar familial, ca România, fratele mai mare, să-și ajute cât mai mult și cât mai des fratele mai mic, Republica Moldova, pe toate planurile”, a spus Mihai Petre, pentru Replica.

Marți, avem moțiune de cenzură. Liderul local al M10 consideră că odată cu plecarea premierului Victor Ponta nu s-ar putea face pași serioși spre Marea Unire, întrucât „oferta” PNL „seamănă mult cu PSD”.

„Dacă am avea o alternativă la PSD, aș spune că plecarea lui Ponta de la guvernare este un pas înainte pentru România. Cum PNL seamănă mult cu PSD, nu pot spune decât că înlocuirea lui Ponta cu un guvern PNL greoi, nereformat, anchilozat, cu grave probleme de corupție și integritate, este doar o schimbare a sugativei roșii de pe bugetul de stat cu una galben-albastră. Pentru orice guvern, Unirea cu Moldova trebuie să fie o prioritate națională. (…)Este mai mult dezirabil, decât realizabil. Da, ne dorim, eu îmi doresc, dar sunt conștient că statele mici nu pot realiza modificări de granițe fără acceptul marilor puteri. Astăzi, lumea este extrem de încinsă, în special datorită politicii expansioniste de retrasare a granițelor Rusiei. Este greu de crezut un simplu anunț al Bucureștiului și Chișinăului, gata ne unim, va însemna și unirea efectivă a celor două state. Cine împiedică cea de-a doua Mare Unire? Rusia. Dacă Rusia are interes, atunci unirea se poate face. Dacă nu, nu”, a mai spus Mihai Petre, pentru Replica, concluzionând că dorește ca Marea Unire, preconizată în 2018, la exact 100 de ani de la Unirea din 1918, ar trebui să se facă în ceea ce a mai rămas din anul curent!

„Unirea nu trebuie gândită în termeni de beneficii, ci în termeni de normalitate. Iar normalitatea este revenirea, cât se mai poate în anul 2015, la granițele României Mari”, a concluzionat Petre, pentru Replica.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218