REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Mihălcioiu, dublu finalist în turneul de tenis organizat de Ziua Marinei

Mihălcioiu, dublu finalist în turneul de tenis organizat de Ziua Marinei

Replica API 15 august 2015 | 23:30 298

Distracţie

Distracţie

Adrian Mihălcioiu

Cu ocazia Zilei Marinei, Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) organizează turneul de tenis Cupa Ziua Marinei şi Jocurile Marinăreşti din Portul Turistic Tomis. Al doilea eveniment este organizat în colaborare cu Comandamentul Flotei, pe 15 august a.c., de la ora 13:00.

Cetăţenii Constanţei şi turiştii doritori sunt invitaţi să asiste la probele de prins raţe şi gâşte pe apă, oul în lingură, tras la parame, fuga în saci şi multe altele, culminând cu mersul pe scondru, proba la care se oferă ca premiu un purceluş. SLN mai susţine că jocurile vor fi desfăşurate „sub atenta supraveghere a Piratului venit tocmai din Insula Tortuga, pentru a se convinge de corectitudinea şi respectarea întocmai a obiceiurilor marinăreşti străvechi. Pentru a face faţă căldurii, toţi participanţii vor avea la dispoziţie apă, sucuri şi bere. În ceea ce priveşte turneul de tenis, acesta are cinci secţiuni, respectiv: simplu marinari, dublu marinari, dublu marinari/altă profesie, dublu orice profesie şi dublu mixt marinar masculin (+35 de ani)/orice profesie feminin (+25 de ani). Regulamentul prevede că se joacă două seturi din trei, cu punct de aur la 40 egal şi super tie-break la 10, în caz de egalitate de seturi. Între timp, liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, a câştigat la proba dublu marinari, în care a jucat alături de Marian Roca, contra lui Dragoş Vasilescu şi Sorin Oprea. De asemenea, marţi, 18 august, va avea loc finala la dublu marinar/open, între Cristian Dumitrescu/Marius Raicea şi Adrian Mihălcioiu/Marius Comănescu.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218